Un servetel de masa, o lista de cumparaturi, un inventar al obiectelor din casa nu par a fi importante pentru istorie. De multe ori chiar nu sunt. Adunate, interpretate, asezate intr-o poveste, ele devin mai mult decat marturii ale unei vieti obisnuite. Devin chiar istorie. Pentru ca suplinesc deseori golurile imense ce se regasesc intre marile probe ale istoriei: tratate, descrieri ale marilor evenimente, biografii ale personalitatilor. Daca Dieter Stanzeleit s-ar fi multumit cu acest mare rol modest de a ne povesti viata de la Palat sau propria viata - care, altfel, pare destul de spectaculoasa -, am fi avut parte de o reala contributie istorica.
Ambitiile domnului Stanzeleit sunt foarte mari. Domnia-sa vrea sa rescrie istoria. Sau sa lumineze o parte a ei ramasa in bezna. Este vorba, asa cum am spus in precedentul episod, de o perioada tulbure, tensionata, tragica si fascinanta a istoriei noastre si a Europei: 1939-1947.
Nimeni nu neaga posibilitatea existentei unor fapte, tesute in retele secrete, subterane, ce au sustinut, dar au si macinat evenimentele din acele vremuri pe care, in general, cam fiecare om scolit le stie. Dupa cum, nici un mariaj secret al regelui Mihai nu este exclus. Repet: actele pe care se sprijina Dieter Stanzelei trebuie cercetate de istorici, eventual de jurati, spre a da seama de autenticitatea lor.
Oricum, cazul nu ar trebui inchis din cel putin doua motive: daca sunt autentice, atunci cu adevarat istoria trebuie un pic altfel inteleasa, iar daca nu sunt, atunci multi trebuie sa dea seama pentru incercarea de fabricare a unor documente false! Nu este in sarcina mea nici dovedirea de adevaruri, nici de falsuri. Pe mine ma preocupa in acest moment incercarea domnului Stanzeleit de a scrie istorie bazandu-se in multe momente pe explorarea viselor si a amintirilor dintr-o prima copilarie. Adica de la acea varsta de la care putem avea fulguratii, nicidecum coerenta memoriei voluntare. Ei bine, d-sa acopera perioade importante, stabileste fapte si introduce personaje istorice - cu care nu-i de gluma, ele neapartinand realitatii fictionale - prin amintiri de la doi ani, de la trei, de la patru: "Revenind la perioada copilariei mele - scrie Dieter Stanzeleit - vreau sa evoc cateva amintiri si evenimente a caror succesiune cronologica nu-mi este foarte clara inca. Sunt ceva mai mare si pot sa urc, incet, treptele. Ma tin cu ambele maini de balustrada din dreapta, imi urc piciorul drept pe treapta urmatoare, in timp ce imi aduc si piciorul stang. (...) Insa abia ridic piciorul drept ca s-a auzit brusc un zgomot infernal si s-a vazut o lumina puternica. Usa casei fusese distrusa. Aud galagie mare jos, in holul de la intrare. O lupta? O casa (?! - n.n) se izbeste de podea. Casca unui soldat de paza? Cineva urca treptele, agitat. Mi se face frica. Continui sa urc si eu, mult prea incet. Ma intorc. In spatele meu se afla un tanar cu fata ascetica si par negru, cret, tuns scurt. Si lui ii este greu sa urce treptele. Nu mai poate. Intr-o pozitie incovoiata, se tine cu mana stanga de abdomen, sustinandu-si cu dificultate trupul la fiecare pas. Totul se succede mult prea rapid. In mana dreapta tine un pistol". Sau: "Stau intr-o incapere. Hitler e in spatele unui birou. In stanga, langa mine si in spatele meu sunt barbati in uniforme. Aerul e inchis. In spatele lui Hitler e un tablou pe perete. Prezinta cativa barbati in spatele unui fel de tun. Tunul pare demodat. O imagine din primul razboi mondial? (...) Din spatele biroului, Hitler incearca sa explice ceva, ce eu nu inteleg, in limba lui. Cineva din stanga mea traduce. Nu privesc intr-acolo, doar ascult: 'Mama ta a fost impuscata. E moarta'. Ii spun lui Hitler in engleza: 'My mother is takink a rest. She isn't dead. If you kill my mother, Mr. Hitler, I will call my father and he will come and kill you'. ('Mama se odihneste. Nu e moarta. daca o omori pe mama, Domnule Hitler, o sa-l chem pe tata si el o sa vina si o sa te omoare'. Hitler asculta cu atentie. Capul ii devine rosu atat de intens, ca aproape explodeaza. Si mie imi explodeaza capul: cineva mi-a dat o palma zdravana".
Prima secventa se petrece, deducem, la castelul Peles, cam pe cand Dieter era Nicolae-Vasile la vreo 3 anisori, a doua o putem aseza cronologic mai exact: suntem in "Barlogul lupului" la putina vreme dupa 23 august 1944 si micutul are, dupa cum calculam dupa certificatul de nastere, patru ani si vreo noua luni. Daca la intaia secventa rememorata ne sidereaza precizarea de mare rafinament, chiar si pentru un adult, "un tanar cu fata ascetica", in cea de-a doua ne bulverseaza cam tot ceea ce stiam noi despre Hitler: speriat de probabilitatea ca tanarul rege al Romaniei sa dea navala in barlogul lui intr-o veritabila actiune de pedepsire a celui ce a cutezat sa ridice mana asupra sotiei sale (secrete) mult iubite!
Dieter Stanzelei stie ceva istorie - nu mai multa decat stim si noi din studii de istorie. Este clar ca s-a documentat in privinta diverselor familii monarhice din Europa, dar nu aduce nici macar un servetel de masa (nu vorbesc de cel de la Yalta pe care s-a facut impartirea sferelor de influenta in Europa) care sa se intrupeze intr-un document istoric. Acolo unde ar trebui sa probeze (sau macar sa ne fascineze cu memoria), domnia-sa fictioneaza, atribuind replici nicicand rostite ("asa cred ca si-a spus in gand X", este precizarea sa favorita). Ca in orice roman de aventuri, nu lipsesc insinuarile la adresa unei conspiratii mondiale: "La mutarea mea in Romania, in 1997, mi-a disparut tocmai o valiza in care se aflau documentele cele mai importante: in afara declaratiilor de impozit, era si singurul meu album foto, continand fotografii ale adevaratului Dieter". Ce ghinion!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
