Nu poti sa fii cronicarul propriului concert. Risti de cele mai multe ori sa te plasezi la extreme in ceea ce priveste judecata evolutiei tale sau a grupului de muzicieni din care faci parte. De aceea, pentru a povesti totusi ceea ce mi s-a intamplat, voi apela la o pagina dintr-un jurnal fictiv.
Sfarsit de septembrie 2007. Ma gasesc in onoranta situatie de a participa la Festivalul international de muzica contemporana "Toamna Varsoviana", aflat la cea de a... cincizecea editie. Colegii mei din grupul Pro Contemporania, Irinel Anghel si Andrei Kivu, erau pentru a doua oara invitati la acest festival, una dintre cele mai importante manifestari de gen din lume dedicate muzicii noi. Sorin Romanescu si subsemnatul eram insa pentru prima data nu doar la festival, ci si in orasul Varsovia.
Greu sa scrii despre Varsovia dupa ce vii dintr-un Bucuresti in prag de colaps din punctul de vedere al traficului, sufocat in consecinta de o poluare severa datorata lipsei de vegetatie si a celor (doar?) un milion de masini. Orasul Varsovia se afla exact la polul opus. Aproape ras de pe fata pamantului in timpul razboiului, a fost reconstruit cu viziune, astfel ca acum incanta ochiul bucuresteanului haituit de propria neputinta, prin spatiile largi - aproape americane - prin multimea parcurilor, lipsa prafului si o populatie de doar un milion cinci sute de mii de locuitori nu lipsiti de griji, dar preponderent calmi si politicosi.
Despre festival si modul superlativ in care vom fi tratati ne povestisera Irinel Anghel si Andrei Kivu care culegeau acum, prin cea de a doua invitatie - unicele prezente romanesti ale editiei, de altfel - roadele unei prestatii considerate o adevarata revelatie cu ocazia primului lor concert la Toamna Varsoviana. Din punct de vedere tehnic, proiectul nostru intitulat Electric Pro Contemporania este unul destul de (daca nu chiar foarte) complicat. Poate de aceea nu a fost niciodata onorat la parametri maximi in concertele sustinute in tara. Cat priveste muzica, piesele fiecaruia dintre noi care am format programul concertului, propun un discurs predominant improvizatoric, adaptat la o schema care urmareste ilustrarea, intr-un amestec cat mai atractiv dintre concret si figurat, a unor stari sau concepte concretizate in titluri precum Electro-Trance, Desperado, Anoxia, Electro State of Mind sau Toys R Us. Altfel spus, o muzica de nisa, chiar de underground pentru publicul larg, solid ancorat in principii, tabieturi si tabuuri.
Acestea fiind premisele, faptele au fost seci, dar pline de invataminte cel putin pentru noi, cea de a doua echipa romaneasca inclusa in istoria de cincizeci de ani a festivalului. In ciuda complexitatii tehnice care includea computere, instrumente electrice, o multime de efecte de tip analog si digital, voci, jucarii muzicale si cate si mai cate, sunetul a fost impecabil; desi programat la ora 22.30 intr-o seara de duminica spre luni, sala de peste doua sute de locuri a fost plina ; "factorul local" - atat din partea festivalului, cat si din partea Institutului Cultural Roman din Varsovia - a fost la inaltime prin eficienta, amabilitatea si discretia demersului organizatoric.
Cat despre modul in care am cantat si despre impresia produsa de mesajul nostru artistic, acestea au fost simtite de noi acolo, pe viu, de-a lungul unor lungi minute pe care nu le vom uita pentru mult timp si, in alta ordine de idei, vor putea fi citite pe internet de cei curiosi in publicatiile de specialitate nu doar din Polonia, ci si din alte multe tari ale lumii. Pentru ca, in mod traditional, la acest festival participa si un contingent semnificativ de jurnalisti straini.
Si mai era ceva. Din avion, Polonia se vede ca o tara pe jumatate acoperita de paduri.
P.S. Spectacolul de la Varsovia s-a reluat la Sala Radio la sfarsitul saptamanii trecute in cadrul Multisonic Fest.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
