„Noua generaţie”
După reprezentanţii „elitei diplomatice” din perioada interbelică şi cei care au activat în aceea a Războiului Rece, după 1989, s-a constituit o „Nouă generaţie” de diplomaţi, dintre care unii au activat în calitate de miniştri de Externe.
Deşi nu făceau parte, cu unele excepţii, dintre diplomaţii de carieră, cei care au ocupat această funcţie s-au adaptat şi şi-au desfăşurat activitatea în bune condiţiuni, în condiţiile adesea dificile ale perioadei postdecembriste, pe plan intern, şi ale restructurărilor care au intervenit pe planul relaţiilor internaţionale.
Există o caracteristică comună a personalităţii şi activităţii reprezentanţilor acestei „Noi generaţii”: fără excepţie, sunt oameni de cultură, cu rezultate importante pe planul activităţii în diferite domenii, de la istorie la drept internaţional.
Dintre aceştia, nu puţini s-au mulţumit nu numai să fie părtaşi, participanţi la istorie, ci şi cronicari, interpreţi ai acesteia, publicând lucrări în cele mai diferite domenii, dar mai ales în acela al istoriei. Astfel s-au născut serii de volume, dintre care, în ceea ce ne priveşte, vom reţine în cuprinsul acestei rubrici lucrările de istorie de diferite categorii (politică, economică, dar şi culturală) şi pe acelea care se înscriu în sfere adiacente: istoria literaturii, dreptului, religiei şi altele.
Aceste interferenţe sunt profitabile atât pentru activitatea diplomatică, cât şi pentru aceea ştiinţifică: cercetarea istorică are de câştigat prin valorificarea, integrarea de informaţii necesare, adesea inedite, iar diplomaţia are posibilitatea de a trage învăţăminte dintr-o experienţă anterioară, evitând soluţii politice care s-au dovedit neviabile, uneori chiar pernicioase.
Sergiu Celac (n. 1939) a fost primul ministru de Externe după evenimentele din 1989. În 1961, absolvă cursurile Facultăţii de limbi ale Universităţii Bucureşti, după care este încadrat la Ministerul de Externe. Promovează în 1972 la gradul de consilier, îndeplinind diferite funcţii, între care aceea de director al Direcţiei de analiză şi planificare politică. Din 1961 îndeplineşte atribuţia de interpret al lui Gh. Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu. Membru ca expert al delegaţiei române la a XIV-a sesiune a Adunării Generale a ONU şi la tratativele pentru dezarmare de la Geneva. În 1978 este exclus din Ministerul de Externe din „motive ideologice”.
Până în 1989 lucrează la Editura Enciclopedică.
La 26 decembrie este numit ministru de Externe în guvernul provizoriu, funcţie pe care o îndeplineşte până la 28 iunie 1990.
În perioada 1990-1996 activează ca ambasador al României în Regatul Unit şi Irlanda. În 1996 este numit ambasador cu însărcinări speciale în Balcani, Asia centrală, Caucaz şi Orientul mijlociu.
Între 1998 şi 2000 se află la conducerea Direcţiei de afaceri politice a MAE, după care se pensionează, fiind activ în continuare ca analist politic şi consultant şi în diferite organizaţii, între care Institutul de studii „Nicolae Titulescu”.
În perioada 2002-2004 activează în calitate de consilier personal al Preşedintelui României. Este numit director general al Centrului internaţional de studii pentru Marea Neagră de la Atena. Susţine conferinţe şi prelegeri în numeroase ţări şi la Institutul Diplomatic de la Bucureşti.
A publicat peste 40 de lucrări documentare ştiinţifice şi peste 500 de eseuri şi articole. Se remarcă drept traducător din literatura universală, devenind şi membru al Uniunii Scriitorilor în 1990.
Adrian Năstase (n. 1950), politician social-democrat român, profesor, a îndeplinit diferite funcţii în stat, între care şi aceea de ministru de Externe.
A urmat cursurile Universităţii Bucureşti, absolvind atât Facultatea de Drept, cât şi aceea de Sociologie.
A activat, în diferite perioade, ca profesor, judecător, preşedinte al diferitelor organizaţii internaţionale, între care Fundaţia Europeană „Nicolae Titulescu”.
A îndeplinit funcţia de ministru de Externe în perioada 1990-1992.
Preşedinte al Camerei Deputaţilor (1992-1996, 2004-2006).
