La vreun an după Decembrie 1989 eram gata să declar că, pentrumine, cel mai consistent câştig al revoluţiei, loviturii de statsau ce va fi fost, este accesul la muzică. Printr-un noroc - graţiepărinţilor mei, dar şi anturajului - iubesc muzica de orice gen.Asta m-a salvat oarecum înainte de Evenimente, când rock-ul bântuiamai subţire prin România. Deşi trebuie amintită seria indiană -LP-uri cu nume grele, precum Pink Floyd sau Wings,importate din India -, la care se adăugau discurile aduse (cu greu,dar totuşi) de către unul sau altul (un coleg a avut în mână"Machine Head", al lui Deep Purple, în aceeaşi săptămână încare îl anunţase Cornel Chiriac la Europa liberă), la care seadăugau benzile (cine poate uita istoricul, celebrul mag Tesla B4,care ne-a legănat adolescenţa?), care circulau în anii 70 precumcasetele video un deceniu mai târziu, la care se adăugau, în fine,cele câteva discuri foarte bune ale formaţiilor româneşti - înspecial Phoenix pe partea de LP. Dar, una peste alta, ofertaera modestă. De ascultat, ascultam Metronom-ul lui Chiriac(cu capul lipit de aparatul de radio care se lupta cu bruiajul),dar şi Cavalcada ritmurilor de la Radio România, ba chiar şiO melodie pe adresa dv. În plus, erau ceva concerte, de lalegendarul, inegalabilul Festival Club A, până la apariţiilescenice separate ale Phoenix, Clasic XX, ExperimentalModal Quartet, FFN, Roşu şi Negru, Olimpic 64, Sfinx, Cromatic GrupTrei şi destui alţii. Ca să nu mai vorbim despre folk, undestrăluceau Mircea Florian şi Marcela Saftiuc, dar exista şi obienală Primăvară a baladelor, unde toţi concurenţii meritauurmăriţi şi ar fi meritat să facă o carieră.
Ascultam. Dar nu aveam. Nu puteam asculta când vreau.Decembrie 1989 m-a găsit cu vreo 20 de LP-uri simfonice şi cam totatâtea din celelalte genuri. Încât invazia care a urmat m-a făcutfericit. Mai ales că pe tarabele cu casete audio care umpluserăBucureştiul se găseau, miraculos, nu numai "succesele verii",cântăreţi şi formaţii la modă în acea clipă, ci ORICE, de laCharles Aznavour la Coruri celebre din opere şi de la EdwardGrieg la Led Zeppellin. Bine, da, acum ştiu că eraufurăciuni, că erau piratate, că nu se plătea nicăieri vreun dreptde autor, dar atunci habar n-aveam de lucrurile astea şi doar măbucuram.
Pe urmă, au început să apară în România monştri sacri în carneşi oase! Nu ştiu dacă un adolescent al anilor 90 poate să înţeleagăce înseamnă să-ţi placă Michael Jackson şi - hop! - uite-l colea peMichael Jackson! Noi, adolescenţii anilor 70, am iubit până ladisperare, vreme de 20, 30, 40 de ani (căci îi iubim şi acum)artişti pe care nu i-am văzut niciodată live, majoritateanici măcar în vreun filmuleţ (decât după 1989).
Din fericire pentru noi, destui "clasici" au rămas sau aurevenit în activitate, iar unii ne-au călcat pragul. Sigur, nu-iacelaşi lucru să-i vezi şi să-i asculţi la 30 sau la 60 de ani (mărefer la vârsta lor, a noastră contează mai puţin...), darorişicât...
Valul al treilea de recuperări a venit o dată cu versiunileoficiale, originale şi legale ale marilor albume. Scumpe, e drept,dar asta e. Unul pe lună dacă-ţi iei, tot e ceva.
În fine, valul al patrulea, Internetul, DC ++, Torrente... Dinnou ilegal, din nou gratuit, dar... Cu menţiunea, încă o dată, căşi aici găseşti ORICE, până la concertele branderburgice,integrale.
Una peste alta, azi nimeni - indiferent ce muzică îi place -nu mai are cum să resimtă frustrarea intensă pe care au trăit-ogeneraţii întregi de melomani. Slavă Domnului!
Foto:
1.Neil Diamond
2.Adriano Celentano
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
