Miroase din nou a catran incins pe strazile pustiu-dezghiocate ale Bucurestiului, napadit de caldurile irespirabile, ceea ce face ca orasul sa para - inspirata metafora sabatiana! - "un desert al singuratatilor aglutinate".
Iunie, luna inceputurilor recapitulative, reprezinta un amestec de bucurie si tristete, cu despartiri nevindecate...
A fost, mai intai, o zi de "Ciresar", in care lacrimile s-au desfacut in boboci de nuferi in bratele bunei mele invatatoare, de la care am deprins lectia blandetii rabdatoare. In curtea scolii generale "Nicolae Iorga" din Turnu Magurele, ascunsa in umbra duzilor fosnitori si a castanilor melancolici, am privit-o lichid pe cea care ma incurajase in aventurile mele artistice, agatandu-mi acuarelele pe peretii proaspat varuiti ai clasei. In fiecare an, de 8 Martie, reveneam cu buchete de ghiocei si viorele, dar mai ales cu gandurile neprihanite ale copilului care eram, in scoala primului meu dascal. Am tanjit mereu dupa fericirea rotunda a anilor de abecedar, iar amintirile de atunci inseamna, inainte de toate, chiotele jocului "ulii si porumbeii" sau "lapte gros".
Ori aerul intepator al dusumelei scaldate in "petrosin" sau praful inecacios al cretei strivite intre degetele tremurande, abia scrijelind literele pe imensitatea inhibant-indoliata a tablelor din lemn. Apoi, dupa clasa a VIII-a, despartirea a fost mai putin ravasitoare, caci afectiunea trebuise impartita la toti profesorii, multi evazionisti ai sentimentelor noastre candide, asa incat, din acel iunie, tin minte sirul galagios de elevi, labartat ostentativ pe strazile orasului patriarhal din Lunca Dunarii, unde nu se intampla niciodata nimic. In fata casei fiecarui coleg ne opream si cantam, promitandu-ne prietenie vesnica, fara sa ne imaginam ca peste ani vom trece unii pe langa altii ca niste straini.
Dar ruptura cea mai dureroasa s-a produs dupa liceu, cand, vorba lui Jacques Riviere, "sinceritatea inseamna facultatea de a accepta si spune totul". Si uneori, curajul de a face ceea ce era interzis, ca rataciri teribiliste ale unei perioade cuminti, de altfel. Gesturile de suprema nesupunere se reduceau la cateva ore de chiul, la abandonarea sporadica a uniformei si a matricolei, ori la folosirea "copiutelor" atunci cand vigilenta profesorilor putea fi inselata. Pentru revoltele noastre inocente eram pedepsiti in felurite chipuri de directiune, mergandu-se pana la inlaturarea podoabei capilare, sanctiune greu de suportat la varsta primelor iubiri. Priviri fastacite, emotii neimpartasite, atingeri infierbantate, sarutari patimase, parasiri mute sau violente, adica tot ce a plasmuit zeita neiertatoare a Dragostei.
Am iesit din adolescenta ca sa ne facem loc in destinul pe care ni-l inchipuiam generos, in amplitudinea aspiratiilor tesute la ceas de optimism febril. Nu descoperisem inca esecul, ca ratare partiala sau definitiva, intr-o lume interesata doar de invingatori si pentru care invinsii raman simple cifre statistice, utilizate la stabilirea productiilor pe cap de locuitor.
De fapt, toate despartirile importante le traim in iunie si imi dau seama de asta acum, privindu-i pe micii purtatori de ghiozdane, adunati in jurul invatatoarei ca intr-o poveste a trudei repetate si nascatoare de nostalgii inabusitoare. Semanam, la inceput de vara, cu miristile aurii, intinse si uscate, neputincioase in a-si mai plange spicele duse...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
