Jaume Cabré (n. 1947, Barcelona) este un nume de rezonanţă alliteraturii catalane, un versant mai puţin cunoscut la noi alculturii care i-a dat lumii pe Antoni Gaudí, arhitectul celebreiSagrada Família, pe Salvador Dalí şi Joan Miró, pe Pau(Pablo) Casals sau pe Montserrat Caballé, ca să amintim doar câtevanume celebre. Jaume Cabré a scris mai multe romane (Pânza depăianjen, Fra Junoy sau agonia sunetelor, Excelenţă, Umbraeunucului, ultimele două apărute şi în română, în 2002 şi,respectiv, 2004, în colecţia Biblioteca de Cultură Catalană aEditurii Meronia), proză scurtă (Cartea preludiilor, Călătoriede iarnă), eseuri, scenarii pentru seriale de televiziune.Opera lui, admirată deopotrivă de cititori şi de critică, a fostdistinsă în Catalunya cu numeroase premii. Consacrareainternaţională i-a adus-o însă romanul Vocile lui Pamano(2004), publicat în Germania în 2007, când, pentru rima oară,invitat de onoare al Târgului Internaţional de Carte de laFrankfurt a fost nu o ţară, ci o cultură, cea catalană.Romanul a fost tradus până în prezent în 14 limbi europene, întrecare şi româna, şi este în curs de traducere în America, underecent i-a fost publicat un volum de proză scurtă. Decurând, scriitorului i-a fost decernat cel mai mare premiu literardin patria sa, Premiul de Onoare al Literelor Catalane. Cu aceastăocazie, traducătoarea lui Jaume Cabré în română, Jana BalacciuMatei, s-a convertit în "intervievatorul" scriitorului.
- Pe 8 aprilie, ai fost desemnat de cătreOmnium Cultural câştigătorulPremiului de Onoare al Literelor Catalane, decernat pe 14 iunie laPalatul Muzicii din capitala Catalunyei. Opera marelui arhitectcatalanLluís Domènech i Montaner, palat inclus în1997 înPatrimoni de la Humanitat per la UNESCO, ca o "masterpiece of theimaginative and exuberant Art Nouveau that flowered in early 20thcentury Barcelona". Asta pentru ca şi cititorii acestui interviusă-şi poată face o idee despre cât de fastuoasă a fost ceremonia.Medaliatul este întotdeauna autorul unei opere de excepţie şi, înacelaşi timp, o personalitate devotată limbii şi culturii catalane.De unde vine importanţa acestui premiu?
-Nu mă simt confortabil să-ţi dau răspunsul, dar dacă trebuie...Ideea fondatorilor premiului a fost ca acesta să se constituieîntr-un fel de culme: să fie cel mai important, cel mai valoroscare poate fi acordat unui scriitor sau filolog. De la începuturipână astăzi acest rol şi l-a asumat Omnium Cultural, oprestigioasă entitate asociativă privată creată pentru apărarealimbii şi culturii catalane în timpul dictaturii franchiste, laînceput în clandestinitate, apoi tolerată. Condiţiile sunt astăzischimbate, dar "mnium a rămas nucleul societăţii civile catalane,iarpremiul şi-a conservat neatins prestigiul. Se poate spune că înspaţiile de limbă catalană (Regiunea Valenciană, Catalunya,Andorra, Insulele Baleare, Alguer) este premiul cel mai de seamă,de referinţă. Nu poţi visa la mai mult...
- Juriul a afirmat, într-adevăr, că ţi-a acordat premiulpentru opera "solidă şi matură" şi pentru angajarea ta în slujbalimbii catalane. Trebuie spus aici că această operă, deşiconstruită de-a lungul a patruzeci de ani, nu a dobândit oproiecţie internaţională decât odată cu Târgul Internaţional deCarte de la Frankfurt din 2007, când Editura Suhrkamp din Frankfurt(din 2010 la Berlin) ţi-a publicat romanul "Vocile lui Pamano".Este întârzierea preţul plătit pentru această angajare?
- Această angajare nu are preţ şi, dacă te decizi să scrii, nute gândeşti cu ce preţ; pe de altă parte, n-ai cum să n-o faci,fiindcă, pentru un scriitor, scrisul este o nevoie ineluctabilă. Nute gândeşti că o să ieşi în pierdere: vrei să fii util pământuluitău, cu atât mai mult unuia cu greutăţile pe care le are alnostru.
- Dacă ai fi scris în spaniolă, poate te-ai fi bucurat multmai devreme de faimă, prestigiu, admiraţie la nivel internaţional.De ce scrii doar în catalană?
- În primul rând, nu se ştie niciodată. Poate în spaniolănivelul stilistic n-ar fi fost acelaşi şi opera n-ar fi "excelat",cum se spune. Şi, cum ţi-am spus: scriu în catalană pentru că estesingura limbă în care mă pot exprima din adâncul fiinţei mele. Elimba în care părinţii m-au învăţat să trăiesc şi să iubesc oameniişi ceea e mă înconjoară. Dacă scriam în spaniolă sau franceză (celedouă limbi în competiţie cu catalana în spaţiul meu lingvistic), aşfi fost avantajat din punct de vedere comercial, dar din punct devedere literar cred că nu, cum tocmai am spus. Din punct de vederepersonal şi intim, e sigur că facem ce avem de făcut.
