In noul sau film, foarte diferit stilistic de pomposul si jenantul Logodnicii din America (2007), regizorul Nicolae Margineanu abordeaza direct, firesc si (aproape) fara pretiozitati povestea bine scrisa de Tudor Voican, cineast cu o carte de vizita prestigioasa si numeroase scenarii la activ, dintre care se detaseaza excelentele Marilena de la P7 si California Dreamin’, in regia lui Cristian Nemescu. Aventura lui Emil, un biet strungar ramas somer dupa inchiderea fabricii din oraselul de provincie unde lucra, ajuns la Bucuresti animat de visul de-a emigra in Australia cu nevasta si copilul si avand asupra lui banii obtinuti din vanzarea apartamentului si masinii cumparate la nunta frizeaza ghinionul suprem dupa ce Emil este escrocat cu mare usurinta la prima casa de schimb valutar unde incearca sa transforme in dolari leii ascunsi cu spaima de om sarac. Lucrata intr-un registru mai consistent, povestea s-ar fi putut transforma intr-o istorie dramatica puternica si profunda, cu accente de absurd existential. Si asa, insa, abordat intr-un ton lejer, impanat cu haz de necaz dambovitean, sirul de peripetii prin care trece Emil, prototipul pagubosului care a generat zicale precum “La omu’ sarac nici boii nu trag”, nu e lipsit de oarecare farmec, situand cu certitudine filmul in alta zona decat a dezastrelor romanesti recente tip Dincolo de America sau Dragoste pierduta. Pataniile lui Emil se transforma in curand intr-o odisee prin Bucurestiul interlop, al escrocheriilor marunte sau odioase, al hotilor si gainarilor de tot felul. Condus spre straturile tot mai adanci ale promiscuitatii, vinovatiei si anestezierii unei constiinte care la inceput dadea ceva semne de viata, el se indeparteaza spatial si sentimental de familie si de saracutele lui idealuri si incepe sa imprumute chiar din metodele si sarlatania din cauza carora a ramas lefter. Cea mai puternica legatura se creeaza intre el si Lili, prostituata-studenta venita de la Chisinau care il gazduieste si il ajuta sa nu se infunde de tot in hatisul de gainarii pe care il constituie capitala si lumea ei necunoscuta si infricosatoare pentru Emil. Intorsaturile narative (punctate cu talent) prin care trec eroii se incheaga treptat intr-un discurs despre rapacitate si lasitate, despre minciuna si exasperare a traiului constant in mocirla neputintei generalizate. Toti romanii din film par sa fie escroci sau escrocati, sa schimbe bani, sa caute sinecure si sa faca blatul. Nu doar escrocii care roiesc la gura caselor de schimb au parte de o varietate de portrete fugare, dar plastice, ci si escrocatii, victime ale propriului orgoliu (precum cei doi batrani care nu concep ca cineva le-ar putea pune la indoiala respectabilitatea). Filmul are multe poticneli si pedanterii (pe peretele prapaditei incaperi a lui Lili, studenta la Drept, sta scris cu rosu “Per aspera ad astra”), iar suspansul bine intretinut pe tot parcursul sau este dezamorsat jalnic de finalul ezitant si neconvingator. Pe de alta parte, prezentele actoricesti, fie ele ample sau scurtisime, au multa sare si piper (excelent, firesc si foarte convingator Cosmin Selesi, care ne face sa ne atasam de personajul sau dezorientat si inselat de toti, deloc rea tanara Aliona Munteanu, care, in ciuda accentului moldovenesc pe care uneori il pierde pe drum si a cliseelor groase din care e creionat stereotipul fetei de conditia ei, o joaca pe Lili cu naturalete si degajare). Lumea construita aici de Nicolae Margineanu si Tudor Voican, asa bolnava si inchistata in ratare si meschinarie cum e, rasufla miasme, dar reuseste sa decupeze o felie convingatoare din viata subterana a unui spatiu pierdut in propriul derizoriu si propria lipsa de orizont.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
