Yang Huanyi, locuitoare a provinciei Hunan, a murit pe 23 septembrie 2004, la doar 98 de ani. Spectaculos nu este faptul ca s-a prapadit in floarea varstei (chinezii din regiunile indepartate de civilizatie se pot considera batrani dupa ce trec bine de suta de ani, nu-i asa?), ci ca era ultima persoana care mai practica sistemul de scriere Nu Shu. Cu o istorie veche de circa 3.000 de ani, aceasta bizara forma de comunicare (devenita, incepand cu 1983, obiect de studiu la Central-south China Institute for Nationalities) a cunoscut o culme a dezvoltarii in perioada medievala, cand femeile nu doar ca aveau picioarele strans bandajate (ca sa-si pastreze oscioarele metatarsiene la dimensiuni papusoide), dar nu primeau dreptul la educatie si erau condamnate la izolare sociala de catre ticaloasele moravuri feudale. Nu Shu a devenit alfabetul secret al femeilor din regiunile chineze rupte de lume si a ramas cvasinecunoscut pana in anii 1960, in vremea Revolutiei culturale, cand Garzile rosii, banuind ca Nu Shu era folosit pentru spionaj, au prins sa arda cartile scrise in acest limbaj si, aditional, pe femeile care-l foloseau. Nascut ca o forma de rezistenta impotriva dominatiei de gen, a devenit un mijloc curent de comunicare pe tema casatoriilor abuzive sau aranjate, o cale de iesire din claustrare si de eliberare din constrangerile vaduviei. Pentru a citi Nu Shu, femeile il cantau. Limbajul secret, profund diferit de chineza obisnuita (sau Nan Shu - scriitura masculina) se defasura in poeme de 5 randuri, scrise la inceput pe bucati de matase, pe evantaie din hartie, pe broderii si apoi pe file de carte.
Aceasta scriitura de taina a devenit, in 2005, tema capitala a romanului Snow Flower and the Secret Fan, al unei scriitoare americane de mare succes, Lisa See. Nascuta la Paris si locuind actualmente la Los Angeles, autoare a best-seller-ului On Gold Mountain: The One Hundred Year Odyssey of My Chinese-American Family, doamna See este stranepoata nasului chinez al Chinatown-ului din L.A. (caruia ii si nareaza, in volumul amintit, anevoioasa ascensiune). Prezideaza comitete si comisii care au, toate, in sigla, cuvantul "chinez", este ziarista free-lance (cu aparitii dese in Vogue, The New York Times Book Review sau Washington Post) si i s-au ecranizat buna parte din romane. Poate cel mai bine primit volum al sau, tradus in 23 de limbi, aceasta saga a Florilor Binelui (Snow Flower...), este povestea prieteniei aparent indefectibile dintre doua tinere chinezoaice de conditii sociale profund diferite. Floare de Crin, nascuta din parinti tarani, nu a cunoscut, pana la varsta de 5 ani, decat mizeria, dar pare sa detina, in propriile picioare, promisiunea unui viitor daurit: o data infasate strans si lasate la dimensiunea optima (7 cm), virtute la care se adauga forma lor de lotus, ele ii vor ingadui sa avanseze pe scara sociala, fiind aleasa sa devina laotong (suflet pereche) pentru Floare de Zapada, o fetita provenita din inalta aristocratie locala. Cele doua vor imparti totul, de la chinuri pana la Nu shu, limbajul prin care vor reusi sa se spovedeasca una alteia, si care va deveni elementul-cheie al acestui roman despre dimensiunile oculte ale societatii si educatiei chineze din secolul XIX.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
