Rushdinica!, i-am putea spune, batandu-i obrazul, lui Ron Evans, unul dintre fostii bodyguarzi ai autorului Versetelor satanice. (Stiu ca nu ar intelege, dar, oricum, el nu prea pricepe nimic din ce se-ntampla pe lumea asta, chiar daca i se intampla in limba engleza). Cum Salman Rushdie declarase unor ziaristi, nu cu multa vreme in urma, ca are de gand sa publice o autobiografie acoperind anii in care a fost urmarit de efectele celebrei fatwa lansate de ayatolahul Khomeini, fostul agent britanic insarcinat cu paza sa a hotarat sa i-o ia inainte, publicand propria versiune asupra subiectului si perioadei in cauza si dand la iveala aspecte jenante legate de comportamentul si firea prozatorului de origine indiana.
Din cartea cu magarii a domnului bodyguard au fost publicate cateva fragmente intr-un tabloid duminical britanic, urmand ca volumul, intitulat On Her Majesty's Service, sa apara in curand in standuri sub emblema editoriala John Blake Publishing. Inca n-a aparut, in ciuda faptului ca opinia publica britanica s-a extaziat in fata mizeriilor descrise in paginile ziarului (in luna iulie a.c.) si in ciuda faptului ca ele ascundeau promisiunea unor dezvaluiri si mai gogonate. Asta pentru ca Rushdie, desi este unul dintre cei mai ilustri campioni ai libertatii de expresie ai tuturor timpurilor, a reactionat ferm si i-a chemat in fata justitiei pe Evans si pe editorul sau, necerand despagubiri, ci doar severe rectificari in paginile volumului. O atitudine fireasca si bine venita, am zice noi, cata vreme indica, pentru cei care n-o stiau deja, ca exista o granita lesne identificabila (macar in termeni legali) intre calomnie si libertatea de expresie. Pe scurt, Ron Evans istoriseste in amintirile sale ca Rushdie (poreclit "Scruffy") era un personaj numai bun de ocolit, rau, arogant, umoral, zgarie-branza, pus pe capatuiala si cu un simt foarte indoielnic al igienei personale. Purtarea sa devenise atat de insuportabila, incat ofiterii responsabili cu securitatea sa l-au inchis intr-o debara, ca sa se poata duce sa bea un paharel la pub-ul din preajma casei. Bine sfatuit de avocatii sai, Rushdie se apara nu doar pe sine, ci si pe protectorii sai, afirmand ca erau "professional, cordial and very often friendly", oameni pe care ii respecta si care isi riscau vietile ca sa aiba grija de el, iar lui "i se pune un nod in gat cand ii vede descrisi ca pe niste neica-nimeni". La sfarsitul lunii august, procesul intentat de Rushdie s-a ispravit cu o relativa victorie. Ron Evans si editorul sau au recunoscut ca volumul continea "11 erori factuale", care urmau sa fie corectate inainte de aparitia pe piata. In final, scuzele publice au impachetat toata afacerea intr-o perdea de ceata.
In cartea lui Rushdie Harun si marea de povesti (traducere Dana Craciun, editura Polirom), eroul povestirii descopera Corabia intunecata si gaseste ca aceasta si tot ce se afla pe reprezinta o trasatura careia nu putea sa-i spuna decat "nalucism". Uita-te la contururile lucrurilor de aici. Contururile bidoanelor de otrava, ale macaralei, ale corabiei insesi.
Nu-i asa ca arata cumva neclar? Asa sunt si umbrele: chiar atunci cand sunt clare, nu sunt la fel de clare ca lucrurile reale, palpabile". Iar calomnia (o stia prea bine domnul Beaumarchais) este unul dintre lucrurile acelea neclare din care intotdeauna memoria alege sa pastreze ceva.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
