Versurile sunt obscure, cu exceptia celor care sunt simpliste. Elena Codres Barnea poetizeaza clamoros-languros intamplari din biografia sa necunoscute cititorilor.
"Nu stie nimeni in Romania mai bine ca mine Honolulu", declara Elena Codres Barnea in postfata volumului de versuri Scrisori catre Honolulu (editia a doua revizuita si completata, Ed. Printech, 2008). In mod curios insa, in carte este vorba despre Mesterul Manole, nu despre Honolulu. Cum anume ii pot fi de folos cuiva cunostintele despre capitala statului Hawaii atunci cand gloseaza - in versuri - pe marginea unei vechi balade romanesti?
Intrebarea va ramane probabil fara raspuns. Elena Codres Barnea incearca sa dea o explicatie, in poemul De ce ii scriu lui Manole in Honolulu? Dar din explicatia ei nu se intelege mare lucru:
"Iti scriam si in Bermude si in Filipine/ In fine.../ Te-am cautat si in Capul Horn,/ Mesterul Manole/ Ridica, poate, balcon supra balcon".
Cu alte cuvinte, nu era neaparat necesar ca autoarea sa aleaga de pe intreaga harta a lumii Honololu. Ea i-ar fi putut scrie lui Manole si in Bermude sau in Filipine. Si atunci... ce mai ramane din atuul ei de a cunoaste mai bine decat oricine altcineva in Romania exotica localitate din mijlocul Pacificului?
La fel de obscure sunt celelalte versuri, cu exceptia celor care sunt simpliste. Elena Codres Barnea poetizeaza clamoros-languros intamplari din biografia sa necunoscute cititorilor:
"Da, da, Manole din legenda mea/ Scrisa prin anii '80/ A inotat pentru libertate/ Pe apele din marile rauri/ Si in mari/ Si in oceane.../ Gasind in Pacific/ Cativa recifi coraligeni/ A facut un popas de odihna/ Si apoi inca un bras de inotator/ S-a prins cu mana de un palmier/ L-a dus pe aripi si un albatros de la Laysan/ si-un tarm i-a strigat:/ Aloha/ Acolo este statul international si cordial/ Unde curcubeului compas peste un intreg ocean/ I se spune atat de frumos Anuenue/ Iar orice hoinareala este calma/ Un holoholo pe cer poti sa-l faci./ 'Tarlicii zorilor' sunt aici la moda./ Iar daca vrei sa construiesti o manastire/ Ai piatra din lava de vulcan colorata/ Pentru zidire."
Este posibil ca autoarea sa se considere pe sine Ana, iar pe un barbat care a parasit-o candva si s-a stabilit in Honolulu sa-l socoteasca un fel de mesterul Manole (intrucat a sacrificat-o pe femeia iubita ca sa se realizeze el). Analogia este insa fortata si lipsita de semnificatie literara. Elena Codres Barnea nu si-a clarificat toate implicatiile unei asemenea analogii si drept urmare scrie multe versuri confuze:
"Eu daca as plange,/ Ca Ana de demult,/ Femeile moderne/ Ar face rid de rid.../ M-ar elibera/ Tragandu-ma din zid/ De capilarele-mi zvacnind".
Bine a facut Manole ca a zidit-o pe Ana! Altfel s-ar fi apucat, poate, si ea sa scrie versuri...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