- În ziua anunţării premiului, ai spus: "Pentru mineliteratura nu e un joc, în ea îmi pun în joc viaţa". Ce înseamnăasta exact?
- Înseamnă exact ce-am spus: nu e un joc; am multăambiţie şi fac toate eforturile pentru ca tot ce scriu să fie scriscât mai bine posibil, cât pot eu de bine. Nu există nimic fărăefort. Şi mai înseamnă că toate energiile şi tot timpul mi lecanalizez pentru scris.
- Să revenim la "Vocile lui Pamano". Simplificând multlucrurile, romanul, având acţiunea plasată într-un sat din Pirinei,rememorează toate dedesubturile unei întâmplări din anii imediaturmători războiului civil, cu rădăcini profunde în timpul acesteiîncleştări. Cititorul descoperă, cu fiecare pagină, toată mizeriamorală a unui regim dictatorial - franchismul -, cu consecinţe pânăla început de secol XXI. De aici se nasc mai multe întrebări.Prima: ficţiunea trebuie să aibă acurateţe istorică?
- Trebuie să fie verosimilă. Adică să se prezinte astfelîncât cititorul să creadă că întâmplările nu puteau fi altfel decâtcele inventate de scriitor. Sigur, e nevoie de documentare, derespectarea datelor istorice, dar trebuie lăsat să vorbeascăinteriorul popriu al scriitorului.
- Din clipa în care personajul Tina Bros descoperăîntâmplător jurnalul învăţătorului Oriol Fontelles, care relevă ocu totul altă imagine decât cea de franchist devotat, cunoscută desăteni, începe lupta între restituirea şi manipularea istoriei.Între Tina şi Elisenda Vilabrú, atotputernica stăpână a Torenei,care sfidează istoria spre a-şi impune propria "istorie", cuajutorul banilor, al puterii politice şi ecleziastice. Faptul căTina moare cum moare vrea să însemne că, aşa cum zicea un personajal lui Faulkner, "trecutul nu e niciodată mort, nici măcar nu etrecut"?
- Da, sigur. E un mod corect de a privi lucrurile.Responsabilitatea pentru actele săvârşite nu se prescrie, chiardacă au trecut 50 de ani.
- Ecourile cărţii în presa germană au fost extraordinare:"ein grandioses Werk; eines der Bücher, über das sich nur sagenlässt: Lesen!; Crime, Zärtlichkeit, Witz, Ironie, Schärfe,Zeitgeschichte es ist alles drin, ein Spielfilm als Buch verpackt"etc. Cum îţi explici că urehea germană (cinci sute de mii deexemplare vândute!) a fost atât de "acordată" ca să asculte glasulrâului Pamano? Ca, de altfel, şi cea maghiară, franceză, românească(înRomânia literarăromanul a fost consideratunul dintre cele mai frumoase cărţi străine apărute în 2008) etc.?Căci cartea a fost tradusă în 14 limbi.
- N-aş putea să-ţi spun. Oamenilor le place cum estescrisă, le plac personajele. Presupun că şi diferitele întâmplăridin carte.
- Am lăsat de-o parte, pe nedrept, celelalte romane ale tale,dintre care două deja cunoscute în România: "Excelenţă" şi "Umbraeunucului", în care muzica este foarte prezentă. Cel de-al doilea,"un splendid concert romanesc", cum l-a numit criticul ElisabetaLăsconi, este realmente construit pe structura unei opere capitalea muzicii sec. XX, "Concertul pentru vioară şi orchestră de AlbanBerg". E cunoscută pasiunea ta pentru muzică. De ce ai optat săfaci muzică prin cuvinte?
- Fiindcă nu pot să fac muzică, dar pot să scriu.Formaţia mea muzicală nu este suficientă ca să compun sau să cântcu măiestrie la un instrument. Scrisul este modalitatea de a scăpade această frustrare. Şi, vrând-nevrând, când scriu, îşi faceapariţia muzica, una dintre obsesiile sau, dacă vrei, frustrărilemele.
- Şi o ultimă întrebare: cum trăieşti noua viaţă? Conferinţe,întâlniri cu cititorii din diferite ţări, dedicaţii?
- E o viaţă în acelaşi timp nouă şi veche căci, dinfericire, am avut întotdeauna contacte cu cititorii. Diferenţa estecă acum ies din Catalunya. Întotdeauna e bine să stai de vorbă cucititorii din spaţii diferite. Cum am făcut-o şi în România, ultimaoară anul trecut. Pentru mine este o îmbogăţire personală, un dar.Problema e că asta îmi ia timp şi munca mea este în primul rândscrisul!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
