"Nimeni nu-i profet in tara lui", zice o vorba care, daca nu e pur romaneasca, ar fi trebuit sa fie, pentru ca ignorarea valorilor autohtone este, in patria noastra, un sport national. Pe de alta parte, nu s-a inventat inca expresia potrivita pentru o pornire la fel de exclusivista, dar de semn contrar: orice compatriot, o data luat in brate de strainatatea care conteaza - a se citi: Paris, New York, Londra, Berlin, hai si Roma sau Madrid -, devine, fie si numai pentru cercul socio-profesional de unde a plecat, nu profet, ci de-a dreptul zeu.
Un zeu venerat in ceremoniale publice si caruia ii sunt sorbite cuvintele chiar inainte ca lui sa-i fi iesit de pe buze in forma inteligibila, un zeu ale carui fapte sunt contemplate in admiratie neintrerupta si ale carui motive, indiferent ce ar face, sunt dinainte justificate. Sigur, nu chiar pe degeaba, caci oricare inchinator la idoli, cat de pios ar fi, tot asteapta, in adancul sufletului, o minima rasplata a devotiunii.
Ca dramaturg, Matei Visniec (stabilit, din 1987, in strainatate) a inceput sa conteze in Romania abia dupa 1990, mai ales prin tenacitatea regizorului Nicolae Scarlat, al carui spectacol cu Angajare de clovn a fost invitat, in 1992, la editia-princeps a marelui festival continental de dramaturgie Bonner Biennale; momentul a marcat inceputul carierei internationale a dramaturgiei lui Visniec, pentru ca, vazut si placut la Bonn, textul a fost apoi montat intr-un teatru german si... asa mai departe. Astfel a ajuns Visniec cel mai jucat dramaturg (ex)roman din Romania: strainatatea stia de el! Apoi, aproape orice spectacol (mai micut) cu piese visnieciene a inceput sa razbata, cum-necum, pana la Parisul rezidential sau la Avignon-ul neoficial... Si asa, toata lumea e multumita; chiar daca piesele lui - un amestec bine dozat de absurd si poezie, cu insertii de realism critic provenind din istoria traita de autor fie ca profesor de tara in Romania, fie ca ziarist de radio in Franta - nu sunt, toate, de aceeasi inaltime calitativa, teatrele si regizorii din patria-muma il "vaneaza" asiduu pe Visniec. Cea mai recenta aparitie a autorului, la noi, a colorat afisul Teatrului "Bulandra" cu un titlu inedit - Richard al III-lea se interzice -, atacat de o regizoare "cu nume": Catalina Buzoianu. Piesa face parte dintr-o trilogie (deocamdata) prin care Visniec paraseste oarecum terenul fictiunii, mutandu-si atentia asupra vietii si mortii unor colegi de celebritate (sau, ma rog...), respectiv Cehov (Masinaria Cehov), Cioran (Mansarda la Paris cu vedere spre moarte) si Meyerhold (Richard...). Este vorba despre un fel de glose ale autorului pe marginea biografiei si operei "subiectilor", privite, impreuna, ca un intreg nediferentiat. In ce ma priveste, nu sunt o admiratoare a procedeului: mi se pare nu doar riscant din punct de vedere artistic, ci si manipulatoriu din punct de vedere ideologic; in fine, piesele acestea se adreseaza, de fapt, exclusiv unui auditoriu de cunoscatori. Daca lucrul acesta e valabil (pe teritoriul national, oricum) pentru Cehov si Cioran, cu atat mai abitir functioneaza in cazul lui Meyerhold, personalitate putin familiara pana si specialistilor.
Vsevolod Emilievici Meyerhold (1874-1940), actor, regizor si animator teatral, este una dintre cele mai importante figuri ale scenei secolului trecut nu doar in Rusia sovietica, ci si in Europa, intrucat metoda sa de joc, numita biomecanica si privilegiind corporalitatea actorului si luciditatea sa creatoare, a contribuit substantial la nasterea teatrului non-realist; acest motiv, de altfel, exacerbat si denaturat "politic", i-a adus intemnitarea si torturarea, ca dusman al poporului, si, la scurt timp, executia prin impuscare. De pe urma lui au ramas, nesistematizate, bruioane teoretice si note despre spectacolele realizate; acestea, insa, s-au pierdut in uitare, urmarite nu doar de blestemul efemeritatii, sub care sta orice intreprindere scenica, dar si de uitarea organizata impusa de teroarea stalinista. Reabilitat pe la mijlocul anilor 1950, Meyerhold a devenit, pentru oamenii de teatru, un simbol al Artei oprimate de Putere; pentru oamenii "ceilalti", insa, a ramas o victima anonima.
Textul lui Visniec nu limpezeste deloc contururile personajului real, caruia, de altfel, ii rezerva un rol oarecum pasiv, de traitor uluit al unui cosmar inexplicabil, declansat de ideile sale "neortodoxe" in privinta piesei shakespeariene Richard al III-lea, idei enervante pentru Generalisim (Stalin) si vigilentul sau anturaj; dar nici nu deseneaza net un caz exemplar. Catalina Buzoianu, regizoare de tip meyerholdian ea insasi, a sesizat deficitul de informatie utila din text si a incercat sa-l suplineasca prin introducerea unor pasaje din documente autentice, menite sa "situeze", pentru spectator, omul si artistul in epoca sa. Grefate insa pe substanta lirico-metaforica a scrierii, adaosurile acestea (realmente interesante, in sine) suna fortat si produc uneori contraste nefericite - de pilda, insertiile documentare referitoare la parintii artistului nu au nimic a face cu Tatal si Mama din piesa, caricaturi mai degraba decat personaje. Nu mi s-a parut o idee buna nici aceea de a ilustra misterioasa biomecanica printr-un fel de balet cumva dezordonat al unor purtatori de camesoaie lungi si albe; efectul e, mai degraba, contraproductiv.
Pe scurt, din spectacol - nesfarsit, ca durata subiectiva... - nu am retinut in beneficiul viziunii regizorale decat trei sau patru momente (toate, din partea a doua, cand si textul devine mai coerent), unde "gheara" creatoare a uneia dintre gloriile regiei romanesti moderne pare sa intalneasca geniul artistului ce si-a platit cu viata convingerile. In rest, decorul lui Mihai Madescu functioneaza perfect; sunt fara de repros contributiile actoricesti datorate lui Virgil Ogasanu (Meyerhold) si Cocai Bloos (Mama) - admirabili prin naturalete si adevar interior -, carora le stau alaturi Valeria Ogasanu, Radu Amzulescu, Anca Sigartau, Doru Ana (ale carui vorbe insa nu se aud ori nu se inteleg), Petre Lupu, Valentin Popescu, Mihai Bisericanu, un grup marisor de tineri care se misca si un activ ansamblu instrumental (muzica: Mircea Florian). De muncit, la spectacol s-a muncit.
Imagini din Richard al III-lea se interzice de Matei Visniec, la Teatrul "Bulandra", in regia Catalinei Buzoianu
1. Radu Amzulescu (Richard); 2. Virgil Ogasanu (Meyerhold);
3. A doua din dreapta, Valeria Ogasanu (Tania)
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
