Episodul 2. Mysterious Ways
Lumea se naste si moare intre coapsele unei femei. Jumatate din lume viseaza, tanjeste sa se intoarca intre coapsele unei femei. Cealalta are coapse de femeie.
Primele acorduri ale unei muzici clocotitoare pornesc din arcuirile ritmice ale pulpelor, rezoneaza in genunchi pentru o clipa, dupa care urca, sfasietoare, in coapse. Pulsul explodeaza, plamanii se golesc de aer, flescaindu-se, ceata laptoasa a unei dimineti de octombrie se aseaza deasupra retinei.
Cand muzica porneste dintre pulpe inspre coapse, orice lupta e zadarnica. Trebuie sa-i satisfaci dorinta, chiar daca pentru asta induri cele mai mari umilinte. Ce nu face jumatate din lume pentru a ajunge intre coapsele celeilalte jumatati de lume!
Nectar si otrava in acelasi timp, muzica desprinsa de pe muschii vibratili ai coapselor unei femei ne controleaza viata...
*
Plus 37 de grade. Celsius. Privirea imi ramane topita, lipita de termometru. Mercurul refuza sa se miste macar cu o liniuta. Cenusiu, plumburiu, bate in dreptul aceleiasi notatii. 37 de grade. Celsius. Doar acele ceasului reusesc sa se tarasca pe cadran. Ritmic. Sacadat. Tic-tac! Tic-tac! Reverbereaza in aerul incremenit. Tic-tac! Tic-tac! Mai e o jumatate de ora pana la miezul noptii, dar aerul din oras ramane din jar incins. Mercurul incremenit in tubul termometrului. Au incremenit pana si frunzele ciresului salbatic din fata geamului. Pare mirat si el de lava ce se scurge din ceruri. Doar un graure ciripeste vesel, defatandu-se cu fructele negre, zemoase. Falfaitul aripilor lui e prea slab pentru a crea o cat de mica adiere care sa ajunga in camera. Se incheie o saptamana de cand orasul se sfarseste sub vipie. Rotile masinilor sfaraie pe asfalt, lasand in urma dungi negre, mirosind a cauciuc ars. La inceput pana la calcai, apoi pana la glezna si, in cele din urma, pana la genunchi, picioarele trecatorilor se scufunda in cuptorul incins. Mersul aduce mai mult a taras prin mlastina. O imensa mlastina de bitum clocotitor. In aer se ridica naluci sulfuroase, miasme de carne arsa, par parlit. Fantomatici, lipsiti parca de consistenta, oamenii incearca sa ajunga catre destinatiile lor.
I. se misca intre cearceafuri. Isi deschide mirata ochii cafenii. Oare ce o fi trezit-o? Nicio scama nu s-a miscat in camera incinsa. Poate o fi visat ceva. Incerc sa o pacalesc. "Buna-dimineata!" Zambeste. S-a prins. "Buna-dimineata o sa-ti spun mai tarziu!" Inchide ochii si adoarme din nou. In somn continua sa zambeasca.
Chiar si graurul s-a linistit printre crengi. A incremenit cu o jumatate de cireasa in varful ciocului. Un strop din zeama fructului s-a prelins, oprindu-si insa curgerea la jumatatea ciocului. Numai secundarul isi continua nestingherit traseul. Tic-tac! Tic-tac!
Parul brun, matasos, ii aluneca deasupra umerilor. Plapuma se prelinge intr-o parte, lasand spatele descoperit. Alunita, bruna si ea, de sub omoplatul stang palpita imbietor, in ritmul respiratiei.
Deschid larg geamurile de la camera, de la bucatarie, de la baie, usa balconului. Aerul nu raspunde insa provocarii. Privirea imi coboara spre felinarul de pe trotuar. Un roi de musculite si-a oprit zborul in lumina lui. Seamana cu o plansa din laboratorul de astronomie, cu satelitii incremeniti in jurul lui Saturn.
