Ziarul de Duminică

O nouă reţetă a succesului

O nouă reţetă a succesului

Autor: Ziarul de Duminica

06.06.2013, 23:59 99

Adam Grant

A da şi a lua. O abordare revoluţionară a succesului

Editura Publica

 

Traducere din limba engleză de Dan Crăciun.

Timp de generaţii, am fost obişnuiţi să fim atenţi doar la factorii individuali care ne aduc mai aproape de succes: pasiunea, munca susţinută, talentul şi norocul. Dar în ziua de azi, succesul devine din ce în ce mai dependent de modul în care interacţionăm cu ceilalţi. S-a dovedit faptul că atât la locul de muncă, cât şi în viaţa de zi cu zi oamenii acţionează fie ca un donator, fie ca un profitor negustor. Pe când profitorii îşi doresc să obţină cât mai multe de la ceilalţi fără a da nimic în schimb, iar negustorii caută un schimb avantajos pentru ambele părţi implicate, donatorii sunt acel gen rar de oameni care contribuie decisiv la succesul celorlalţi fără însă a cere ceva în schimb.

„Când veţi fi sfârşit de citit această carte – spune Adam Grant –, s-ar putea să reconsideraţi unele  dintre presupoziţiile voastre fundamentale privind succesul. Dacă sunteţi nişte donatori care se sacrifică, veţi găsi o mulţime de idei care să vă ajute să urcaţi de la bază către vârful piramidei succesului. Iar dacă deocamdată tindeţi să fiţi profitori, s-ar putea să vă tenteze o reorientare în direcţia dărniciei, încercând să dobândiţi abilităţile acestei rase umane în necontenită creştere, a celor care dobândesc succesul oferind ceva celorlalţi. Dar dacă o faceţi numai de dragul succesului, probabil nu va avea efect.”

„În această carte, Adam Grant ne aduce dovezi de netăgăduit pentru o abordare revoluţionară asupra modului în care gândim succesul atât în afaceri, cât şi în viaţa de zi cu zi. Pe lângă caracterul fundamental înălţător al tezei pe care o susţine, cititorii vor fi absolut încântaţi de modul în care o face. A da şi a lua este o lectură fundamentală!” Robert Cialdini, autor Persuasiunea: ştiinţă şi practică (Publica, 2013)

A da şi a lua risipeşte credinţa înrădăcinată care îi identifică pe cei care dăruiesc cu nişte caractere slabe, iar pe profitori cu nişte indivizi puternici. Grant încurajează şi ne demonstrează importanţa comportamentelor prosociale.” Dan Ariely, autor Iraţional în mod previzibil (Publica, 2010)

„Adam Grant defineşte o cale de a obţine succesul bazată pe modul în care interacţionăm cu clienţii şi colegii noştri, dar şi o modalitate total nouă de a adminstra şi creşte o afacere.” Tony Hsieh, CEO Zappos.com şi autor Cum să livrezi fericire (Publica, 2012)

„Băieţii buni termină pe primul loc şi Adam Grant ştie foarte bine de ce. A da şi a lua e o lectură surprinzător de ingenioasă şi o carte pe care nu-ţi poţi permite să n-o citeşti.” Daniel Gilbert, autor Stumbling on Happiness

Adam Grant este cel mai tânăr profesor titular de la The Wharton School, dar şi cel mai bine cotat cadru didactic din cadrul acestei facultăţi. Este considerat unul dintre experţii de frunte în problematica succesului şi a muncii organizaţionale, publicând peste 50 de articole pe aceste subiecte în publicaţii precum Harvard Business Review, The New York Times, The Wall Street Journal, Time Magazine şi USA Today. Ca o recunoaştere a meritelor sale, BusinessWeek l-a inclus pe lista celor mai buni 40 de profesori din lume cu vârsta de sub 40 de ani. Lista organizaţiilor cu care a colaborat de-a lungul timpului include nume precum Google, IBM, Citigroup, Merck, The World Economic Forum, ONU, U.S. Army, U.S. Navy sau Air Force. Adam Grant are un doctorat în psihologie organizaţională obţinut la Universitatea din Michigan şi un master obţinut la Harvard. Pentru mai multe detalii despre Adam Grant şi munca sa de cercetare accesaţi www.giveandtake.com

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO