Dupa acest titlu, ar fi trebuit sa urmeze spatiu alb pana la capatul rubricii. Pentru ca despre nimic nu poti vorbi cu cuvinte. Iar unui gest sfidator nu-i poti raspunde decat cu aceleasi arme ale sfidarii. Sa ne pastram totusi cumpatul si sa vedem faptele: a aparut si in limba romana celebra carte a celebrului Knutt Mutch "Tot ce stiu barbatii despre femei". Cartea face voga de aproape 30 de ani. Adica, pentru a fi exact, nu stiu daca face chiar voga. Asa ni se spune. Sau asa suntem lasati sa pricepem de indata ce ni se semnaleaza traduceri in spaniola, engleza, italiana, japoneza, idis, iar editorul roman ne anunta ca, dupa ce s-au vandut 1.500 de exemplare, pregateste editia a doua, in peste 2.000 de copii.
Intelectualului roman sa nu-i imprumuti carti, pentru ca sigur vei ramane fara ele! Asa mi-am spus, repetand vorbele unui profesor din Filologie, atunci cand am cautat in biblioteca Ingeniosul bine temperat si, mai ales, volumul al doilea din scrierea lui Mircea Horia Simionescu - Bibliografie generala. Voiam sa verific un titlu si rezumatul unei carti incluse in fantasia culturala a lui M.H.S. Negasindu-le, mi-am adus aminte ca le-am imprumutat si am constatat cata dreptate avea profesorul meu atunci cand refuza sa ne imprumute carti. Asa ca voi spune, cu aproximarile memoriei mele, ca era vorba despre o carte in care autorul ii spunea cititorului, de la primele pagini, cat de tampit e el, lectorul, care parcurge carti numai spre a gasi similitudini cu ceea ce a trait, a simtit el, ca este incapabil sa inteleaga si altceva dintr-o carte etc. etc. "In final, citez cu aproximatie, autorul trece la injuraturi grosolane." Vasazica, autorul ma face prost, tampit pentru ca-i parcurg cartea, iar eu, constiincios, continuu sa o citesc pana cand, exasperat si el de tenacitatea mea, ma injura fara nici o jena. Bibliografia generala a lui Mircea Horia Simionescu a aparut in 1970, iar Tot ce stiu... in 1976. Ceea ce era o subtila ironie a raportului autor-cititor, o parodiere a unui anumit act al lecturii la scriitorul roman devine o afacere la Knutt Mutch, cine va mai fi fiind si el, daca nu cumva este o fictiune a chiar cititorilor sai.
Adica dl Mutch ii spune cititorului ca s-a plictisit de atatea obiectii aduse cartilor, de atatea strambaturi din nas ale criticilor si-l indeamna pe fiecare sa-si scrie singur cartea care ii place, in functie de experientele si fanteziile proprii, folosind limba pe care o stie. Eu asa interpretez cele 167 de pagini goale care urmeaza dupa titlul cartii, nu cum cred unii ca dl Mutch a avut nevoie de 167 de pagini spre a ne spune ca barbatii nu stiu nimic despre femei. La atata libertate pe care o acorda cititorului, ma intreb de ce aceasta constrangere, adica de ce fix 167 de pagini? Eu, de exemplu, as avea nevoie doar de 12, un prieten mi-a zis ca tot ceea ce stie el despre femei nu ar incapea in mai putin de 1.287 de pagini, format A4.
De la un capat la altul, avem a face cu un act ce poate intra in atentia Oficiului Pentru Protectia Cumparatorului. Este o farsa de prost-gust, o pacaleala de care se fac vinovati atat autorul, detinatorul copy-right-ului, cat si editorii. Iata aceasta precizare: "Nici o parte a acestei carti nu poate fi reprodusa sub nici o forma si prin nici un mijloc cunoscut". Ei, ce vorbesti, Frant Iozef? Adica pentru toate foile A5 goale de pe lumea asta trebuie sa ti se plateasca drept de autor? Te pomenesti ca si inimioarele de pe invitatiile de nunta se supun acelorasi drepturi de proprietate de indata ce fiecare pagina alba isi inscrie cifra intr-o astfel de inimioara pe care, de fapt si de drept, eu am vazut-o pentru prima oara la bunica mea ca pernita de ace de cusut. As putea face scandal cerand drept de proprietate intelectuala, inimioara fiind o mostenire de familie! Pe coperta a IV-a, ne intalnim cu un text care, banuiesc, are intentii ironice. Daca ironia nu este marcata printr-un semn, atunci ea nu este ironie, atrage atentia Yankelevici. Ceea ce citesc pe coperta ultima, nestiind ce contine cartea, este priceput in sensul cel mai propriu al afirmatiilor: "Pentru a descoperi adevarul incontestabil in aceasta privinta (despre femei, n.n.), dl Mutch a trebuit sa isi formeze o privire de ansamblu...". Asta, stimati oameni buni, nu este ironie, ci o adevarata escrocherie. Daca aceasta carte se vinde in tipla (asemenea oricaror lucrari hard) sau daca nu ai acces la ea spre a o rasfoi si a vedea ca parerile la care a ajuns autorul sunt cuprinse in niste pagini virgine, tu, virtual cumparator, iei aceasta prezentare de buna!
Sigur, legea in afaceri suna cinic: "In fiecare secunda pe lumea asta se naste un prost, important e sa-l gasesti tu primul!". Inventivitatea escrocului nu are margini. El nu de lipsa de inteligenta poate fi acuzat. Ba, mai mult, este atat de istet, incat ne face prosti in fata si noi ii mai dam si bani pe chestia asta. Si pentru ca nu vrem sa recunoastem ca am fost prosti, ca ne-am lasat fraieriti, il sprijinim pentru a mai pacali si pe altii. Nimeni nu vrea sa fie singurul prost pe lume. exista si-o alinare in solidaritatea cu altii la fel de tampiti ca tine.
In vremea copilariei inventam tot felul de povesti care sa ne faca invingatori: fotbal cu mingea legata cu o sfoara astfel incat adversarii sa nu poata sa ne-o ia vreodata, exercitii la patinaj dintre cele mai interesante pentru ca noi nu stiam sa patinam etc. etc. Habar n-aveam ca puteam face bani cu ele. Iata insa ca vine unul si ne ofera o carte cu pagini albe si ne ia si bani pentru a face munca in locul lui. Data viitoare, va voi spune ce contine un volum primit de mine de curand: Laura Bus - Viata intima a sotului meu.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