Incerc sa pacalesc somnul. Pregatesc o cafea. La ibric. Tare. Pentru o clipa, aroma se imprastie in apartament. Ia in stapanire bucataria, apoi camera si rafturile cu carti. Se prelinge peste praful zilei si peste somnul lui I. Imi umple, voluptuos, narile. Suplimentar, dau drumul apei si imi bag capul sub jet. Fara prea mare folos. Apa e mai mult calaie decat rece.
Pana si pisoii vecinei de la parter au inlemnit. Unul, negru-taciune, Rat, celalalt, cu burta alba si spatele in sapte culori, Grigore. Rat a ramas cu labuta neagra in aer, in timp ce Grigore sta trantit pe o parte, incapabil de vreo miscare in dogoarea din jurul lui. Impreuna se topesc in iarba.
Incerc cu vin. Am in frigider o sticla de "Traminer roze". Dopul pocneste in linistea noptii. Privesc speriat spre I. Continua sa doarma. N-a auzit. Paharul se abureste repede si, de la condens, cateva picaturi aluneca pe fata de masa. Peste aroma cafelei se suprapune cea de trandafir, a vinului. Imi revin putin. Cafeaua fierbinte, combinata cu vinul cu gheata, isi face efectul. Ma asez din nou la masa si, inainte de a ma apuca de scris, privesc ceasul. Mai sunt cateva minute pana la miezul noptii...
Masa tremura. Cerneala face o bucla unduitoare si ea. Jaluzelele de aluminiu se umfla, zanganind una de alta. Graurele ciripeste vesel, iar Rat si Grigore se infoaie in fata unui maidanez care amusina prin iarba. Scuipa si dispar prin gemuletele de aerisire ale subsolului blocului. Au disparut si gazulitele din jurul felinarului. In locul lor un fluture "cap de mort" pluteste imperial. Simt parca puful de pe aripile lui gadilandu-mi narile. Nu-mi pot opri stranutul. Fluturele se sperie, isi strange brusc aripioarele maronii pe langa corp si le desface la fel de brusc. Mercurul, trezit parca din letargie de zbuciumul fluturelui, coboara in tub, liniuta cu liniuta.
Usa balconului se tranteste, sticla zdranganind amenintator. Izbitura o trezeste pe I. "Nu te-ai culcat?" "Nu. Mai stau putin" E prea somnoroasa pentru a dori alte amanunte. "Ne vedem dimineata?" "Nu, dimineata plec in Apuseni. Am un subiect special acolo. Au luat-o mormintele din loc." Ma priveste mirata. Ii povestesc despre fluturele "cap de mort". Nu intelege. Ochii cafenii se misca intrebator. N-am ce sa le spun. Renunta. "Noapte buna. Sa-mi scrii." "Noapte buna. O sa-ti scriu. Noapte buna..."
*
Am ajuns cu bine la Rosia. Am cautat in zadar un hotel sau o pensiune. Nici vorba de asa ceva. Oamenii nu se gandesc decat la plecare. Sa le dea Compania banii si s-o intinda. Nu stiu de ce trebuie sa ne amestecam noi in viata lor. De ce trebuie sa se gaseasca mereu cineva care sa le poarte de grija, de parca ar fi niste copilasi.
