Inspirat de music-hall-ul omonim jucat - de zece ani incoace - cu succes fulminant nu doar pe Broadway, ci si la Londra (printre altele, este inclus in oferta turistica pusa la dispozitia celor care viziteaza capitala Marii Britanii), filmul Mamma Mia! ajunge si pe ecranele noastre, dupa ce, lansat in SUA pe 18 iulie si apoi in numeroase alte tari, a obtinut deja incasari de 325.928.355 $ in toata lumea, iscand o adevarata folie. Ce are, insa, atat de special acest film al debutantei - pe ecran - Phyllida Lloyd (ea fiind autoarea versiunii scenice despre care scriam mai sus)? In primul rand un scenariu de care s-a ras pe toate tonurile, scriindu-se inclusiv ca e "subtire ca o coala de hartie", dialoguri dintre cele mai puerile si cam toate defectele pe care cei mai carcotasi dintre spectatori i le-ar putea gasi cu lejeritate, mai ales daca sunt hotarati sa ignore conventia potrivit careia, in filmul muzical, povestea in sine este doar un pretext pentru muzica si dans. Mamma Mia! nu are nici coregrafia de geniu a unui Busby Berkeley, nici perfectiunea spectaculara a filmelor semnate de "greii" genului, de la George Cukor la Robert Wise, William Wyler, Vincente Minnelli, Stanley Donen, Rouben Mamoulian sau Victor Fleming, nici umorul caustic al lui Blake Edwards, nici viziunea non-conformista a lui Milos Forman. Nu are nici tragismul lui Dancer in the Dark, nici profunzimea naucitoare a filmelor lui Bob Fosse, nici inventia vizuala rapitoare a lui Baz Luhrmann in Moulin Rouge. Atunci cum iese filmul din rand, facandu-l pe un cronicar important sa marturiseasca: "M-am foit tot filmul pe scaun, iritat de ineptiile nenumarate, dar nu mi-am putut dezlipi privirea de la ecran"? Prin doua atuuri uriase. In primul rand hiturile trupei ABBA, care, cu textele lor naive, dar cu o linie melodica irezistibila, au un farmec imens pentru generatii intregi (faptul ca acum doi ani am revazut, la TIFF, ABBA - The Movie - da, chiar cel din 1977 -, alaturi de alti colegi care ignorau cu entuziasm frigul si scaunele plouate si ridicasera brichetele, ca la concert, spune ceva despre ce reprezinta, inca, piesele ABBA, extrem de tonice, cu intreaga lor tinerete si nostalgie desueta). Si nu in al doilea rand, ci la fel de important, filmul este un intreg spectacol Meryl Streep. S-a spus de multe ori ca aceasta actrita a carei fascinatie nu scade nici o clipa pe tot mapamondul poate juca absolut orice. Dar niciodata pana la Mamma Mia! acest adevar nu a parut mai intreg. Pentru ca Meryl Streep joaca aici, cu tot curajul, vigoarea, umorul si autoironia de care este capabila (si este, in doze uriase), un rol despre care a spus ca o va face, probabil, pe fiica ei sa se mute in Alaska de jena. Secondata de excelenta Christine Baranski (pe care o vedem prea rar si care face din piesa Does your mother know? un moment antologic), Meryl canta, danseaza pe acoperisuri, cocheteaza, e sexy, demna, stralucitoare si triumfatoare, in asa fel incat sterge toata incarcatura de ridicol a partiturii ei. Ea duce pe umeri tot filmul, le usureaza sarcina lui Pierce Brosnan, Stellan Skarsgard si Colin Firth, care, pusi sa cante, mai, mai ca-si prabusesc de pe soclu statuile de cuceritori, transforma cu totul The Winner Takes It All si trece prin Money, Money, Money, Mamma Mia, Super Trouper, Dancing Queen, Gimme! Gimme! Gimme! (A Man After Midnight), Voulez-Vous, SOS, Slipping Through My Fingers, I Do, I Do, I Do, I Do, I Do, I Have A Dream si restul intr-un fel care te face sa exclami (cu tot patetismul asumat): "My my, how can I resist you?".
Mamma Mia! - Filmul/ Mamma Mia! Productie SUA-Germania-Marea Britanie, 2008. Regia: Phyllida Lloyd. Cu: Meryl Streep, Amanda Seyfried, Christine Baranski, Pierce Brosnan, Julie Walters, Stellan Skarsgard, Colin Firth, Dominic Cooper. Premiera: 29 august. Distribuit de Ro Image 2000.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
