Nadaismul, mişcare literară apărută în Columbia, în 1958, iniţiată de Gonzalo Arango, va deveni, de la începutul anilor '60 una dintre orientările cele mai importante ale avangardei literare latino-americane, aducând un suflu nou şi un spirit profund inovator în peisajul cultural al acestei zone. Declarând de la bun înceut că scopul lor nu este acela de a distruge ordinea literară stabilită şi consacrată a Columbiei, ci de a discredita această ordine, reprezentanţii nadaismului (termen derivat de la cuvântul spaniol "nada" - "nimic") sunt protagoniştii unei lupte susţinute împotriva vechiului canon şi a vechii ierarhii estetice columbiene. Ei vor încerca, astfel, să combată violenţa care ajunsese să domine ţara în acei ani. Şi vor face asta, cumva, cu aceleaşi arme, adică vor promova un discurs literar virulent, caracterizat de o poezie considerată adesea brutală sau excesiv de dură, dar având ca menire tocmai alinarea suferinţelor unei naţiuni sfâşiate de lupte fratricide şi marcată de corupţie şi de traficul de arme sau de influenţa cartelurilor drogurilor. Nu se mai face nimic prin vorbe frumoase, ci dimpotrivă, printr-o duritate asumată ca atare a discursului şi a apariţiilor publice ale membrilor marcanţi ai grupării, toate tinzând a duce la extrem convenţiile consacrate, precum şi clişeele de limbaj sau de comportament anterioare, supuse exclusiv legilor unui localism exotic şi lipsit de profunzime şi de a face, astfel, să renască ce se mai poate - şi ce mai merită - din literatura de până atunci. "Nadaismul, într-un sens foarte restrâns, este o revoluţie a formei şi a conţinutului ordinii spirituale dominante din Columbia. ş...ţ Exerciţiul poetic este lipsit de orice funcţie socială sau moralizatoare, este un act care îşi e sieşi suficient, cel mai inutil dintre toate atributele spiritului creator. Poezia este, în esenţă, o aspiraţie spre frumuseţea solitară", scria Gonzalo Arango în Primul manifest alnadaismului, publicat în anul 1958, la Cali.
Considerând nadaismul "un soi de expresie a avangardei ajunsă cam prea târziu în peisajul Americii de Sud" - şi tocmai de aceea confundată de unii critici cu manifestările tardive ale suprarealismului - Armando Romero reuşeşte să explice, într-un excelent studiu intorductiv al acestei antologii, numeroase dintre aparentele contradicţii ale unei orientări literare pe nedrept trecute cu vederea de istoriile recente ale literaturii latino-americane. Şi, în egală măsură, să descrie, pentru prima dată corect şi coerent - şi, desigur, din interior, însă beneficiind şi de necesara perspectivă a timpului scurs de la tumultuoşii ani '50-'60 - contextul care a determinat apariţia unor creatori care se considerau ei înşişi "nebuni, geniali şi periculoşi", dar şi să pună în faţa cititorului zilelor noastre o serie de texte poetice remarcabile semnate de Jaime Espinel, Jan Arb, Dario Lemos, Alberto Escobar, Jotamario Arbelaez, Gonzalo Arango sau Armando Romero însuşi şi care se cer, desigur, acum, la jumătate de secol de la apariţie, evaluate în mod adecvat.
Antología del nadaismo.Edición y prólogo de Armando Romero,Sibilina, Sevilla, 2009
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
