Oricate intruniri artistice ar avea loc in cele trei luni de toamna sau in cele trei luni de primavara-vara exploatate din plin de feluritii organizatori (caci trebuie "prinse" intervalurile dintre marile calduri si marile viscole, cand nu-i mai arde nimanui de teatru), oricat de tentant s-ar prezenta afisul uneia sau alteia dintre reuniunile de spectacole tinute intr-un colt sau altul al patriei teatrale, Festivalul National de Teatru ramane, alaturi de Gala Premiilor UNITER, cel mai asteptat moment de concentrare si confruntare a artistilor scenei.
Asta pentru ca, de-a lungul celor cincisprezece ani de existenta, indiferent de avatarurile pe care le-a cunoscut, de scandalurile pe care le-a declansat si de orgoliile pe care le-a ranit, acest festival - singura manifestare teatrala de proportii ce se desfasoara in Capitala - a devenit (in teorie, cel putin) un fel de club select al scenelor romanesti; a fi admis aici este (tot in teorie, cel putin) un privilegiu si o onoare. Neindoielnic, adjectivul "national" (fascinant pentru majoritatea concetatenilor nostri) are si el partea lui de contributie la suprematia calitativa pe care si-o revendica reuniunea bucuresteana; pe de alta parte, imprejurarea mult mai concreta ca in Bucuresti apar cele mai multe ziare si reviste, ca aici activeaza cei mai multi critici, cronicari si ziaristi, ca aici sunt televiziunile cele mai puternice si producatorii de spectacole cei mai renumiti e de natura sa-i atraga fara gres pe actori si pe regizori. In aceste conditii, e lesne de inteles ca asupra celor ce se ocupa efectiv de festival - festival care, in ciuda revendicarilor si promisiunilor emise periodic de oamenii de teatru, respectiv de organizatorii traditionali ai "evenimentului", adica Ministerul Culturii, UNITER si Primaria Municipiului Bucuresti, continua sa aiba un statut administrativ incert, nefiind o institutie autonoma -, asupra directorului artistic si a celui executiv, a selectionerului/selectionerilor, a echipei de lucru si a colaboratorilor ocazionali apasa o uriasa presiune psihica, ba chiar si fizica: subventia vine intotdeauna mai tarziu si in cantitate mai mica decat s-a convenit, pregatirile incep intotdeauna in ultima clipa, in treaba se afla intotdeauna prea multe sau prea putine persoane s.a.m.d.; de aici, incurcaturi in organizare, greseli in publicatii, omisiuni in comunicare. E adevarat, anul acesta accidentele par deocamdata (scriu acest articol in preziua deschiderii festivalului) mai rare, dovada ca, atunci cand exista bani destui lucrurile pot merge mai bine, chiar si in Romania. Iar bani, acum, au existat, chiar daca nu in sumele impresionante solicitate - si promise - initial: "puterea", pasamite, a devenit mai sensibila la farmecele culturii...
In orice caz, directorul si selectionerul unic al actualei editii, criticul Marina Constantinescu, a alcatuit, poate si cu gandul la bugetul fagaduit, o lista uriasa de spectacole; uriasa, desigur, in raport, pe de o parte, cu durata festivalului (opt zile) si, pe de alta parte, cu fizionomia insasi a stagiunii 2004-2005, pe care, in principiu, reuniunea doreste sa o ilustreze: intre 6 si 13 noiembrie, pe scenele bucurestene urmeaza sa "ruleze" sub afisul festivalului (desenat de talentatul scenograf Dragos Buhagiar cu o fantezie intrucatva sarcastica) nu mai putin de douazeci si sase de spectacole, impartite pe mai multe sectiuni. Cu aceasta, am ajuns la structura propriu-zisa a festivalului. Intrucat nu e institutie, acesta nu are o conducere desemnata "pe baza" unui program artistic si administrativ coerent si intocmit, cum ar fi normal, pe termen lung (3-5 ani); tentativa de normalizare din 1997-1999, cand director a fost regretata Cristina Dumitrescu, nu a avut, cum se intampla la noi, continuitate. Directorul e numit cu trei-patru luni inainte de inceperea "evenimentului", iar echipa operativa se constituie cand mai sunt vreo sase saptamani pana sa inceapa agitatia sosirilor, cazarilor, editarii publicatiilor, distribuirii biletelor etc. (cunosc mecanismul din experienta personala); de la un punct incolo, totul tine de intamplare si de noroc. "Am gandit si structurat aceasta editie (...) ca pe o reverenta fata de creator si de valoarea lui. De aceea, proiectul meu il are pe REGIZOR ca protagonist", spune, in caietul-program, Marina Constantinescu. Lasand la o parte faptul ca orice reuniune care nu are tematica "sectoriala" (de pilda, arta actorului sau dramaturgie) il are automat ca protagonist pe regizor, adica pe autorul spectacolului, pe afisul propus figureaza reprezentatii grupate sub generice precum Master Class. Actorie (doua), Teatru pentru copii (unul), ba chiar Reverenta fata de poetul Cristian Popescu (!), aceasta din urma continand un spectacol dupa versurile poetului disparut acum cativa ani; plus titluri purtand mentiunea "invitat in afara selectiei oficiale". Ar fi de inteles de aici, dincolo de nonsensul unei categorii cu un singur reprezentant, ca aceste spectacole nu intra in "proiect", ca au fost selectionate... neoficial ori ca au ajuns din intamplare in festival? Sunt... feste pe care le poate juca graba; e de presupus (de sperat, oricum) ca un program conceput cu atentie, pe o durata de doi-trei ani, ar evita asemenea ciudatenii; si altele. Deocamdata, insa, trebuie sa admiram partea plina a paharului: cam toate spectacolele se joaca in doua reprezentatii, cum e si firesc, si eficient intr-o manifestare dedicata publicului, nu expertilor; "promovarea" e mai activa ca in alti ani; materialele publicitare au aparut la timp si in cantitate satisfacatoare; invitati din strainatate sunt multi si competenti. Mai ramane ca, pana la sfarsit, paharul sa se umple - cu bucurii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
