Episodul 5. Can't Get Out Of
- In doua minute ajungem, se auzi, de undeva de foarte departe, vocea lui Vasile. Locotenentul Matei il privi cu uimire, de parca doar in acel moment ar fi constientizat ca mai exista cineva in stanga lui. Precum derulezi o inregistrare de pe banda martor, pe repede-inainte, reconstitui povestea lui Vasile, spusa in cele 15 minute cat a durat drumul din Rosia pana la Piatra Alba.
Vasile era unul dintre putinii sateni din Rosia care n-au lucrat vreodata in mina. Inainte de '89 a fost gestionar la una dintre "cooperativele" localitatii, cum li se spunea fostelor magazine satesti. N-a dus-o rau atunci, pentru ca toate ratiile la care aveau dreptul satenii treceau prin mainile lui. 50 de grame de faina dintr-o ratie de zahar, 100 de grame dintr-una de faina, mai 50 de mililitri de ulei, asa putin, cat sa nu se vada, de la fiecare, si tot se strangea. La el acasa n-a fost niciodata lipsa de zahar, de faina ori de ulei. Ba mai ramanea sa dea si la altii. Acuma nu pe ochi frumosi, se intelege.
Dupa '89 si-a facut si alimentara si carciuma si iar n-a dus-o rau. Cel putin pana in urma cu vreo doi ani. Blestema ziua cand Compania a ajuns in Rosia. In scurt timp satul s-a impartit in doua, cei care se opuneau proiectului si nu voiau sa plece vs cei care abia asteptau sa vanda ori visau la un loc de munca la Companie. Asta n-ar fi fost nici o problema pentru el, daca satenii nu si-ar fi impartit si carciumile si magazinele. Dintr-o alimentara din care cumpara cei care sprijina proiectul nu cumpara si cei ce se opun. La fel cum nu-i vezi la o bere in aceeasi carciuma. Asa ca, din start, potentiala clientela i s-a injumatatit. La el au ajuns oamenii Companiei. La inceput s-a bucurat, pentru ca majoritatea primisera bani in avans ca sa-si vanda proprietatile, iar altii erau platiti direct de Companie ca sa-i faca reclama, sa mearga pe la diferite intruniri si sa se agite ori sa-i vaneze pe jurnalistii care apareau in Rosia si sa le povesteasca ce rau e acuma si ce bine o sa fie dupa. Toti aveau mai multi bani de cheltuit decat opozantii proiectului. Atata doar ca, in timp, clientela lui s-a tot rarit, pe masura ce oamenii si-au lichidat proprietatile, au luat toti banii pe ele si s-au tot dus, Dumnezeu stie unde.
Ca sa-si intregeasca veniturile, a ajuns sa faca diferite comisioane cu masina, un ARO care, la un moment dat, fusese fala satului. Numai primarul avea masina mai faina ca a lui, luata pe bani marunti si trimisa de un var de-al lui din Germania, un Audi rosu de vreo 10 ani. Satenii nu aveau insa de unde sa stie ca fusese luata la mana a doua. Pe langa cele cateva Dacii hodorogite, Audi-ul primarului parea naveta spatiala. Dar nu era bai asa de mare, pentru ca dupa masina primarului, a lui era cea mai bine vazuta. Ori asta nu era putin lucru intr-un sat ca Rosia. Pe multe dintre femeile satului le-a scos "la plimbare", sa le arate ce poate masina lui, pe ce vai si pe ce dealuri poate urca, pe unde Audi-ul primarului n-ar fi avut nici o sansa sa ajunga. Iar unele dintre acele muieri nu s-au ales doar cu "plimbarea".
Faima masinii lui a palit insa cand pe ulita au inceput sa apara Nissan-urile Companiei, niste mastodonti 4x4, albastri cu argintiu, pe langa care ARO-ul lui parea mai degraba o cutie de conserve goala, ruginita si umblatoare. Locotenentul Matei banuia ca declasarea masinii lui il afecta mult mai tare decat potentialul faliment al alimentarei si carciumei. Era ca si cum, la randul lui, s-ar fi declasat impreuna cu masina...
