Ziarul de Duminică

O societate condusă din umbră de amanta regelui

O societate condusă din umbră de amanta regelui

Autor: Stelian Turlea

09.09.2010, 23:40 45

Petre Ţurlea
Carol al II-lea şi Camarila regală
Editura Semne

Conform unei definiţii clasice, camarila reprezintă un grup defavoriţi ai unui rege sau ai unui şef de stat, care influenţează,din interese personale, actele suveranului şi treburile statului.Pentru România, putem vorbi de existenţa unei camarile regale întimpul regilor Ferdinand, Carol al II-lea şi Mihai. Opinia publicăromânească, însă, cantonează ideea de camarilă doar în timpuldomniei lui Carol al II-lea, motivul fiind rolul major, uneorideterminant, în evoluţia României avut de favoriţii acestuirege.
Prioritar nu interesează relaţia dintre Carol şi Elena Lupescu, ciinfluenţa pe care Elena Lupescu şi anturajul ei au avut-o asupraevoluţiei României. Pe măsura îndepărtării în timp a perioadeiinterbelice, imaginea unei societăţi româneşti conduse în fapt, dinumbră, de amanta regelui Carol al II-lea, pare tot mai stranie. Şi,totuşi, imaginea este reală. Pentru o gândire lucidă este aproapede neînţeles cum în România atâtea energii s-au consumat în jurulCamarilei regale conduse de Elena Lupescu; cum a reuşit aceasta săse menţină timp de zece ani în postura de factor determinant aladucerii la Putere a unor oameni politici sau a altora, deîndepărtare a unora sau a altora; cum a reuşit să reziste uneiopinii publice mai ostile. Trebuie avute în vedere pentrurăspunsurile la aceste întrebări, atât majorele defecte de caracterale lui Carol, inteligenţa deosebită a amantei sale, cât şicomplicităţile interesate din lumea politică şi economică aRomâniei, uneori impulsionate de factori externi.
"Lucrarea de faţă nu-şi propune să adune, să topească tot ce s-apublciat despre Camarila regală, ci, preluând ceea ce este maiimportant din informaţiile edite, să aducă la lumină cât mai multedocumente inedite, chiar dacă unele par a fi de amănunt - putând,în final, să ânfăţişeze o imagine cât mai exactă. Apelul ladocumentele de arhivă anulează efectul acţiunii Cenzurii carlisteşi, de aceea, recursul larg la acestea, mai ales note şi rapoarteale Siguranţei, este normal şi benefic. (…) Este evident că,privită la scara ansamblului Istoriei românilor, domnia Camarileiregale în frunte cu Elena Lupescu asupra României este un momentruşinos. Cu atât mai mult trebuie larg cunoscut, în amănunţime, casă nu se mai repete", spune autorul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO