Scriind, saptamana trecuta, despre Gala Tanarului Actor "Hop" de la Mangalia, deplangeam, pe langa trivialitatea limbajului din majoritatea textelor alese "liber" de participanti, nepriceperea celor din urma de a se pune, cu ocazia acestui prim concurs din existenta lor profesionala, in cea mai buna lumina - si asta, nu doar in fata juriului, ci si in fata directorilor de teatru, regizorilor si criticilor aflati acolo. Este o abilitate care se capata in timp (daca nu se invata la scoala) si de pe urma careia actorul poate beneficia toata viata...
...imi ziceam, urmarind, pe aceeasi scena a Centrului de Cultura al Municipiului Mangalia, recitalul extraordinar de poezie si muzica oferit, in incheierea festivalului, de catre doi "grei" ai genului, adica actorul Ion Caramitru si pianistul Johnny Raducanu. Pentru ca recitalul este, la urma urmei, un gen in sine, un gen de spectacol care are regulile lui, exigentele si pretentiile lui - dupa care, abia, vin satisfactiile lui. Ca sa sustii un recital, fie acesta de un sfert de ora (durata cu totul insuficienta, dupa parerea concurentilor mangalioti) sau de o ora si jumatate (privindu-i in concurs, ma intrebam cum ar izbuti sa umple ei un interval atat de lung: tot cu injuraturi si alte vorbe groase, cu urlete si tavaleli pe jos?), trebuie nu doar sa ai "suflu" fizic si psihic, ci si - infinit mai greu - sa stii sa-ti "organizezi" aparitia, sa-i creezi o "introducere", o "dezvoltare" (cu, neaparat, un punct culminant) si o "incheiere", controland, pe tot acest parcurs, tensiunea salii; iar parcursul este plin de tot felul de obstacole, incepand cu propriile tale momente de ezitare, de balbaiala sau (vai!) de black out si sfarsind cu proasta-crestere a unor indivizi din public, care-si lasa telefonul mobil sa sune tocmai cand tu ai ajuns la partea cea mai emotionanta a textului (cum, de altminteri, chiar s-a intamplat la Mangalia!). Ca sa sustii un recital, trebuie sa fii pe deplin stapan asupra trupului, chipului si vocii tale (instrumentele de lucru ale oricarui actor), precum si asupra reactiilor lor la situatii neprevazute. Ca sa sustii un recital, trebuie sa ai farmec (!!!) sau, in cel mai rau caz, o tehnica atat de desavarsita incat sa castigi admiratia auditoriului fata de orele de munca pe care oamenii le pot ghici indaratul aparentei usurinte a miscarilor, grimaselor, intonatiilor. Ca sa sustii un recital, trebuie sa-ti placa - tie, mai intai - sa te oferi publicului si sa stii - tu, cel dintai - ca ai ceva de oferit. Cine l-a vazut pe Caramitru (in superb duet cu Johnny Raducanu) in acea seara la Mangalia, a invatat, cred, despre arta recitalului mai mult decat din orice manual imaginar (sau, mai stii?, real) de actorie solitara. Ma intreb daca tinerii interpreti s-au aflat, atunci, in sala...
Ori daca s-au aflat, candva, macar in sala clubului Green Hours sau in micul studio al Teatrului "Nottara", respectiv locurile unde Razvan Vasilescu joaca monodrama intitulata Profu' - adica, propune tot un fel de recital. Textul autorului belgian Jean-Pierre Dopagne imagineaza un "dascal" obisnuit, un profesor de literatura la clasa terminala a unui liceu de azi (de la "ei", dar oare deosebirea fata de "noi" e foarte mare?), in care elevii au, mereu, altceva de facut decat sa asculte palavrele "profului" si in care reprezentantul cunoasterii, civilizatiei si culturii ce trebuie inoculate "tinerei generatii" se simte inutil si ridicol. Confesiunea acestui om ai carui nervi biciuti zilnic vor exploda, in cele din urma (nu furnizez mai multe detalii ca sa nu dezvalui "cheia" textului), este livrata de Razvan Vasilescu auditoriului cu o naturalete perfecta si, mai ales, cu o extraordinara simplitate: actorul sta, pur si simplu, rezemat de o masa si vorbeste. Prin glasul lui, insa, prin miscarea sprancenelor si expresia privirii, un intreg univers se isca in fata noastra si o intreaga parada a sentimentelor, senzatiilor, trairilor, inchipuirilor "profului" porneste spre noi, obligandu-ne sa o (si cateodata, sa ne) privim in ochi. Un alt fel de recital, acesta, din care viitorii concurenti la Gala Tanarului Actor ar avea ce invata. Intre altele, sa nu zici "hop" pana ce nu ai sarit. Pana ce nu ai sarit destul de sus, mai exact.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