Cobori din ARO usurat. Avea el destule pe cap, nu mai trebuia sa se incarce si cu povestile lui Vasile. Oricum, nu apucase sa-si revina dupa agitatia de la Companie. Isi aminti privirea tanarului inspre care indreptase pistolul si un fior rece ii trecu pe sira spinarii. Fusese pentru prima oara cand indreptase arma catre cineva. Noroc ca s-au speriat de la primul foc si s-au imprastiat.
Facu doi pasi si apoi, spre uimirea lui Vasile, se aseza in fund si incepu sa rada in hohote. Nu se astepta ca Vasile sa inteleaga. Se afla in piata viitorului sat Piatra Alba, locul unde, teoretic, ar trebui sa se mute Rosia. Localitatea exista deja. Doar ca era construita din carton. Ma rog, din scanduri. Cladirile aveau numai fatade si senzatia era ca te afli pe un platou de filmare. In copilarie, cand se uita la filmele cu cowboy, exact asa isi imaginase ca ar arata un platou de filmare. Si visase pe atunci ca va ajunge si el intr-un asemenea loc. Uitase de visele acelea. Nu era insa nici la Hollywood, nici in Vestul Salbatic. Iar Vasile nu era nici Clint Eastwood, nici vreun indian cu care sa se razboiasca ori pe care sa-l provoace la duel. Ceea ce vedea era cat se poate de real, chiar daca parea gluma unui copil pus pe sotii. Se afla intr-o localitate de carton, pe care, cel mai probabil, Compania o folosea in scop propagandistic. Aici erau adusi satenii si li se aratau ce frumoase ar putea fi viitoarele lor case. Aici erau adusi jurnalistii ca sa faca fotografii, sa filmeze si sa spuna si altora ce bine vor trai rosienii daca renunta la actualele lor gospodarii. Si mai avea ceva aceasta localitate fictiv-reala. Un prim locuitor. Cel dintai care se mutase aici. E drept, decizia de "relocare" o luasera altii in locul lui. Lui i-ar fi fost mai greu sa-i ceara acordul, dintr-un motiv foarte simplu. Pentru ca era mort. Si pentru mortul asta, pentru Ciuciulete, venise el si la Rosia Montana, si la Piatra Alba.
Il lasa pe Vasile sa-l conduca spre cimitir. Singurul lucru cu adevarat real din intreaga localitate. Se felicita, in gand, pentru iesirea necontrolata de mai inainte, cand izbucnise in ras. Vasile il privea acum ca pe un ciudat, pe un posedat, care rade din senin. Nu-l deranja aceasta perceptie, atata vreme cat, datorita ei, Vasile devenise mut. Ciuciulete nu mai era acolo. Il dusesera la Cluj, pentru inca o autopsie. A doua autopsie in doar cateva zile. Nu-si punea prea mari sperante Matei in rezultatele colegilor sai. Se obisnuise deja ca expertizele criminalistice sa nu-l ajute prea mult. Locotenentul nu contesta profesionalismul colegilor sai, dar stia ca laboratorul pe care il aveau la dispozitie nu aducea nici pe departe cu cele din filme.
