Ieri, 28 noiembrie, a avut loc licitaţia Goldart nr. 116. Dezvoltată sub incidenţa binomului carte – arte, licitaţia a reunit scrieri alese din zona avangardei, dar şi lucrări de grafică şi pictură impregnate de un modernism temperat.
Manuscrisele au fost semnate de nume sonore ale avangardei româneşti: Geo Bogza, Ion Vinea, Saşa Pană, Ştefan Roll, Virgil Gheorghiu, Ion Pribeagu, Ion Manolescu sau scrisorile – exemplare rarisime – adresate de B. Fundoianu şi Eliza Ionescu Buzău (mama lui Urmuz) lui Tudor Arghezi. Nu mai puţin atractive au fost volumele: „Hore” de T. Arghezi, ediţie princeps, „Focul din amnar” de C. Teodorescu, „Cântece de revoltă, dragoste şi moarte”, „Schiţe de Don”, revistele „Adam” şi „Sburătorul”.
Grafica şi pictura au fost reunite sub semnul unui modernism guvernat de valorile picturalului sau de nonconformismul formal. Un element şi mai vădit dacă procedăm la confruntarea operelor artiştilor români cu cele trei naturi statice ale unor pictori maghiari (Jolan Szilagyi, Ferenc Krutsay, Otto Matzek), acestea axate pe descrierea detaliată a obiectelor, pe evocarea texturii lor, nu mai puţin pe efectul de trompe l’oeil. Prin contrast, pictura românească se întemeiază pe virtuţile strălucitoare ale culorii şi posibilităţile incitante ale desenului.
Stau mărturie pentru acestea imagistica unui Ion Irimescu, H. H. Catargi, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Iosif Iser, Dimitrie Serafim, Nicolae Vermont, Hrandt Avachian, Spiru Vergulescu, Jean Cheller, Arthur Garguromin Verona, Dumitru Ghiaţă, Octav Băncilă, Adam Bălţatu, Corneliu Baba, Marius Bunescu, Octav Angheluţă, ş.a. care îşi construiesc formele pornind de la lecţia postimpresionismului şi a unor tendinţe moderniste, pe care le adaptează specificului naţional.
O menţiune aparte merită pictura lui Gheorghe Petraşcu – „Dormind”.
Lucrarea, ulei/pânză, semnat, datat (1)925 stânga sus, a participat la expoziţia personală a artistului din 1940 şi este reprodusă în catalogul acesteia la poz. 116 (T.A.P.). Lucrarea este reprodusă şi în catalogul „Petraşcu” de V. Diaconu, figurând la pagina 135, într-o fotografie din atelierul artistului. Acel colţ din atelier a devenit, mai târziu, el însuşi un celebru tablou, în care este schiţată şi lucrarea „Dormind”.
Ca şi în opera de faţă, Petraşcu a reprezentat, de regulă, femeia în scene intime de interior, atunci când nu a surprins-o în atitudini contemplative în natură. Personajul din „Dormind” – redat într-o postură mai puţin abordată îndeobşte de artist, pe o uşoară diagonală dinspre stânga sus spre dreapta jos, în care bustul de detaşează plenar pe alburile vibrante ale pernei şi aşternutului pentru a reliefa carnaţia voluptoasă – concentrează o rafinată senzualitate, măiestrit orchestrată de construcţia puternică a formelor şi de gama tonurilor grave de „emailuri” deasupra cărora izbucneşte roşul din legătura de cap, care sporeşte efectul tactil al întregului tablou. Un sentiment stenic decurgând din afectivitatea temei şi totodată din nobleţea reprezentării conferă acestei lucrări o încărcătură specială, situându-o printre capodoperele maestrului.
O altă lucrare extrem de valoroasă este cea intitulată „Vorbe de taină”, de Camil Ressu, ce aminteşte prin subiect şi manieră de perioada sa de la Vlaici, când s-a aplecat cu profunzime asupra lumii satului. Regăsim aici, dincolo de anecdotica desprinsă din relaţia celor două tinere, acelaşi ritm al volumelor monumentale, armonizarea simfonică a registrelor ample, simplitatea peisajului la fel ca în marile sale compoziţii cu ţărani. Magistrală este îmbinarea dintre „decorativ” şi pictural, dintre desenul ce surprinde lapidar caracterul modelului şi efectele cromaticii dispuse cu libertate în pete vibrante.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
