Ludendorff si marea ofensiva in vest
Tratatele de pace pe care Puterile Centrale le incheiasera cu Ucraina, Rusia si Romania insemnau pentru ele o mare victorie strategica. Prabusirea frontului oriental le ingaduia sa ia armata din est si s-o duca pe frontul occidental. Pentru prima data din 1914, comandamentului suprem german i se prezenta ocazia de a-si folosi toate fortele pe acelasi front. Si germanii nu intarzie s-o faca. La 11 noiembrie, la Mons, Ludendorff reuneste Cartierul General. Generalul Von Kuhl propune o ofensiva pe directia Hazebrouck, Calais (operatiunea Saint Georges). Schulenburg prefera un atac spre Verdun (operatiunea Castor si Pollux). Ludendorff respinge ambele propuneri sub motiv ca, datorita conditiilor atmosferice, ele nu se puteau declansa decat in aprilie, adica prea tarziu din punctul de vedere al lui Ludendorff. El propune o actiune ofensiva principala in regiunea Saint-Quentin si un atac diversiune, dar si complementar, in Flandra (operatiunile Michael si Saint Georges). Ludendorff renunta, astfel, la un atac spre sud, contra francezilor, pentru ca terenul permitea acestora suficient spatiu de retragere si de contraofensiva. Si se indreapta spre Somme, unde erau trupele engleze. Mai exact in punctele de intalnire a trupelor engleze cu cele franceze, unde defensiva era mai putin coordonata. La intrunirea Statului Major German de la 21 ianuarie 1918 Ludendorff stabileste ultimele detalii ale atacului principal intre Arras si San Quentino. In caz de succes german era de prevazut ca englezii, in retragere, s-ar fi indreptat spre Canalul Manecii, iar francezii in ajutorul Parisului, ramanand, astfel, descoperita o aripa a frontului tinuta de englezi pe unde germanii ar fi putut patrunde incercuindu-i. Dupa experientele de la Caporetto si Riga, germanii vin si cu o tactica de lupta diferita: in locul unui masiv bombardament initial, prea putin eficace, un intens foc de baraj, asa-numitul feu roulant, care ingaduia, concomitent, si o inaintare spre liniile dusmane.
Preshing vrea un front de lupta propriu
Preocuparea germanilor era ca operatiunea sa fie facuta inainte ca trupele americane sosite in Europa sa intre in dispozitivul de lupta. Se credea ca, cel putin pentru o scurta perioada, se va putea asigura superioritatea numerica germana pe frontul occidental. Si, in fapt, la inceputul ofensivei, masina de razboi germana avea cu peste 30 de divizii mai mult decat anglo-francezii. Inrolarile in SUA mergeau cu mare incetineala (abia 175.000 de oameni pana in ianuarie 1918), iar comandantul lor in Europa, gen. Pershing, nu parea deloc dispus sa le foloseasca decat pe un front de lupta propriu. Erau si trupe fara experienta de lupta, ceea ce era un avantaj deloc neglijabil pentru germani.
La inceputul lui februarie 1918, serviciile secrete aliate raportau masive aglomerari de trupe germane inaintea frontului britanic. Un front care, cu toate ca se marise cu 60 km, nu fusese suplimentat si cu un spor corespunzator de trupe. Lloyd George nu impartasea parerea generalului Haig privind o alta ofensiva aliata. Lloyd era convins ca orice ofensiva pe frontul occidental nu ducea la nici un rezultat serios, cum nu dusesera nici celelalte. Si de aceea nu trimisese pe frontul din Flandra cei 500 000 de oameni ceruti de Haig. Din fericire Haig ajunsese la un acord cu Petain privind mutarea unor trupe de rezerva franceze, in caz de nevoie.Ofensiva germana cu riscuri enorme
La 18 martie, Hindenburg si Ludendorff se instaleaza la Avesnes, de unde dirijeaza ofensiva. "Clopotele de Paste vor vesti pacea", isi lanseaza Kron printul german ordinul de zi.
Germanii porneau la o ofensiva ale carei riscuri erau enorme. Practic, mobilizau toate resursele de care dispuneau. Era o strategie "tout ou rien", un gigantic "va-tout". Dar in spatele acestei ofensive economia germana dadea semne vizibile de epuizare. Productia industriala scazuse la 57% fata de 1913. Agricultura suferea inca si mai mult, neglijata cum era, si preturile incepusera sa creasca alarmant. Parcul de transport nu era capabil sa puna la dispozitia economiei germane materiile prime din teritoriile cucerite in Rasarit. Din cele 192 divizii germane care porneau in ofensiva, doar 56 erau echipate cu adevarat. Ce facea Germania in caz de esec al ofensivei? Comandamentul suprem german prefera sa nu se intrebe.
Bertha produce panica
Atacul german se dezlantuie la 21 martie 1918 pe o linie de circa 90 km. Armata engleza a generalului Byng rezista asaltului lui Below. Nu si armata Gough, silita sa se retraga aproape 60 km in primele cinci zile. Amiens statea sa cada in mainile germanilor.
