Una dintre prevederile mult-discutatei (mai ales pe coridoare, din pacate) Legi a Teatrelor, care, dupa ce a fost, in fine, promulgata, la sfarsitul anului trecut, se afla acum la Ministerul Culturii, spre a-si capata normele de aplicare, una dintre prevederile, zic, cele mai controversate este aceea referitoare la categoriile de institutii de spectacol. Se vorbeste acolo despre teatre de repertoriu, teatre de proiecte si teatre-gazda, care nu au trupa proprie, ci doar "gazduiesc" spectacole. Nu putini se simt amenintati de aceasta perspectiva.
Pentru cei nefamiliarizati cu organizarea interna a scenelor, trebuie sa fac aici un mic preambul. Pana in 1989, toate teatrele din Romania (si din fostele tari comuniste) erau 1. finantate de la bugetul de stat si 2. teatre de repertoriu, adica teatre avand pe afis mai multe spectacole, premiere sau reluari, care se jucau alternativ pana la epuizarea interesului spectatorilor, fiind treptat inlocuite cu alte spectacole, "exploatate" in acelasi regim. Pentru asigurarea acestui rulaj intens, se folosea o trupa stabila, alcatuita din actori angajati "pe viata", adica pana la pensie si chiar dincolo de ea. In lume, acest tip de institutie este 1. foarte rar si 2. foarte ravnit (de catre artisti, evident), marea majoritate a teatrelor fiind acolo ceea ce se cheama institutii de proiecte, adica teatre care joaca un anumit spectacol seara de seara ("in serie") un numar de reprezentatii, dupa care se trece la un alt titlu s.a.m.d. Distributia acestor spectacole este intocmita prin auditii pe rol (un fel de interviuri de angajare), actorilor alesi oferindu-li-se contracte cu durata limitata.
Cerintele pietei si necesitatea alinierii la structurile europene impun si in Romania "dinamitarea" vechii structuri. De fapt, insa, realitatea e mai complicata, imi ziceam in sinea mea acum vreo doua luni, spectator la Zilele teatrului resitean, imaginate de organizatori ca o suita de patru spectacole din productia anului 2004. Teatrul "G.A. Petculescu" functioneaza in cladirea Casei de cultura din oras - de atata timp incat lumea a si uitat drumul spre cladirea lui propriu-zisa. Aici plateste chirie pentru o sala mult prea mare in raport cu necesitatile sale, dar dotata, din fericire, cu o scena binisor utilata. Nici in rest Casa de cultura nu arata prea rau: daca ar fi renovata, zugravita s.cl., s-ar putea transforma intr-un spatiu primitor. Pana una-alta, directoarea Malina Petre e mai preocupata de repertoriu si de completarea trupei. O trupa ambitioasa - dar, mai ales, o directoare ambitioasa, hotarata sa impuna teatrul ca o prezenta culturala activa in oras, in regiune, in tara... in lume, de ce nu? Teatrul resitean isi inregistreaza spectacolele pe casete care sunt apoi trimise la festivaluri, scoate o revista proprie, subtirica dar vioaie, face periodic turnee in Capitala, cheama regulat criticii la micro-stagiuni de tipul acestor Zile, incearca sa invite regizori cu oarecare "cota", monteaza piese cu "greutate".
Dintre spectacolele aratate acum, vazusem mai demult, la Bucuresti, Iluzia optica de Dumitru Solomon. Noutati, pentru mine, au fost doua: Nopti albe (Matrushka) de autorul turc Tuncer CA1cenoglu, in regia lui Mihai Lungeanu, si Bucataria de Arnold Wesker, in regia Adei Lupu. Prima constituie lansarea, in premiera pe tara, a unui text care, presimt, va face cariera. E o piesa in doua personaje, remarcabil de bine scrisa (doar putin cam lunga), despre necazurile si bucuriile unui cuplu... extraconjugal - despre Ea si El, de fapt, despre iubire, indiferenta, gelozie, minciuna. Spectatorii, asezati pe doua laturi ale scenei (femeile intr-o parte, barbatii in alta), participa cu interes la aventurile cand narate, cand infatisate direct ale protagonistilor, intr-un ritm bine calculat de regizorul Mihai Lungeanu si respectat milimetric de interpreti. Acestia sunt Malina Petre si Dan Mirea, dezinvolti, subtili, precisi, pe rand amuzanti si emotionanti. In reprezentatie apare, uneori, Alexandru Repan, "imprumutat" de la "Nottara". Nu ma indoiesc ca atunci spectacolul are considerabil de castigat.
Cea de-a doua noutate resiteana repune in circulatie un text rar jucat la noi, al carui autor, fostul "tanar furios" Arnold Wesker (n. 1932), este unul dintre numele importante ale dramaturgiei europene contemporane. Bucataria (debutul lui Wesker in dramaturgie - 1957) are ca personaj principal... chiar bucataria - bucataria unui mare restaurant in care, printre cratite si polonice, bucatarii, chelneritele, picolii traiesc, se imprietenesc, se indragostesc, se urasc, intr-un carusel al trairilor reproducand, in mic, caruselul vietii "de-afara". Ada Lupu, tanara regizoare cu evolutie oscilanta, marcheaza prin acest spectacol o neta revenire de forma (care va tine mult, sper!): mizanscena ei are coerenta si nerv, are umor si poezie. O scenografie inteligenta (Ana-Iulia Popov), o ilustratie muzicala bine aleasa si o miscare scenica a carei dezlantuire navalnica e riguros supravegheata (Angela Suiu) dau montarii pregnanta, iar echipa de tineri interpreti, temeinic "mustruluita", se achita fara repros de sarcinile destul de complicate ce-i revin.
...Desigur, la Resita nu se face teatru mare. Dar se incearca a se face teatru bun. Efortul are ceva patetic si, totodata, reconfortant. Teatrul resitean si oamenii sai lupta, lupta, lupta. Ar merita sa reuseasca.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