În perioada 2000-2004 a fost Prim-ministru. Guvernul condus de el a finalizat negocierile de aderare la Uniunea Europeană şi a negociat cu succes ridicarea vizelor pentru cetăţenii români care călătoreau în Spaţiul Schengen.
A candidat la postul de preşedinte al României, fiind învins în alegeri de Traian Băsescu.
La 15 martie 2006 a demisionat de la conducerea Camerei Deputaţilor în contextul unor acuzaţii de corupţie. În 2012 a fost a fost condamnat la închisoare în diferite dosare. A fost eliberat în 2014.
A publicat peste 150 de studii, în special de drept internaţional. A susţinut 140 de comunicări la conferinţe internaţionale.
Dintre volumele publicate: „Drept Economic Internaţional”; „România şi noua arhitectură mondială”; „Tratatele României” (1990-1997); „Reglementări în dreptul internaţional”; „România – OTAN 2002”; „NATO Enlargement”; „Documente fundamentale ale dreptului internaţional şi ale relaţiilor internaţionale”, vol. I+II (1997); „Nicolae Titulescu – Contemporanul nostru” (2002); „România după Malta. 875 de zile la Externe” (2006); „Lumea, americanii şi noi” (2013). După eliberarea din detenţie a publicat volumele „Exerciţiu de libertate”, „Blog’n Roll”.
Unele din ideile şi experienţele sale politice sunt expuse în cartea „Adrian Năstase – de la Karl Marx la Coca-Cola” – dialog deschis cu Alin Teodorescu (2004).
Răzvan Mihai Ungureanu (n. 1968), politician, istoric, diplomat, ministru de externe.
A urmat cursurile Facultăţii de Istorie-filozofie ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, la care a obţinut titlul de doctor (2004) şi a fost cadru didactic. A studiat şi la Unversitatea Oxford. În anul 2007, devine profesor universitar de istoria modernă a României la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Desfăşoară activitate ştiinţifică, fiind membru al unor instituţii, organizaţii cu acest profil din ţară şi străinătate. Din anul 2004, conduce, în calitate de director, Centrul de Studii Iudaice din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţi „Al. I. Cuza” din Iaşi.
În perioada 1998-2001, a îndeplinit funcţiile de secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, director general – emisar special al Pactului de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est (2001-2003) şi coordonator-adjunct al Iniţiativei de Cooperare Sud-Est Europeană (2003-2004). În paralel, face parte din conducerea unor instituţii şi organizaţii internaţionale cu profil diplomatic din ţară şi de peste hotare.
A îndeplinit funcţia de Ministru al Afacerilor Externe în perioada februarie 2004 - februarie 2007. În acest interval, numirile de ambasadori pe criterii politice au fost foarte puţine şi s-a reuşit întinerirea personalului diplomatic, în unele cazuri prin măsuri uneori nu suficient fundamentate. Una dintre cele mai importante reuşite ale politicii externe româneşti a fost că regiunea Mării Negre a devenit temă a politicii de vecinătate a UE şi obiectul unei strategii americane speciale.
În noiembrie 2007, este numit la conducerea Serviciului de Informaţii Externe.
A condus guvernul României în perioada februarie 2012-mai 2012, demisionând în urma unei moţiuni de cenzură.
A participat la fondarea unor organizaţii, partide politice, în momentul de faţă făcând parte din Partidul Naţional Liberal. A fost ales senator.
A publicat peste 80 articole ştiinţifice şi volume de istorie, dintre care menţionăm: „Documente statistice privitoare la oraşul Iaşi (1755–1828)” , în colaborare (1997); „Marea Arhondologie a boierilor Moldovei” (1998); „Convertire şi integrare în societatea românească la începutul epocii moderne” (2004); „Rumänien”, în colaborare (2006).
Adrian Mihai Cioroianu (n. 1967), istoric, profesor, jurnalist, eseist şi om politic, ministru de externe.
A urmat cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii Bucureşti (1988-1993) şi ale unor universităţi din străinătate. A obţinut titlul de doctor. A devenit cadru didactic la Facultatea de istorie, la conducerea căreia se află în momentul de faţă. Face parte din redacţiile unor publicaţii.
A fost ales europarlamentar din partea Partidului Naţional Liberal.
În perioada aprilie 2007 - aprilie 2008 a îndeplinit funcţia de ministru de externe, din care a demisionat datorită unor inadvertenţe în activitate sa.