La 23 martie, peste Paris cad primele obuze ale celebrului tun Bertha, provocand o imensa panica. Comunicatul armatei franceze din acea zi "De la ora 8 dimineata, din sfert in sfert de ora, obuze de 240 mm au atins capitala si periferia. Sunt o zecime de morti si 15 raniti". Tunul botezat "la grosse Bertha", dupa numele fiicei industriasului german Krupp, era, in realitate, de 210 mm si era inventat de Rausenberger, inginer sef la Uzinele Krupp, acelasi care inventase si mortierul de 420 mm care fusese folosit la asediul Liege-lui si al Anvers-ului in 1914. Pana la 9 august 1918, tunurile Bertha au tras asupra Parisului si periferiei 350 de lovituri. Cea mai eficace lovitura a fost aceea de la 29 martie, cand un obuz a cazut pe biserica Saint-Gervais, aducand moartea a 91 de oameni. Retrase spre Cologne dupa 9 august 1918, tunurile Bertha n-au fost niciodata gasite de aliati.
Foch - comandant suprem al fortelor aliate
La 24 martie Petain si Haig se intalnesc la Dury. Generalul englez cere omologului sau francez rezervele promise, situatia impunand-o. Francezul ezita pentru ca se astepta ca principalul atac german sa se indrepte spre Paris. Haig solicita atunci imperios interventia Londrei. Doua zile mai tarziu, la Doullens, vin de la Londra noul ministru de Razboi, Milner, Wilson, seful Statului Major Imperial si, de la Paris, Clemenceau, primul ministru francez. In mijlocul reprosurilor reciproce ale lui Haig si Petain, conferinta aliata il numeste pe Foch comandant suprem al fortelor aliate occidentale. Acesta hotaraste imediat transferul de trupe franceze pe frontul englez si mobilizarea eforturilor. Pe frontul de Vest vin trupe din Anglia, Italia, Orientul Apropiat. Acum devenise mai evident decat oricand ca frontul de Vest era cel esential. In privat, Foch nu da la o parte nici ideea unei paci de compromis.
"Operatiunea Georgette"
Tot la 26 martie, Comandamentul german decide sa continue ofensiva pe ambele fronturi, deschise spre Amiens si Paris. O greseala. Firesc era sa concentreze fortele intr-o singura directie.
Ofensiva germana in Flandra ("operatiunea Georgette") se desfasoara cu violente confruntari, pe ambele maluri ale Lys-ului. Atacuri furibunde. Se vorbea de evacuarea Calais-ului, ba chiar de inundarea regiunii, prin deschiderea digurilor. Haig trimite in Flandra toate trupele de rezerva si cere lui Foch altele. Germanii nu reusesc sa cucereasca Hazebroudk, nici Ypres, si atacurile lor se opresc la muntele Kemmel. La 1 mai ofensiva se opreste. Germanii inaintasera la 16 km de Amiens si la 10 de Hazebrouck. Pe mare, cele 125 de submarine germane provocase mari pierderi aliatilor.
Era o victorie pentru germani, dar nu decisiva. Armata britanica, cel mai greu incercata, era inca in lupta. Frontul englez fusese redus, dar nu desfiintat, fortele aliate nu fusesera despartite si nici o spargere a frontului nu se produsese. Germanii nu avusesera superioritatea numerica suficienta pentru a continua ofensiva initiala. Iar raidul victorios al amiralului Keyes, din 22 aprilie, pune capat crizei provocate transporturilor maritime aliate de catre submarinele germane. Pentru acoperirea pierderilor, germanii mobilizeaza si contingentul 1919, in vreme ce la Brest, Saint-Nazaire, Havre sau Bordeaux, debarca 246 000 de americani, in mai, 276 000, in iunie, 307 000 in iulie.
"Am toate femeile pentru mine"
La sfarsitul lui mai, germanii incearca strapungerea frontului aliat pe centru, la Chemin des Dames (operatiunea Blucher) si la Auberive (operatiunea Blucher). Atacul german vizeaza Chemin des Dames, principala cale de acces de-a lungul Aisneului. Ofensiva incepe la 27 mai si, dupa trei zile, atinge Marna, langa Chateau-Thierry. Mai erau 60 km si se ajungea la Paris! In fata primejdiei, Pershing, comandantul trupelor americane, renunta la pretentia sa de a lupta pe un front autonom si contribuie, alaturi de francezi, la apararea Marnei. Pentru parizieni spectacolul din septembrie 1914 revenea. Numeroase familii parasesc Parisul. Un fapt mai putin obisnuit: pariziencele nu pleaca ("am toate femeile pentru mine", glumea ClŽmenceau, in varsta de 77 de ani, care se arata a fi sufletul rezistentei). "Am cedat mult teren, declara Clemenceau la Camera, la 4 iunie, dar atata timp cat suntem aici patria va fi aparata outrance... V-o spun, victoria depinde de noi." Ca si cum totul era normal, la 3 iunie Lloyd George, Clemenceau si Orlando recunosc, la Versailles, o Polonie libera si legitimitatea aspiratiilor nationale ale cehoslovacilor. O divizie poloneza si cateva contingente cehe se alatura aliatilor pe front. Poincare le inmaneaza drapelele la 22 si 30 iunie.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
