Episodul 4. Walk On
Oamenii invata sa vorbeasca pentru ca le e frica. Oamenii invata sa vorbeasca pentru ca de maini au nevoie sa manance. Pentru ca mainile nu le pot folosi decat sa se iubeasca pe ei insisi. Cu mancare si iubire de sine frica nu le trece. Iar oamenilor le este o infioratoare frica de ei insisi.
Oamenii invata sa scrie pentru ca le e frica. Oamenii invata sa scrie pentru a scapa de copilarie. Pentru ca oamenilor le este interzis sa ramana copii. Pentru ca o infioratoare frica ii cuprinde la gandul de a ramane copii.
Oamenii invata sa vorbeasca si sa scrie pentru ca le e frica. Oamenii invata sa vorbeasca si sa scrie pentru a sti sa iubeasca. De parca ar avea nevoie in dragoste de cuvinte. Dar ei se incapataneaza, se incapataneaza rau de tot, sa invete sa iubeasca. Cand oamenii invata toate cuvintele din lume, nu le mai e frica de nimic. Si mor...
N-am plecat din Rosia. Si nici articolul nu l-am scris. As fi vrut sa-ti spun ca in jurul mesei de pe mica terasa s-au strans cocoloase de hartie. Dar nu m-ai crede. Stii ca nu mai scriu de mult de mana. Ca nu mai am ciorne. Eventual, fisiere. Dar nici pe acelea nu le am, pentru ca s-a inventat notiunea "Delete". Ce simplu e totul cu tehnologia asta...
Apesi tasta "delete" si totul se duce. Daca vrei sa fii sigur ca nu ramane nici o urma, intri si in "Trash" si stergi si de acolo. Asa ai scapat de orice dovada. In lumea moderna nu exista rebuturi. Cocoloase de hartie. Nici un semn ca omul poate gresi. Nici o o dovada a cautarilor. A incertitudinilor. "Delete" si poti s-o iei de la capat ca si cum totul ar porni de la zero. Ca si cum totul ar fi scris la prima mana. Nu ai nevoie decat de un soft pe care il poate invata orice pusti de gradinita in cateva minute si redevii imaculat. Tot ce ramane e produsul final. si toti se vor extazia. "Ce genial e omul!" vor exclama, neavand habar cate nopti nedormite, cate cafele, cate tigari se afla in spatele celor cateva mii de cuvinte care au vazut, in cele din urma, lumina tiparului...
E drept, semne raman. Dar pe acestea nu le stii decat tu si cativa prieteni. Cei care te aud cum iti scuipi plamanii arsi, dupa zecile de pachete de tutun. Pentru corpul uman nu s-a inventat inca notiunea "Delete". Dai "Delete" pentru plamanii ciuruiti de nicotina si primesti altii noi. Dai "Restart" si esti iarasi bebelus. Ori poate soim al patriei. Sau pionier. Depinde de "nivelul" la care ai facut ultima salvare. Sau de unde vrei s-o iei de la capat...
Nu, pentru corpul uman inca nu exista notiunea "Delete". Nici "Refresh". Nici "Restart". Nu inca. Recent, am publicat un articol despre viitorul omenirii. Pentru ca exista cercetatori care primesc bani buni ca sa bata campii la modul cel mai stiintific cu putinta referindu-se la viitor. Ei bine, una dintre teoriile lor suna extrem de interesant. Zic unii dintre cercetatorii astia ca omenirea nu va mai evolua biologic, ci tehnologic. Viitoarea "rasa superioara" vor fi robotii. Oamenii vor fi doar veriga de legatura dintre maimute si roboti. Vom fi admirati in gradinile zoologice ale viitorului si se vor face filme despre noi, spre uimirea si incantarea puilor de roboti, carora nu le va veni sa creada ca suntem capabili de gesturi care tradeaza ratiunea. Ca suntem in stare sa facem conexiuni. Ca putem invata aplicatiile cine stie carui soft. Ne vor rasplati cu banane si bomboane pentru performantele noastre...