Pana la urma, m-a cules din carciuma satului Maiorul. O poveste intreaga si cu Maiorul asta. A fost pe front si cu nemtii, pana la Odesa si Stalingrad, apoi si cu rusii, pana in Tatra. Are niste povesti fabuloase. La Marea Caspica a trait aproape o luna doar cu lubenite si tigari. Asta chiar daca pe atunci nu fuma. Dar primea ratie - un pachet pe zi. De obicei, schimba tutunul pe mancare. In luna aceea, insa, nu l-a schimbat, ca nu avea pe ce. Lubenitele le luau direct de pe camp, ca provizii si uitasera de cand nu au mai primit. Asteptau intariri, cand unitatea lor, de vanatori de munte, a fost atacata, cu tancuri, de rusi. "Am incercat noi cu rachete sa-i oprim, dar rachetele noastre nu treceau de blindajul lor. Parca dadeam cu pietre, nu cu rachete. Asa ne-am trezit cu rusii peste noi. Mainile la cap si deja ne gandeam la Siberia ori la al de Sus. Dar primul lucru pe care l-or facut rusii o fost sa umble dupa ceasuri, lantisoare si inele. Asa or dat si peste ranita mea, care era plina cu tigari. Ca se stransesera ceva intr-o luna. Si sa-i vezi ce-or mai inceput sa se certe pe tutun, care cate pachete sa ia, si cum mai pufaiau si ce fum mai scoteau. Ti-era mai mare mila de ei, desi de noi ar fi trebuit sa ne fie mila. Ca atata lucru aflaseram si noi, ca e mai bine pe cealalta lume, decat in lagar, la taiat lemne, in Siberia. Nu mai stiu cat a trecut, 10 minute, 20 ori jumatate de ceas. Atata doar ca pana s-au certat au contraatacat nemtii. Cu panterele. Alea tancuri! Nu ale noastre ori ale rusilor. Nu ne-or mai avut treaba. Or luat tigarile si au intins-o cat vezi cu ochii. De noi au uitat. Tigarile alea ne-or salvat atunci viata", povesteste Maiorul, sorbind cu nesat din berea rece.
In noaptea care a urmat, a fumat prima tigara. Era august si cerul de la Marea Caspica era ca pe la noi in august. Senin si cu stea langa stea. Multe stele au cazut in noaptea aia. Nu si a lui. Asta chiar daca a ajuns sa lupte si la Stalingrad. De unde a scapat. Apoi, dupa ce Regele a intors armele, s-a batut cu nemtii pe strazile din Budapesta si mai departe, pana in Tatra. Si de fiecare data cand a impuscat un neamt, s-a gandit daca nu cumva era vreunul dintre cei care au contraatacat cand i-au scos din mainile rusilor. Dar asta e razboiul. Nu prea ai de ales. Maior n-a fost niciodata, doar sergent major. Cand s-a intors acasa, in toamna lui 45, toata lumea i-a zis Maiorul si asa i-a ramas numele.
Statul i-a dat un sfert de hectar de pamant, ca veteran de razboi, dar din atata nu putea trai. Si asa a ajuns in mina. Acum, mai are doar cateva cioturi in gura, pe post de dinti. Restul i-au fost mancati de silicoza. Si cu toate astea, daca nu i-ai auzi povestile, nu ai spune ca a trecut binisor de 80 de ani. Stirpe rara Maiorul asta. Nu-i de mirare ca inca mai intoarce capul dupa muieri. Il stiu toate de cal breaz, dar asta nu-l impiedica sa le traga cu ochiul si sa le scape cate-o vorbulita mai fara perdea. Ai sa razi, dar inca ii mai tine figura.
Si cu holoangani, cum le zice la hotii de aur, are multe povesti. Cica, inainte de razboi si de nationalizare, se strangeau cate zece, cincisprezece, aveau si automate si dinamita, puscau noaptea, fara sa le pese de jandarmi. Unii strangeau aurul, altii pazeau gura minei. Autoritatile ii lasau in pace. Era aur pentru toti. Oamenii ii stiau, dar isi tineau gura. Dupa o lovitura ca asta, tot satul chefuia. Se aduceau vin si ceterasi cu carutele, de la Abdrud sau de la Campeni. Cate o saptamana dura bairamul.
Acuma nu mai sunt holoangani. Povesti cu lovituri senzationale mai exista insa, dar nu vrea nimeni sa le confirme. Eu zic ca si Maiorul e holoangan. Stie muntii precum palma lui. Dar nu vrea sa zica nimic. Mai ales ca acum misuna politia si jandarmii peste tot. Din depozitele Companiei au disparut cativa saci cu dinamita, iar acu' doua zile au dat peste ala pentru care am venit aici, Ciuciulete, mort. Varianta oficiala e ca a fost accident. Cica a cazut de pe munte. Satenii nu prea cred insa povestea asta. Zic ca nu departe de el au dat de o piatra miraculoasa. Bauta sponghii ii zice, care anunta cele mai bogate zacaminte de aur. Si bauta asta, mai spun oamenii, ii doar o piatra. Si cat ar fi ea de miraculoasa, n-are picioare sa umble singura...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
