Ne aflam la un sfert de secol de socurile produse de televiziunile americane lui Umberto Eco, exprimate intr-un eseu pe care si noi, romanii, l-am putut citi in revista Secolul 20. Comparand, fugar, lumea americana cu cea italiana, Eco sesiseaza diferente enorme intre fabulosul spectacol oferit de posturile de dincolo de Ocean si lentoarea, rusticitatea celor italiene. Dar, chiar si in aceasta lume fascinanta a realitatii mediatice, exista suficienti americani care nu pun pret pe valorile televizoriste: "aparat electric spre folosinta copiilor si cameristei".
Daca la inceputul anilor '80 nu ne puteam compara prin nimic cu americanii - si nici macar cu italienii blamati de Eco -, de la inceputul noului mileniu (mai ales, zic eu, dupa 2000), romanii aspira la o racordare la felul de a trai, de a gandi (si de a vorbi, a se vedea multimea de sintagme, cuvinte, contextualizari americane), de a se imbraca, de a-si organiza institutii (armata, de exemplu) dupa modelul american. Am sarit practic Europa, desi am facut eforturi pentru a intra in Uniunea Europeana, pentru a ateriza in America. Stim mult mai multe despre lumea americana decat despre cea italiana, franceza sau germana. Si toate acestea le stim in mare parte prin televiziuni. Halloween, Valentine's Day, Condoleezza Rice, directorul CIA, fast-food-uri, actori, actrite, Hollywood, Casa Alba, Pentagonul, Road 66, Las Vegas ne sunt mai familiare decat lucrurile similare din orice stat european. Avem televiziuni dupa model CNN, avem seriale americane, avem talkshow-uri dupa model american. Toate acestea creeaza un model si un comportament cultural ce i se impune si omului care nu sta, precum americanul, numai in fata televizorului, ba chiar si celui care il refuza. Iar acest model este unul ravasitor pentru o societate care nu a "importat" si cateva repere morale: civilizatia dialogului si puterea cuvantului.
Veti fi observat poate ca americanii stiu sa vorbeasca despre orice pentru ca stiu sa si asculte. Mai inainte de a expune, ei asculta cu atentie ce spun ceilalti. Mai inainte de avea o parere despre ceva, se asigura ca au inteles ce s-a petrecut. "Daca am inteles bine, tu vrei sa spui ca...", zice americanul. Daca nu a inteles ceva, interlocutorul ii mai poate face precizari sau ii poate nuanta cele expuse. De asemenea, trebuie sa va fi mirat ca jurnalistii lor stau de vorba cu martori, cu politicieni, cu anchetatori intre patru ochi, adesea fara nici un instrument de inregistrat, iar acestia de multe ori refuza sa spuna ceva. De ce? Pentru ca nu ar fi capabili sa minta mai tarziu afirmand ca nu au declarat asa ceva. O intelegere verbala tine loc de contract scris, iar bonitatea morala in afaceri conteaza mai mult decat contul din banca. In fine, in ciuda uneia dintre cele mai avansate tehnologii din lume, americanii nu s-au indepartat de om. Sunt chiar maniaci ai contactelor personale, ai concretului. "Aveti posibilitatea de a afla orice, de oriunde, pana la detalii adesea", i-am spus unui jurnalist american, sugerand ca munca lui este una strict de birou. "Desigur, dar, dupa ce aflam tot, mergem sa vedem si sa verificam la fata locului", mi-a raspuns el. La fata locului insemnand si Somalia, si Alaska, si un loc al crimei, si Vascauti - Romania. Nu in putine randuri, autorii care sustin opinii divergente se intalnesc la o cafea spre a se informa si a cere lamuriri unii de la ceilalti, iar criticii se vad cu autorii spre a se asigura ca au inteles bine intentiile acestora. Nu idilizez societatea americana. Ma rezum doar la a observa ca exista cateva principii ferme pe care le poti respecta, dar pe care le si poti incalca, asumandu-ti insa niste consecinte. Absenta lor, asa cum se vede in societatea romaneasca, face imposibila sanctiunea. Mai ales sanctiunea morala - pierderea credibilitatii, izolarea sau caderea in dizgratie. Adica te poti uita in ochii oamenilor spunand cu seninatate ca in viata ta nu ai avut legaturi cu Securitatea pentru ca, dupa ce ti se asaza in fata notele informative, sa declari, la fel de senin, ca ai uitat de ele. Poti declara cu ochii in ochii unor oameni care te-au investit cu increderea lor ca in viata ta nu ai scris un biletel prin care interveneai pentru ceva sau cineva, pentru ca mai apoi sa spui ca noi am inteles gresit. Cel mai simplu mod, dar si cel mai parsiv, de a scapa din chingile unei minciuni este de a bagateliza adevarul. Cu trei dintre romanii care se declara martori oculari ai caderii/aruncarii de la balcon a unei adolescente, poti baga in puscarie orice om perfect nevinovat. Prima lectie de gazetarie americana este de a-ti alege cu grija martorii. Unii sunt influentati de socul emotional al participarii la eveniment, altii nu au stiinta observatiilor. Nu orice om care s-a aflat in apropierea sau la locul unei fapte este un martor credibil. Iar cand martorii sunt si telespectatori fideli ai unui post, marturia lor este profund influentata de ceea ce stiu ca este interesant pentru postul respectiv. Un acelasi martor va oferi trei versiuni diferite pentru trei posturi de televiziune diferite, cedand tentatiei de a fi in tonul lor si deci de a avea parte de o secunda de glorie aparand la televizor, fiind pentru cateva clipe un om important. Chiar daca stie foarte bine ca a mintit, ca a partializat adevarul sau a fictionalizat. Pentru ca, la fel de bine, stie ca nu va fi tras la raspundere, ca nimeni din jurul lui nu-l va sanctiona in vreun fel. Televiziunile creeaza un mental colectiv din care cu greu se poate sustrage un om. Lumea scrisa de televizor este o lume a preformatelor. A spectaculosului, nu a adevarului.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
