Ziarul de Duminică

O evadare imposibilă/ de Ziarul de duminică

O evadare imposibilă/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica

28.11.2013, 23:55 46

Blaine Harden

Evadare din Lagărul 14

Incredibila odisee a unui om din Coreea de Nord până în lumea liberă

Editura Corint

Traducere de Adriana Cirobaru. Cuvânt-înainte de Marius Oprea. Acesta scrie: „Lagărul 14, nimic nu amintea de normalitate. Nimic bun nu era de aşteptat de la ziua de mâine, în afara nădejdii într-o masă care să îţi umple stomacul – întotdeauna aceeaşi, anume o mână de mălai şi un blid de ciorbă din varză acră, primite de la cazan, la capătul unei zile de muncă istovitoare. Nicio speranţă, niciun alt gând. O lume în care singura certitudine era aceea că poţi oricând să fii pedepsit, că moartea te priveşte întotdeauna din spate şi te aşteaptă, răbdătoare, ca pe o pradă sigură.”

Lagărele de muncă din Coreea de Nord au o existenţă mult mai îndelungată decât a Gulagului sovietic şi a lagărelor de concentrare naziste. Chiar dacă fotografiile făcute din satelit sunt mai mult decât grăitoare, guvernul nord-coreean neagă prezenţa acestor închisori. Nicio persoană născută în lagăr nu a reuşit vreodată să evadeze – nimeni, cu excepţia lui Shin Dong-hyuk, care a scăpat din acel infern şi a povestit ce se întâmplă acolo.

În Evadare din Lagărul 14, un bestseller publicat în 22 de ţări, printre care Brazilia, Japonia, Rusia şi China, jurnalistul american Blaine Harden dezvăluie secretele celui mai represiv sistem totalitar din lume, prin intermediul relatării înfiorătoare a lui Shin, un băiat care nu ştia nimic despre lumea de afară, devenise de mic un turnător şi fusese obligat să asiste la execuţia familiei sale.

O poveste despre suferinţă şi curaj, supravieţuire şi speranţă, cartea de faţă este o mărturie şocantă despre evenimentele din spatele gardului electrificat.

 

Erhan Afyoncu

Suleyman Magnificul şi sultana Hurrem

Dragoste şi moarte la Istanbul

Editura Corint

Traducere din limba turcă de Leila Unal. Cuvânt-înainte de Călin Felezeu. Postfaţă de Doru Dumitrescu. Lider de audienţă, adunând în faţa televizoarelor peste două milioane de telespectatori simultan, urmărit cu sufletul la gură, născând pasiuni care au dus până la divorţuri, serialul „Suleyman Magnificul” a cucerit România, alături de numeroase alte ţări. A venit vremea să cunoaştem şi adevărul istoric, cu nimic mai puţin spectaculos decât biografia romanţată oferită de serial. O putem face acum graţie primei cărţi publicate în România despre fascinantul personaj şi iubita lui.

„Încercând să răspundă interesului general pentru acest subiect – scrie prof. univ. dr. Călin Felezeu, Preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Turcologie şi Studii Central Asiatice –, Editura Corint a avut iniţiativa lăudabilă să publice recenta lucrare a profesorului Erhan  Afyoncu, Suleyman Magnificul şi sultana Hurrem. Dragoste şi moarte la Istanbul. Istoricul turc, unul dintre cei mai reputaţi specialişti în domeniu, şi-a gândit şi structurat lucrarea în două părţi: una consacrată lui Suleyman şi cealaltă lui Hurrem.(...)Imperiul Otoman, cu un trecut excepţional şi cu personalităţi de anvergură internaţională, trebuie cunoscut şi înţeles la adevărata sa valoare. Povestea lui Suleyman şi a lui Hurrem face parte din acest trecut. Prin urmare, îndemn publicul cititor la o lectură pe cât de utilă, pe atât de incitantă.”

Erhan Afyoncu s-a născut în anul 1967 în Tokat. În 1988 a absolvit cursurile Universităţii Marmara, Facultatea de Educaţie Atatürk, Departamentul Educaţia Ştiinţelor Sociale, specializarea Istorie, iar în anul 1989 a fost numit asistent. A terminat studiile de masterat în anul 1990 la Universitatea Marmara, în anul 1997 şi-a finalizat doctoratul, iar în 2008 a devenit conferenţiar universitar doctor. În prezent, Erhan Afyoncu este profesor la Facultatea de Ştiinţe şi Literatură din cadrul Universităţii Marmara. El a publicat o serie de cărţi, precum: Imperiul Otoman prin întrebări, Ghid de cercetare a istoriei Imperiului Otoman, Fantoma Imperiului Otoman, Răzbunarea Troiei, împreună cu Ahmet Önal şi Ugur Demir (Revoltele soldaţilor şi revoluţiile din Imperiul Otoman), Cercelul lui Yavuz, şi Das Osmanische Reich: Unverhüllt, precum şi o serie de articole academice despre sistemul birocratic din Imperiul Otoman, despre triburi şi despre istoricii Imperiului Otoman.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO