Profesorul şi poetul Ion Pop recoamndă cu căldură, pe coperta a patra, acest masiv volum (peste 400 de pagini format mare, plin de o admirabilă iconografie) care este nu numai prima sinteză realizată de autoare, ci şi una pe o temă puţin cercetată şi care, fără dubiu, va fi curând un titlu de referinţă în bibliografia de specialitate. Înainte de toate, întrucât cartea aceasta lărgeşte foarte mult câmpul de cercetare dinspre literatură (în speţă, poezie) către artele plastice, într-un dialog permanent, dat fiind sincretismul artelor în mişcările novatoare ale secolului XX. În al doilea rând, prin urmărirea creaţiei scriitorilor şi artiştilor români stabiliţi în alte spaţii culturale, este extinsă şi aria de manifestare a spiritului avangardist, cu argumente noi în sprijinul sincronizării tendinţelor novatoare româneşti cu cele europene. În al treilea rând, metoda comparatistă de cercetare este consecvent aplicată şi permite desfăşurarea unui dialog constructiv între programe şi individualităţi creatoare româneşti şi străine. Nu în ultimul rând, documentarea foarte serioasă, îndeosebi în materie de publicaţii literare şi artistice avangardiste, cu investigaţii personale, de bibliotecă şi de arhivă, conduce spre rezultate revelatoare. Dar sunt şi multe alte aspecte pentru care considerăm masivul volum un eveniment editorial. Unele dintre ele le punctează chiar autoarea, în Preambul.
Volumul este rezultatul unei cercetări doctorale, propune o abordare a modului în care s-a reflectat tema citadină în poezia şi în pictura română de avangardă: perioada studiată este cea general acceptată ca interval de manifestare a avangardei istorice româneşti, delimitată de apariţia revistei „Simbolul”, în 1912, şi de instaurarea regimului comunist, la sfârşitul deceniului al doilea din secolul trecut. Aria cercetată depăşeşte însă operele realizate pe teritoriul autohton, extinzându-se şi asupra activităţii poetice şi plastice din ţările de adopţie, a artiştilor care au părăsit spaţiul românesc. Astfel, volumul propune o abordare mai vastă a mişcării de avangardă româneşti, care nu se opreşte la graniţele ţării. O altă noutate a studiului o constituie, cum aminteam, cercetarea temei citadine dintr-o dublă perspectivă: a poeziei şi a picturii. „Deşi mărturisim cu onestitate – spune Mădălina Lascu – că apropierea de tablouri s-a făcut mai ales cu mijloacele literare, care ne sunt mai la îndemână, ne-am aventurat în această întreprindere din dorinţa de a fi mai aproape de spiritul sincretic avangardist, unde literatura coexista cu desenul, cu muzica şi cu dansul, artiştii mânuind la fel de bine peniţa, penelul sau instrumentele muzicale. Limitarea la poezie şi la pictură s-a făcut numai din considerente legate de timpul alocat acestei cercetări; o extindere şi asupra prozei, reportajului, graficii româneşti de avangardă, ar fi benefică pentru completarea imaginii oraşului reflectat în operele realizate în cadrul acestei mişcări artistice, în ţară şi în noile culturi de adopţie ale artiştilor avangardişti români.”
Volumul este structurat în trei capitole. În primul, Metropola – temă a avangardei europene, sunt ilustrate, prin intermediul unei selecţii de texte poetice şi de tablouri, trăsăturile definitorii ale oraşului conturate în cadrul fiecărui curent din avangarda europeană, futurism, cubism, expresionism, dadaism şi suprarealism; în ceea ce priveşte exemplele poetice, datorită traducerilor în limba română foarte puţin numeroase, s-a recurs, de multe ori, la propriile variante de traducere.
În cel de-al doilea capitol. Trăsături ale oraşului modern reflectate în manifestele avangardei române, se analizează modalitatea în care a fost conturată imaginea oraşului în textele programatice româneşti. În ultimul şi cel mai substanţial capitol, Imaginea oraşului reflectată în opera artiştilor români de avangardă, se studiază, prin intermediul unui bogat corpus de texte poetice şi material iconografic, modul în care s-a reflectat tematica urbană în operele poetice şi picturale ale artiştilor de avangardă români. Prezentarea este realizată tot în ordine cronologică. În finalul acestui capitol s-a încercat o analiză extinsă asupra a două motive, poetice şi plastice, ale peisajului citadin, balconul şi fereastra, motive preluate de la curentele artistice anterioare care au suferit o profundă metamorfoză în operele de avangardă.
În cele din urmă, nu putem decât constata că ne aflăm în faţa unui studiu temeinic, amplu documentat, bine scris şi care are toate şansele să devină o referinţă.
*) Mădălina Lascu – Imaginea oraşului în avangarda românească, Editura Tracus Arte
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