A publicat numeroase studii şi volume de istorie: „Focul ascuns în piatră. Despre istorie, memorie şi alte vanităţi contemporane” (2002); „Ce Ceauşescu qui hante les Roumains. Le mythe, les representations et le culte du Dirigeant dans la Roumanie communiste” (2004); „Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc” (2005); „Geopolitica Matrioşkăi, Rusia postsovietică în noua ordine mondială” (2009); „Epoca de aur a incertitudinii” (2011); „Istorie, eroi, cultură politică” (2008); „Cea mai frumoasă poveste: Câteva adevăruri simple despre istoria românilor” (2013); „Maria a României – Regina care a iubit viaţa şi patria” (2015).
Teodor Baconschi (n. 1963), antropolog religios, politician, diplomat, ministru de Externe. Urmează cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, obţinând diploma de licenţă în 1985. Studiază la Universitatea Paris IV Sorbonne (1990-1994), obţinând doctoratul în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor.
Activează în sistemul publicistic şi editorial. Predă la facultatea de filozofie a Universităţii Bucureşti.
În perioada 1997-2001, îndeplineşte funcţia de Ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun. Între anii 1999-2001, a fost acreditat în republica San Marino şi pe lângă Ordinul Suveran al Cavalerilor de Malta. În continuare, este numit director general în MAE, în perioada 2002-2005, activează ca Ambasador în Portugalia. În 2007, a fost numit ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Franţa, principatul Monaco şi principatul Andorrei.
În intervalul decembrie 2009-ianuarie 2012, activează ca ministru de Externe.
Publică o serie de volume de filozofie şi estetică religioasă: „Le Rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque” (Paris, 1996); „Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinţei” (1999); „Puterea schismei. Un portret al creştinismului european” (2001); „Creştinism şi democraţie” (2010). Este şi autorul unor volume de memorialistică: „Insula Cetăţii. Jurnal parizian” (2005); „Legătura de chei. O mărturie diplomatică” (2013).
Bogdan Lucian Aurescu (n. 1973), diplomat de carieră, ministru de Externe. A absolvit Facultăţile de Drept (1996) şi Istorie (1998) ale Universităţii Bucureşti. Obţine titlul de doctor în ştiinţe juridice, specializare în drept cu teza „Conceptul de suveranitate şi supremaţia dreptului internaţional” (2003).
Lucrează în Ministerul de Externe din 1996, îndeplinind succesiv o serie de funcţii de conducere, între care director al Direcţiei Juridice şi Tratate / Drept Internaţional, al Direcţiei Generale Afaceri Juridice.
În perioada 2012-2014, a fost secretar de stat pentru afaceri strategice. Are gradul diplomatic de ambasador, secretar de stat pentru afaceri europene,
În intervalul 2004-2009 a fost Agentul României pentru Curtea Internaţională de Justiţie, coordonând activitatea echipei care a reprezentat România în procesul cu Ucraina la acest for privind „Delimitarea Maritimă în Marea Neagră”, finalizat la data de 3 februarie 2009 cu un câştig de suprafaţă care a revenit României.
Între 2010 şi 2011, a fost negociator-şef pentru România al „Acordului româno-american privind apărarea antirachetă” şi al „Declaraţiei Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI dintre România şi SUA”.
Este membru al Curţii Permanente de Arbitraj de la Haga, membru supleant în Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a Consiliului Europei, reprezentant supleant al României la Comisia Dunării, preşedintele Secţiei de Drept Internaţional a Asociaţiei de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale „Lucian Blaga” (Sibiu).
Din noiembrie 2014 ocupă funcţia de Ministru al Afacerilor Externe.
A activat în cadrul Institutului Franco-Român de Dreptul Afacerilor şi Cooperare Internaţională „Nicolae Titulescu – Henri Capitant” (1996). Predă cursuri în calitate de conferenţiar universitar în cadrul Departamentului de Drept Public al Facultăţii de Drept şi în cadrul altor instituţii academice (Academia Diplomatică/Institutul Diplomatic Român, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative). Din 2004 este cadru didactic asociat la Universitatea „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.
Este autor, co-autor sau coordonator al unui număr de 15 volume în domeniul dreptului internaţional, 20 capitole publicate în volume colective, 16 studii publicate în volume ale conferinţelor internaţionale de specialitate şi peste 120 de articole, studii, comentarii.
Ca urmare a experienţei Procesului României la Haga, a publicat cartea „Avanscena şi Culisele Procesului de la Haga. Memoriile unui tânăr diplomat” (2009).
A coordonat editarea volumului „Romania and the International Court of Justice” (2014).
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
