Ziarul de Duminică

Nudurile, marea ofertă a primăverii. GALERIE FOTO

Gheorghiţă Vasile (n.1943), "Nud culcat"

LICITAŢII DE TOP

Autor: Remus Andrei Ion

23.03.2012, 00:02 435

Primăvara, ieşită brusc de prin nămeţi, aduce pe piaţa de artă o ofertă nemaivăzută de nuduri. Subiectul, foarte tentant pentru artiştii consacraţi, temă de studiu pentru cei începători, este în acelaşi timp şi unul dintre cele mai căutate de către colecţionari. De la contesele nenumite ale lui Pallady, odaliscele lui Iser, cariatidele, baigneusele, întruchipările erotice ale lui Apostu ori anonimele personaje pasionale din atelier, toate aceste frumuseţi au fost, nu de puţine ori, "simbolul" de început al unei colecţii celebre. Marele Dona, recunocut în epocă pentru cea mai importantă şi convingătoare serie Grigorescu, a revenit în palmaresul oarecum monden al colecţionarilor de azi tot printr-un nud - Aise a lui Ressu. Şi atunci cum să nu devină un salt important pentru orice comerciant scoaterea la vânzare a cât mai multor nuduri?!

A fost însă şi un mic paradox, nudurile au venit, au plecat, dar vânzările, în mijlocul perioadei despre care vorbim, de pe la jumătatea lui februar până la final de martie, au înregistrat şi o scădere a indicelui pieţei, până la minus 7,33 procente. Şi nu din cauza nudurilor...

Altfel, cea mai tentantă ofertă a venit de la Artmark, dar nici Monavissa, cea cu program nedefinit de întâlniri cu publicul, ori GrowArt, noul pariu pentru arta contemporană, nu au "ţinut" ascunse nudurile, în vreme ce Alis şi Goldart au obţinut un record pentru Bernea, "Deal Primăvara", 65.400 lei

Acum, rămâne Tonitza. Din ce în ce mai scump, cu lucrări care o aduc în prim-plan chiar pe fiica pictorului, Irina. "Studiu pentru nud" şi "Nud în iatac" şi mai ales "Nud cu spatele" au fost printre cele mai scumpe opere licitate. Imediat, Pallady, cu două lucrări în ulei, parcă schiţate doar. Iser a fost licitat nu pentru un nud, ci pentru o "Odaliscă". Apostu, Piliuţă, Vasile Grigore, Biju, Aurel Vlad, Remus Troteanu, Lowendhal, Guguianu, Ştefan Râmniceanu, Hatmanu, Isachie Popescu, Mişu Teişanu au exersat nudul în stiluri şi tehnice diferite...

Idei pentru compoziţii cât mai spectaculoase au avut majoritatea artiştilor, dar Biju a intrat într-o intimitate aparte în "După bal", Aurel Vlad a materializat o îmbrăţişare în spirit dantesc în "Îndrăgostiţii", sculptură în lemn de nuc, iar Ipolit Strâmbu a preluat-o de la Tizian pe "Venus din Urbino"...

Galeria reproducerilor merită privită, sunt nuduri pentru acasă...

artalicitata@blogspot.com

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO