In numai cateva zile din luna martie s-au petrecut in casa lui Pogor cateva evenimente demne de consemnat in aceasta rubrica, pe care mi-as dori-o si eu mai optimista.
Dar pentru ca acest lucru sa se intample, nu vad decat doua variante: ori eu sa-mi recapat tonusul optimist si sa vad totul in nuante rozalii, ori in Iasi sa se petreaca fapte demne de lauda fara retinere. In legatura cu prima varianta am dubii, nu-mi ramane decat sa visez la cea de a doua. Pana una-alta, sa consemnam ce avem la indemana.
De vreo doi ani incoace, Muzeul Literaturii din Iasi si Societatea Junimea '90 organizeaza, in renovata resedinta a hatrului primar de odinioara, o serie de conferinte, tinute de personalitati (in intentie, macar) pregnante ale vietii culturale autohtone, intitulate Prelectiunile Junimii. O initiativa demna de tot respectul. Pana acum iesenii au avut sansa sa-i asculte si sa intre in dialog cu Sorin Alexandrescu, Ana Blandiana, Alexandru Zub, Basarab Nicolescu, dar si cu fostul edil Constantin Simirad, in cazul in care ii rodea curiozitatea legata de aventura cubaneza a acestuia.
Vineri, 21 martie, invitat a fost cunoscutul critic literar (si vedeta media, de ce sa n-o spun?, mai ales ca pot depune marturie: toti taximetristii l-au recunoscut) Dan C. Mihailescu (foto). Tema: Literatura romana dupa 1989. Cum era de asteptat, conferentiarul a trisat simpatic, prezentand, in brevetatu-i stil natural, nescrobit, o fisa de caz, o simptomatologie a fenomenului literar postceausist. Teoriile sale sunt cunoscute din cele trei volume aparute la Polirom, prin urmare nu stau acum sa le rezum.
Remarc doar ca DCM-ul nu-si schimba optiunile dupa cum bate vantul: el pariaza si azi, fara gres, pe Orbitorul lui Cartarescu, volumul I, pe Omul recent al lui Patapievici si pe Ieudul fara iesire din care totusi Ioan Es. Pop s-a salvat, spre sansa noastra. Sunt, orice ar ricana carcotasii, titluri-reper, pe care nu le poti ocoli. Altfel, chiar daca s-a adecvat situatiei si a citit un text elaborat pentru a prefata o antologie a literaturii romane contemporane care va aparea in Polonia, supunandu-si astfel contributia unui test care s-a dovedit mai putin exigent decat criticul si l-ar fi dorit, "scriitorincul" nu s-a cenzurat si a facut spectacolul pe care cei din sala (arhiplina, mai e nevoie s-o spun?) il asteptau.
In cele din urma, a reusit nu numai sa comunice niste ipoteze, informatii, opinii mereu discutabile, ci chiar sa intre pe aceeasi lungime de unda cu sala. Cand il asculti pe DCM ai certitudinea ca nu te insala, ca e un om onest, care nu spune decat ceea ce crede si care isi asuma cu patos subiectivitatile. "Prelectiunea" sa de la Casa Pogor e inca o dovada ca lucrurile serioase nu trebuie prezentate neaparat intr-o forma apretata, rigida, seaca.
Trec la urmatoarele evenimente, resimtind limita de 5.000 de semne mai frustranta decat in alte ocazii. De Bunavestire, pe 25 martie, tot Casa Pogor a fost gazda unei suite de ispravi, puse la cale de Lucian Vasiliu si intreaga echipa de la muzeu. Mai intai, s-a decernat premiul revistei Dacia literara. Laureat: poetul, eseistul, traducatorul Dinu Flamand, realmente emotionat de intalnirea cu cititorii romani. A si recitat, cu o voce baritonala (exersata la Radio France International), cateva poeme, plasandu-se intr-o ipostaza care ii lipsea, dupa cum a marturisit, de vreo 20 de ani.
Cu aceeasi ocazie, a avut loc si editia a XII-a a Festivalului International de Literatura romano-canadiana "Ronald Gasparic", care comemoreaza un poet disparut, tragic, la numai 21 de ani. Coordonatorii proiectului au fost Cezar Ivanescu si Vasile Andru, care au vorbit, au moderat, au lansat si o carte de poeme, aparuta la editura Paralela 45, a disparutului poet: Raman pamant de soare. Nu cred ca e cel mai fericit titlu, dar initiativa este generoasa. Ca in fiecare an, s-au acordat si premiile festivalului: de data aceasta, laureati au fost Adrian Alui Gheorghe si Vasile Proca, dintre consacrati, iar ca debutant, o domnisoara foarte prezentabila din Galati (Diana Marandici, pre numele ei), care mi-a facut o buna impresie pana cand am ascultat-o recitand niste poeme cu aripi de fluturas si cu aripile pamantului, patate invariabil de lacrimi...
Mi-am promis ca ma abtin, dar ma racaie: rasfoiesc brosura de bilant a festivalului si observ, benign, ca printre premianti se numara doar unii poeti ieseni sau prietenii acestora. Inteleg, credul, ca falanga moldava a liricii contemporane este cea mai convingatoare, zdrobind concurenta. Fireste, sunt poeti incontestabili printre laureati, dar parca sunt si prea multi scriitori din acelasi grup, din aceeasi "tabara". O spun cu toata buna-credinta: se simte nevoia unei variatii. Poeti valorosi trebuie ca se afla si prin alte parti. Altfel, exista riscul ca vreun Toma necredinciosul sa creada ca premiile se decerneaza in cerc inchis. Si ar fi pacat...
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
