Am asistat, probabil, la ultimele reprezentatii ale productiei Oedipe semnata de regizorul Petrica Ionescu (care a realizat si decorurile, doar costumele fiind semnate de Catalin Ionescu-Arbore), spectacol reluat pe scena Operei Nationale din Bucuresti ca o avanpremiera a stagiunii 2008-2009, marcand implinirea a 50 de ani de la premiera romaneasca a capodoperei enesciene din 1958 (premiera absoluta a avut loc in 1936 la Paris).
Am revazut acest spectacol cu o distributie avand multe puncte comune cu aceea de la premiera - Stefan Ignat (Oedipe), Horia Sandu (Tiresias), Ionut Pascu (Creon), Valentin Racoveanu (Pastorul), Stefan Schuller (Marele Preot), Pompeiu Harasteanu (Forbas), Mihnea Lamatic (Un Paznic), Gabriel Nastase (Theseu), Mihai Lazar (Laios), Oana Andra (Iocasta), Ecaterina Tutu (Sfinxul), Simona Neagu (Antigona), Adriana Alexandru (Meropa), Francisc Valkay (Batranul orb) -, alaturi de care au evoluat sub bagheta lui Cornel Trailescu orchestra si corul Operei (pregatit de maestrul Stelian Olariu). Si am fost din nou impresionata de anvergura, de luxurianta, de curajul lui Petrica Ionescu de a sparge tiparele montarilor austere anterioare. Iar in privinta corespondentei cu muzica enesciana, planurile multiple sunt doar unul dintre aspectele care slujesc cauza enesciana.
Istoricul bucurestean al montarilor operei Oedipe incepe cu prima editie a Festivalului International “George Enescu”, cand a avut loc premiera romaneasca a operei, cu David Ohanesian in rolul titular, regia fiind semnata de Jean Ranzescu. Prima reinterpretare scenica avea sa urmeze de-abia in 1991, cand regizor a fost Catalina Buzoianu, iar protagonist baritonul maghiar Attila Kovacs. In toamna anului 1995, era prezentata o noua productie, in viziunea regizorala a lui Andrei Serban si decorurile lui Catalin I. Arbore, in aceasta versiune rolul titular fiind interpretat de doi solisti: Sever Barnea - Oedipe tanar si Nicolae Urdareanu - Oedipe batran. In sfarsit, a cincea montare a fost cea a lui Petrica Ionescu, in rolul titular evoluand si atunci baritonul Stefan Ignat. Exista si o perspectiva, la editia 2009 a Festivalului “Enescu” urmand a fi programata o noua montare a operei Oedipe, realizata in coproductie cu Theatre du Capitole du Toulouse, in regia lui Nicolas Joel. Dupa cum se vede, doar bugetele “de festival” au reusit sa genereze astfel de noi productii.
Cea mai “scandaloasa” montare a fost considerata cea a lui Andrei Serban, Petrica Ionescu ocupand al doilea loc in acest top. Muzicologia fundamentala considera productia pe care am putut sa o revedem in aceasta luna septembrie ca dezavantajand muzica. Continuu sa cred ca avantajele de imagine pe care le aduce acest tip de regie unei lucrari monumentale cum este Oedipe, greu de ascultat chiar si de catre melomani cu experienta, sunt mult mai importante decat dezavantajele. Daca ne situam pe pozitia ca opera Oedipe nu poate fi accesibila decat unui grup restrans de alesi, atunci rationamentul meu este gresit
Totusi, am vazut multi tineri in sala, am vazut lume entuziasmata de “zgomotosul” spectacol al lui Petrica Ionescu. Si raman o sustinatoare a faptului ca, daca vrei sa asculti doar muzica din Oedipe, atunci o poti face pe disc sau la radio. La opera se vine tot mai mult pentru a trai cu adevarat un spectacol. Iar demersul lui Petrica Ionescu a fost tocmai unul de potentare a sensurilor muzicii, o muzica uneori mai dificil de receptat de publicul zilelor noastre.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
