Un prim rang printre subiectele care polarizeaza astazi la modul extrem opiniile il ocupa atitudinea fata de Statele Unite ale Americii. Putini sunt cei ce n-au o parere in aceasta privinta, iar dintre cei care o si exprima foarte putini emit aprecieri echilibrate, tonul dandu-l extremele - fie elogierea fara rezerve, fie blamarea totala. Si nu ma refer aici doar la declaratiile unor sefi de state, ale altor fruntasi ai vietii politice sau la comentariile unor publicisti de mare audienta, ci mai cu seama la convingerile cetateanului de rand, asupra carora, desigur, pozitia manifestata de liderii de opinie exercita o influenta considerabila.
Decenii de-a randul, mitul Americii a electrizat o lume intreaga: Statele Unite reprezentau tot ce poate fi mai de pret in materie, vrednic de admiratie - tara a tuturor posibilitatilor, model de democratie, aparatoare a libertatilor cetatenesti, purtatoare a progresului stiintific si tehnologic, campioana a bunastarii, garant al unui viitor senin si demn pentru toata omenirea. Infrangerea nazismului, redresarea Europei secatuite de razboi (Planul Marshall), cucerirea pasnica a spatiului cosmic (Neil Armstrong: "un pas mare pentru omenire"), prabusirea imperiului sovietic si caderea cortinei de fier - toate acestea si multe altele ar fi fost de neconceput fara contributia decisiva a S.U.A. Nu intamplator, simpatia predomina si acum in tarile est-europene, unde posturile "Vocea Americii" si "Europa Libera" erau ascultate cu evlavie, iar speranta nestinsa in dezrobirea de comunism era formulata lapidar, in doua vorbe: "vin americanii"!
Mai nou, insa, admiratia pare sa faca loc tot mai des dezamagirii, tonului critic. Mai ales dupa tragedia de la 11 septembrie 2001, in focul razboiului declarat terorismului international, ies la iveala aspecte aflate in crasa contradictie cu imaginea idealizata a unei Americi binecuvantate intre toate natiile. Nesocotirea dreptului international, subminarea O.N.U., refuzul jurisdictiei Tribunalului de la Haga, incercarea de justificare a invaziei din Irak ("razboiul preventiv"), tratamentul aplicat prizonierilor (Abu Ghraib, Guantanamo) sunt doar cateva dintre temeiurile unei atitudini mai diferentiate fata de evolutia recenta a politicii administratiei americane. Pretinsul exceptionalism al Americii e inteles ca o justificare de a incalca principii socotite candva sacre, iar nu ca obligatie de a veghea, dimpotriva, la respectarea lor. O misiune de coloratura biblica, incredintata chipurile chiar de catre pronia cereasca ("God bless America!"), serveste drept paravan pentru a impune pe mapamond politica egoista a "complexului militar-industrial", asupra careia avertizase candva presedintele Dwight D. Eisenhower, sau alte teluri straine de interesele reale ale natiunii. Agresivitatii pe plan extern ii corespunde in interior o restrangere a drepturilor cetatenesti ("patriotic act"), ingradirea prin tabuuri a libertatii de gandire si exprimare, transformarea asa-zisei "political corectness" intr-un corset cu vocatie de... limba de lemn. O ofensiva fara precedent a "think tank"-urilor ultraconservatoare, in stransa alianta cu evanghelicalii, urmareste prefacerea societatii civile intr-o masa docila si bigota; in scolile tot mai multor state federale, de pilda, evolutionismul este inlocuit sau macar dublat ca materie de predare cu creationismul.
Desigur, democratia americana are suficiente resurse si o traditie mult prea veche pentru a fi anihilata cu una, cu doua, ea continua sa functioneze in pofida acestor adversitati, asa cum au dovedit-o alegerile pentru Congres din toamna trecuta. Dar trebuie spus totodata ca nici tendintele opuse n-au aparut peste noapte, ci au adanci radacini istorice. Spre deosebire de democratiile europene, care de la iluminism incoace au evoluat spre o consolidare a spiritului tolerant, de esenta crestina, si spre o intelegere a libertatii ca "libertate a celor de alte convingeri", in America o seama de trasaturi contrare s-au perpetuat din vremea pionierilor si a cuceririi Vestului Salbatic. O natie ridicata pe seama exterminarii populatiei de amerindieni si a trudei silnice a sclavilor africani, unde judecata lui Lynch a tinut multa vreme loc de lege, iar pedeapsa capitala n-a fost nici azi abolita, unde dreptul de a purta si de a face uz de arme continua sa fie aparat cu indarjire, o asemenea natie poarta in sange germenii violentei si ai neindurarii fata de semeni. De la abolirea segregationismului au trecut doar cateva decenii, Ku-Klux-Klan-ul continua sa existe, iar sub aparenta mult-laudatului "melting pot" prolifereaza ghettourile si mai mocneste inca rasismul de diverse nuante.
Multi dintre cei care au colonizat America erau adepti ai unor culte sau secte persecutate in tarile lor de bastina, si ei au gasit pe intinderile nesfarsite ale Lumii Noi un adevarat taram al fagaduintei. S-au impamantenit aici adventisti, amisheri, anabaptisti, baptisti, iehovisti, mennoniti, metodisti, mormoni, penticostali, quakeri si cati altii, fiecare in legea lui, fiecare cu adevarul lui ultim, ostili si neincrezatori fata de toti ceilalti, gata oricand sa puna mana pe carabina spre a-si dovedi dreptatea. Dintr-un mozaic format din grupuri de militanti ai propriei libertati, nu-i de mirare ca a iesit o natie autista, in stare sa creada ca taman Irakul i-ar ameninta existenta. Prea inclinati sa se autocompatimeasca, multi americani par sa fi cazut prada predicilor unor falsi apostoli, care le-au varat in cap ca ar fi alesii providentei, chemati sa mantuiasca toate popoarele lumii - impunandu-le, cu forta unor arme teribile, reteta lor de fericire.
Munchen, 14 februarie 2007
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