Trebuie sa recunosc ca, de cand am citit studiul in cauza, privesc cu alti ochi robotul de bucatarie, aspiratorul, fierul de calcat ori expresorul de cafea. Nu de putine ori ma intreb daca nu cumva, in lantul trofic al robotilor, aspiratorul, fierul de calcat, expresorul ori cuptorul cu microunde nu reprezinta ceea ce a fost pentru omenire amoeba sau parameciul...
Maiorul s-a intors la terasa, dar nu singur, ci cu Bututui si Soni. Cateva minute sunt suficiente ca sa-ti dai seama ca sunt "echipa" lui. Mult mai tineri decat el, sa aiba in jur de cincizeci de ani, dar pentru cineva care a trecut prin mina, e riscant sa te hazardezi sa-i estimezi varsta. Mai mult, il aproba pe Maior ca niste ucenici. Bututui e fan Catalin Stefanescu si "Garantat 100%". E un lucru pe care il repeta tot la cinci minute, cand conversatia lancezeste ori cand prinde o clipa de neatentie a interlocutorilor. Existenta lui pare a se masura intre zilele care trec de la o emisiune la alta. Ma intreb ce intelege din acea emisiune, ori daca are habar cu adevarat cine sunt invitatii lui. Cu siguranta insa ca aceasta e un lucru care conteaza prea putin pentru el.
E al meu din momentul in care ii spun ca-l cunosc pe Catalin Stefanescu, ba, mai mult, ca pe la inceputurile carierei mele de jurnalist, am si realizat niste materiale pentru emisiunea pe care o facea pe atunci, in prima parte a anilor '90, "Student Club". Ii povestesc despre Catalin Stefanescu, studentul rebel care, impreuna cu Adrian Suciu si alti colegi de-ai lor de la Litere, a pus pe picioare manifestul "Generatia 9" si cum a uitat apoi lumea de fronda lor. Intelege la fel de mult pe cat intelege si din emisiunea pe care o face acum Catalin. Simt insa cum o aura discreta pluteste in jurul capului meu cand se uita la mine.
Soni nu se uita la nici o emisiune. Nu are televizor...
Cu greu scot, insa de la ei amanunte despre ce s-a intamplat la Companie. Nu pentru ca ar fi reticenti; pur si simplu, nu cred ca li se pare ceva iesit din comun. Parca nu ar fi fost vorba decat de o cearta de carciuma, pornita de la cine fura mai mult in campionat, Steaua, Dinamo ori Rapid, ori, in cel mai rau caz, de la niste vaci sau oi care, scapate de sub supraveghere, au dat iama intr-o fanata. Aflu, totusi, ca nu mi s-a parut. Intr-adevar, am auzit un foc de arma. A tras locotenentul ala tanar, de-l vazusem mai de dimineata trecand ingandurat pe ulita. "Pana la urma, o avut coaie copilul!" zice Maiorul. "A tras in aer o singura data, dar a fost suficient ca lumea sa o zbugheasca", mai spune, usor inciudat, dar si admirativ in acelasi timp.
Nu inteleg ce il mira. Are o viata in spate, dar tot nu pare a intelege ce adanc inradacinat in mintea oamenilor e sentimentul autoritatii. Cel putin in cea a consatenilor lui. Ca in a Maiorului prea putin si, probabil, de aceea e el asa de contrariat. Ii privesc si in minte imi vine filmul lui Alex de Iglesia 800 de gloante, cel pe care l-am vazut impreuna si care nu ti-a placut. Asa arata. Precum niste cowboy de circumstanta, organic incapabili sa se raporteze ori sa accepte realitatea. Mereu ofera acelasi spectacol perimat in fata turistilor care li se ratacesc prin sat. Probabil, daca cei de la Companie isi vor duce planurile pana la capat, ii voi gasi tot aici, asteptand si vanand vreun jurnalist care se incumeta sa se aventureze printre haldele de cianura, sa-l opreasca la o bere si sa-i povesteasca despre rusi si nemti, Odesa, Stalingrad si Tatra, lubenite si tigari, ori despre Catalin Stefanescu si emisiunea lui.
