Incet, incet, dupa 15 ani de postcomunism, pare ca mare parte din "lumea buna" de pretutindeni - chiar si de la Paris - a inceput sa accepte comparatiile nazism-bolsevism, fascism-socialism. Daca nu echivalenta si gemelaritatea originara, macar formule precum "les freres ennemis", "rivalitate complementara" si mai ales "complicitate beligeranta" (Francois Furet), asocieri de tip Katyn-Buchenwald s.a.m.d.
Nu mai departe, un semn marunt dar plin de invataminte este faptul ca, pe Discovery, documentarele despre ororile stalinismului, anturajul lui Lenin la Zurich, revolta budapestana de la 1956, despre Gdansk, KOR, Malraux, Mao, Pierre Daix, Koestler sau Rosa Luxemburg, ba chiar si unele aluzii la dedesubturile colaborationiste din retelele Rezistentei franceze au trecut de la miezul noptii catre miezul serii. Adica in prime time, interval rezervat cu strictete pana acum exclusiv barbariilor dreptei, hitlerismului etc. E semn, zic, de acceptare in familie a ambelor extreme care au avut si au aceeasi tinta - necontenit, fatis ori piezis - diabolizata: democratia occidentala, liberalismul, capitalismul.
La cateva luni dupa ce, prin volumul Explorari in comunismul romanesc, Editura Polirom a dublat documentar, foarte nimerit, O lume disparuta, acea extraordinara radiografie a ceausismului prin careul existential compus din Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, ea tipareste acum, in seria "Psihologie aplicata", un volum coordonat de Adrian Neculau si dedicat vietii cotidiene in comunism*.
Printre colaboratori, Lavinia Betea si Liviu Antonesei, Alexandru-Florin Platon si Aurora Liiceanu, Ruxandra Cesereanu si Paul Cernat, Septimiu Chelcea si Tatiana Slama-Cazacu, inclusiv Gilles Ferreol, sociolog de la Universitatea din Poitiers, cel care ne si racordeaza la tema "gemenilor heterozigoti", bolsevismul si national-socialismul.
Ferreol citeaza in context un studiu al lui J. Daniel din Commentaire nr. 21 (81) "sur un texte d'Alain Besancon", a carui idee este tocmai ca "ura democratiei", asociata cu materialismul ateu, capitalismul opresiv, imperialismul trusturilor etc. a produs deopotriva militanti fascisti sau comunisti, Claude Roy descriindu-si tineretea cam in termenii lui Drieu, Eluard, Blanchot, Nizan, penduland, adica, intre partidul comunist si Action francaise. Si tot la Ferreol (Memorie si uitare a comunismului la intelectualii francezi) dam peste o statistica din Le Figaro, 1998, privind subiectele-cheie tratate din 1990 pana in 1997. Pentru holocaust, 480 de ocurente, in timp ce pentru Komintern 7. Pentru Auschwitz 105, pentru Kolima 2. S.a.m.d.
Pe de alta parte, "ce contrast intre frazele usturatoare din New York Times impotriva cineastei naziste Leni Rieffensthal si laudele inaltate de acelasi ziar Lilianei Hellman, fosta vedeta a saloanelor literare de pe Coasta de Est, care isi afisase excesiv simpatia pentru Tatucul Popoarelor...". Cat se poate de instructive atari exemple de "asimetrie a indulgentei".
In alta ordine de idei, este limpede ca Vladimir Bukovski, citat tot aici, avea dreptate in Jugement a Moscou: in timp ce bolsevismul triumfa in Rusia, China si aiurea, fratele sau geaman, mensevismul, se impunea in Vest. Iar daca tot am ajuns la Vladimir Bukovski, cred ca afirmatiile cele mai tulburatoare de aici tot lui ii apartin. Sunt cele despre omul sovietic, omul socialist, rezumate in studiul introductiv al lui Adrian Neculau: "Omul in socialism e impacat cu toate, omul sovietic nu pretinde libertati sociale, nu citeste carti interzise, nu cere sa calatoreasca in strainatate, se simte indatorat celor care-l indruma. El invata la scoala ca toata istoria e o tranzitie de la intuneric la lumina... Toate acestea modifica psihologia oamenilor, ii obisnuieste cu supunerea, ba chiar se simt mereu vinovati in fata statului".
Modelul acestui nou standard uman, asa cum este el descris de Yuri Levada la p.18, te infioara prin asemanarile cu omul "recent" al "neantului valah" de astazi.
Cu aceste chei se deschid lesne - si amarnic - multele usi ale suferintei de care-i plina aceasta arhitectura... fara iesire care a fost (este) utopia egalitarismului si a colhozurilor fizico-mentale. Contraselectia, alterarea esentiala a marilor simboluri si temelii statale (biserica, armata, scoala etc.), dislocarea masiva a populatiei rurale catre lumpenproletariatul mahalalei urbane, deposedarea, paralel cu dezvoltarea paternalismului de stat (blocul, apartamentele comunitare, gherila eterna dintre colocatari), inflexibila strategie a Securitatii intru dezbinarea generala si "liantul" urii si delatiunii reciproce propus de aparatul represiv. Apoi cultul improvizatiei, institutia nationala a Cozii-la-orice, duplicitatea ca mod de a fi, foamea de exil, micul trafic de frontiera spre Serbia si Ungaria (v. 157). Cel mai dureros lucru de aici mi s-a parut "Cultura penuriei" (Liviu Chelcea si Puiu Latea), care ajunge jos de tot, pana la venerarea ambalajelor, la hipnoza Nimicului (v. istoriile orale de la 168 s.u.).
Concluzia? Se intrevede in cuvintele lui Andrei Plesu citate de Aurora Liiceanu la p. 76. Devenind experti in supravietuire, noi am uitat sa traim! Analfabetismul existential este ceva infinit mai crunt in consecinte decat orice haos economic. Astfel incat... ne vedem peste cateva generatii, timp in care esecul fauririi Omului Nou ar trebui compensat cu intoarcerea Omului Vechi.
*) Viata cotidiana in comunism, coord. Adrian Neculau, Ed. Polirom, 2004, 367 pag.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
