Tai piezis pe la Arcul lui Traian, pe sub pragul inalt al bisericii Inaltarii, spre Piata Peles. Caut un merar din Voinesti, singurul care mai vinde la taraba soiuri autohtone mai bune decat alea de import, al dracului de aratoase, insa fara nici un gust. Traficul pe cele doua bretele de asfalt, infernal.
In usile unor firme, dar si la intrarea intr-o banca si, alaturi, la o societate de asigurari, langa una de imobiliare, asijderea in usa gangului care duce la club (privat, exclusiv, night s.c.l.), sau la cazinou, domnisoare bine imbracate si cate un june chipes in toale de protocol fumeaza si beau cafele, in pahare de plastic. Cum pe intreg intinsul patriei. Cum bodiguarzii cu teasta epilata, grasi, cu bastoane si pistoale. Cum gunoierii, la micul lor dejun, salam si bere la litru garanteaza 12 ore dupa deschiderea vasului moale si bortos de unica folosinta si pastrat cu anii in familie pentru cele mai diverse trebuinte. Asezati turceste, intre tomberoanele duhnind de resturi menajere, tarnurile lor de nuiele si bluzoanele portocalii. Cum jandarmii, in custile lor din poarta ambasadelor. Cum politistii grupati in fata sediilor de sector, prea multe burti umflate si cefe groase si prea mari numere la incaltari. Cum afro-cetateanul in uniforma de maresal, la intrarea in hotelul de cateva stele. Langa el, iesit la aer, groom-ul cu jiletca rosie si pantalon cu vipusca sparge seminte de bostan intre dinti si scuipa artistic cojile in boneta neagra-rosie-aurie, scoasa dintr-un film cu povesti de amor de prin anii '30.
Trotuarul luat cu asalt. De unde vin? Incotro se duc? Amestecatura, toate varstele, toate moacele, ingusti, grosi, palizi, roscovani, maslinii, scunzi, inalti, asa-si-asa, nici-asa-nici-asa. Este el o ea? Este ea un el? Aventura strazii este imprevizibila, primejdioasa, atragatoare? Caraghioasa, banala, nimic? Multi. Te pomenesti singur contra curentului. Dau navala cu spume, s-a spart digul si apa distruge si ia cu sine tot ce intalneste in cale. Din cand in cand, dincolo de tot ce simti si incerci sa gandesti, teasta iti este ciuruita sacadat de tocuri inalte. Poc-poc-poc. Picatura chinezeasca este o muzica dulce pe langa ce pot face chestiile astea de sub calcaiele sexului slab. Slab?! Fugi de-aicea, vecine. A fost de mult. Istorie. Inca de pe cand erai tu la gradinita, umbla un cantecel de mahala: astazi vremea s-a schimbat, vine fata la baiat... Dar barbati cu potcoave de fier, ca puricele din poveste, vazut-ai? Bine-nteles, amice, spune Abecedeff. Numai ca eu, cu fetele am treaba. Sunt cuminte, asta te rog s-o scrii, sa nu se creada, sunt om serios. Nu pun mana, doar ma uit. Buricul gol, salele-n soare, parul ca o capita de fan pe care taranul tocmai o potriveste cu furca, blugii varati pana la gat intre picioare. Iar la volan, in trafic, domnule, sunt mai ale dracului decat barbatii rai laolalta. Dar frumoase. Jur. Curate. Miros bine. Vor ceva. Nu le poti opri. Iar daca ai ramas barbat, dupa tot ce ofera ele fara sa dea nimic, e musai sa recunosti, chiar merita sa aiba tot ce le trece prin cap, zau asa, saru'mana duduie...
Multimea, pasta asta fara creier dar cu instincte inteligente vorbeste cu o mie de guri odata. Abecedeff asta, de pilda, veche cunostinta, il mai invit la dat cu gura...
Bref, daca reusesti sa ajungi teafar acasa, doua personaje din strada iti revin constant in gand: femeia frumoasa si barbatul toapa.
In Piata Peles, notez ce aud ca indeasa in mobil un tip cu accent-manela: da, ma... nu... da, varu Boala... el, ma, l-a bagat la Pireius... Pireius, ma, nu ma-n pula mea, la banca, ma, asa... asa... casier, la casa, ma, numara banii... costum, pantofi cu talpa subtire, ma... il strange cravata de gat... da, ma... nu... ditai cotorosala... da... gata... sigur, la taraf, joi pa seara, Titi da la Caracal, da, ma... doua piese noi... hai, pa...
Stau, ma fac ca-mi leg siretul. Vreau sa-l vad. Nu e singur. Cu gagica. Amandoi scunzi, grasi, spalati, buzaciosi dar nu din cale-afara, colorati dar nu cu bidineaua, toale de firma, chiar daca nu Armani. Bre, imi zic de unul singur, daca varul Boala a ajuns functionar onorabil la Banca Religiilor, inseamna ca s-au facutara pasi mari la noi in tara in chestia rroma. Bun venit in Europa!
Deunazi, frumusica de pe sticla zise la un jurnal de dupa-amiaza: un cetatean roman de origine rroma, in stare de ebrietate etc, etc. Nu mai marai ca atunci in barba: de ce n-o fi zis-o mai pe scurt domnisoara asta: un tigan beat ?! Se pare ca am cam lipsit de la lectiile de corectitudine politica. Acum, dupa ce varul Boala intra functionar la banca, imi dadui si eu seama. Mea culpa, mea culpa, mea maxima culpa... Amicul T. imi povestea mai demult o intamplare din vara anului 1989. Ploua urat de cateva zile. Ceata, negura, frig, noroaie. In Piata Ipsilante, coada lunga la cartofi, mult peste o suta de oameni. Zgribuliti sub streasina prea ingusta. Lacat pe usa de la Aprozar. Asteptau de cateva ore. Amicul meu, acolo. Blestema in gand, isi face cruce cu limba in cerul gurii. Resemnat, om cu familie, se gandeste sa se razbune intr-o proza cu iz de parabola. O tiganca, dupa port nomada, iese din rand, nu inainte sa-i spuna cuiva din spatele ei ca se duce sa-si faca nevoile. Si-ar fi dat drumul chiar acolo, dar nu se cade la oras. Ocoleste o stiva de lazi goale si se lasa acolo pe vine, s-ar zice insa fara chef, de vreme ce i se vede crestetul cu broboada inflorata. Dispare apoi dincolo de usile ca de hambar, larg deschise, ale halei pustii, golite si de oameni, si de bucate. Reapare peste vreun sfert de ceas. Vrea sa intre la locul ei, in sirul de fapturi ingandurate, stranse una intr-alta, duse pe alta lume, cum ar spune filosoful, o absenta in prezenta. Dar nu este lasata. Multimea apatica se insufleteste brusc. Furie, blesteme, injuraturi, cioropina, baragladina, hoato!
Femeia se da trei pasi inapoi, cu fata la multime. Tace. Pare senina. Daca nu chiar bine-dispusa. Ploaia se inteteste. Tiganca isi potriveste basmaua cu amandoua mainile, isi misca pe talia ingusta fustele colorate, crete si lungi pana la glezne. Se intoarce lenesa pe toata talpa. Ghete cu bot de rata si caramb inalt. A plecat. Nici o vorba. Calca moale, pasi marunti, ocoleste baltoacele. Se rasuceste spre turma iarasi cazuta in motaiala. Brusc, isi ridica poalele in cap. Se vede tot. Striga, urla pana la cer: romani plouati. Atata doar, romani plouati. O ia la fuga. Dispare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