I-as invidia pentru seninatatea lor, dar parca nu-mi da mana. Ei nu au ora de tipar. E trecut binisor de amiaza si inca n-am aflat mai nimic despre Ciuciulete, despre dinamita-lipsa, despre holoangani si alte amanunte pe marginea carora sa-mi iasa un articol. Iar Maiorul, Bututui ori Soni nu par a fi baut destul pentru a-si dezlega limbile.
Maiorul isi striveste capatul de tigara in scrumiera si priveste lung spre cer.
- Apoi, domnu' meu, pe noi sa ne scuzi. Ca o trecut vipia si pana se intuneca noi mai avem de cosit vreo cateva ceasuri, ca vaca lui Soni nu traieste cu povesti ori cu bere, ca noi... De nu pleci, ne-om putea vedea mai spre seara, la un vinars...
Inspiratie ori inconstienta ori ambele, ma risc.
- Da o coasa in plus nu aveti?
Maiorul ma priveste lung si, pret de o clipa, pare nehotarat. Dar isi revine repede.
- Apoi sa stii ca de-alea de cosesc singure nu avem... si de scris ii una, iar de cosit alta...
N-are sens sa-i raspund ori sa-i povestesc ca nu-s nascut sau crescut in spatele blocurilor. Ca n-ar fi prima data cand pun mana pe o coasa. Zambesc si ma ridic de la masa deodata cu ei. Platesc eu berea si asta ii impiedica sa-mi refuze nebunia.
*
Casa si livada lui Soni sunt cocotate la Sfantu-asteapta, pe Muntele Orlii. Ce televizor, ca nici curent nu are? De la el din gradina se vad mai toti muntii Rosiei. Chiar in fata e Cetatuia. De mii de ani se scoate aur de aici.
- Acolo e Scaunul Imparatului, spune Maiorul, aratand cu degetul spre un punct de pe Cetatuie pe care doar el il vede. Acolo, povesteste Maiorul, s-ar fi odihnit Traian dupa cucerirea Daciei. Pe atunci se scotea aurul cu apa si foc. Peste piatra incinsa se turna apa rece, pana crapa si se putea extrage aurul. Asa s-a adunat comoara lui Decebal, cu care, zic unii, ar fi chefuit Roma un an intreg. Numa? in lupte cu animale si gladiatori au tinut-o. Apoi au scos aurul cu tarnacopul si dalta. Au tot scobit in munte pana a ajuns chiar ca o cetate. De-asta ii si zice asa, Cetatuia. Nu era o cetate construita, ci una sapata direct in munte. Prin anii '60, au oprit exploatarea si l-au declarat monument. Apoi Ceausescu s-a razgandit si au inceput sa-l taie felii. Cu asta vor sa inceapa si cei de la Companie. Asta o sa fie primul munte pe care il rad, mai spune, scuipand in iarba, a obida, Maiorul.
In stanga Cetatuii, e Calnicul, ciuruit si el de tunelele facute de baiesi. Acum, dupa ce din Cetatuie au tot taiat, Calnicul a ajuns cel mai inalt munte al Rosiei. Pe creasta, printre brazi, e o cruce, pusa, aflu de la Maior, in amintirea baiesilor prapaditi prin galerii. Si mai in stanga e Vadoaia, o imagine ce-mi pare cunoscuta. Imi dau seama si de unde, din Nunta de Piatra, un film pe care l-am vazut cu ceva ani in urma, fapt pe care Maiorul il confirma. Si, cum ti-am spus, noi suntem pe Orlea. Sub noi, la cateva sute de metri adancime, se afla labirinticele galerii romane.
- Ai grija, sa nu infigi prea tare coasa in pamant, ca poate te trezesti in vreo galerie, ma avertizeaza Maiorul.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