De fapt, nici nu stia de ce venise pana aici. Ce se astepta sa gaseasca mai mult decat o groapa goala? Realiza ca, de fapt, cautase doar un pretext pentru a pleca din Rosia, macar o ora-doua. Sa uite ca a amenintat un om cu arma. Sa amane momentul in care va incepe interogarea satenilor, fata de care, nu intelegea de ce, avea un sentiment de vinovatie. Ori poate venise pana aici doar pentru ca Vasile sa povesteasca in sat ca e un detectiv adevarat, din moment ce a investigat in cele mai mici amanunte mormantul gol al lui Ciuciulete. Nu investiga nimic, dar se prefacea ca o face. Asta era imaginea pe care Vasile trebuia s-o transmita mai departe, nu pe cea a unui nebun care se apuca de ras din senin. Asa ca isi lua o mina interesata si, abtinandu-se de aceasta data, e drept, cu greu, sa mai pufneasca in ras, incepu sa cerceteze terenul. Pentru ca imaginea sa fie completa, Matei isi sacrifica una dintre cele doua perechi de manusi albe, de unica folosinta, pe care le avea, le trase pe maini, incet, calculat, de parca toata viata doar asta ar fi facut, si se apleca deasupra ierbii. Pret de vreun sfert de ora, o indeparta smoc cu smoc, pana cand il cuprinse o durere intepatoare de sale. "Ar trebui sa merg mai des la sala", se gandi, indreptandu-si coloana. "Totusi, ar trebui sa ma prefac si ca am gasit ceva. Nu pot sa-l dezamagesc chiar asa pe Vasile"...
Il salva un nasture de metal, cel mai probabil cazut de la o pelerina a groparilor. Scoase o penseta, da, avea si asa ceva in dotare, prinse nasturele cu ea si-l introduse intr-o mica punga de plastic transparent. Nu inainte de a se preface ca il studiaza extrem de atent, ca si cum i-ar fi putut oferi indicii extrem de pretioase despre profilul profanatorilor de morminte. Era un nasture de metal, bombat, care avea inscriptionat pe el stema regala a Romaniei si sloganul "Nihil sine Deo". Nu stia latina, dar atata lucru aflase si el ca e sloganul fostei Case de Romania - "Nimic fara Dumnezeu". In minte ii veni articolul unui jurnalist care scrisese despre acea piatra magica, Bauta sponghii, care fusese gasita langa Ciuciulete cand au dat de el mort si despre care se zvonea ca ar fi vestitoarea marilor filoane de aur. "La aur nu poti lucra decat cu Dumnezeu. Pentru ca daca nu lucrezi cu Domnul, atunci numai cu diavolul poti lucra", mai scria in articol.
"Coincidente", gandi. "Si exagerari jurnalistice". Odata introdus in punga, uita de nasture. Isi intoarse privirea catre Vasile. Tacea in continuare. De aceasta data nu pentru ca si-ar fi inchipuit ca are in fata un nebun. Dimpotriva, era o tacere plina de respect, de amiratie, ca si cum n-ar fi vrut sa-l deranjeze in "laborioasa" investigatie pe care o intreprindea. Zambi. Cel putin de data asta si-a atins scopul. Putea sa mearga in Campeni, la hotel, sa se culce. Nu avea rost sa se intoarca seara in sat. Trebuia sa-i lase timp lui Vasile sa ajunga la carciuma si sa le povesteasca oamenilor cum a decurs cercetarea. Stia ca nasturele de metal ruginit se va transforma intr-unul de aur. Dupa povestea de la Companie si drumul la Piatra Alba, banuia ca a doua zi lumea il va privi cu alti ochi. Poate chiar si batranul ala care il infruntase, Maiorul, dupa cum aflase ca i se spune. Cu Maiorul trebuia neaparat sa se intalneasca. Din scurta lor confruntare realizaze ca stie destul de multe despre sat si despre oamenii lui. Da, maine o sa se intalneasca cu Maiorul.
In plus isi aminti ca n-a sunat-o pe Mariana. Prima data insa va manca si va bea o bere. Pe Mariana o s-o sune mai tarziu. Sa aiba si ea vreme sa vada jurnalele de stiri unde, cu siguranta, se va vorbi si despre scandalul de la Rosia. Poate vor da si vreun cadru cu el in mijlocul multimii agitate. Sa se ingrijoreze si ea un pic. Asta era razbunarea lui pentru scandalul pe care i l-a facut cand a aflat ca a preluat cazul de la Rosia. Se intoarse spre Vasile:
- Putem merge. Stii vreo carciuma unde se poate manca, iar berea e rece?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
