Margaret Atwood (n. 1939) este scriitoarea de limba engleza cea mai cunoscuta a Canadei si unul dintre cei mai importanti scriitori contemporani din lume - autoare a peste 30 de volume de proza. A castigat in 2000 Booker Prize cu Asasinul orb, fiind nominalizata pentru acelasi premiu cu Ochi-de-pisica, Povestirea cameristei si Alias Grace, iar Oryx and Crake a fost nominalizat atat pentru Booker Prize (in 2003), cat si pentru Orange Prize (in 2004). Scrierile ei au fost traduse in treizeci si trei de limbi. Margaret Atwood a primit numeroase premii literare din diverse tari, printre care Marea Britanie, Italia, Franta, Suedia si Norvegia, precum si Canada si Statele Unite. In Oryx si Crake, granitele dintre bine si rau, moral si imoral, geniu si nebunie, real si artificial s-au estompat pana la anulare, iar o data cu disparitia lor are loc si disparitia rasei umane. Ceea ce nu inseamna ca planeta a ramas nepopulata. Dincolo de cateva specii de animale care au supravietuit schimbarilor climatice violente de pana acum si carora li s-au adaugat intre timp niste incrucisari grotesti create in fostele laboratoare genetice ale omenirii, mai traiesc Crakerii, sau Homo sapiens sapiens in varianta lui "imbunatatita", dar si mult simplificata. Pe langa ei mai exista si Snowman, aparent singurul supravietuitor al misterioasei apocalipse, dar neadaptat atat pentru lumea de dinainte, cat si pentru cea prezenta, un strigoi condamnat sa le bantuie neintrerupt pe amandoua asteptand ziua izbavirii. Oryx si Crake, cel de-al unsprezecelea roman al lui Margaret Atwood, o satira acerba indreptata impotriva pozitivismului lumii contemporane, mareste miza distopica din Povestirea cameristei prezentandu-ne un scenariu de cosmar din care, in momentul in care ar deveni realitate, nu ne-am mai putea trezi niciodata.
Strigat de pasare
Oryx sustinea ca nu-si aducea aminte de calatoria facuta de la sat la oras, dar ca-si amintea anumite lucruri care se intamplasera pe drum. Era ca si cum ar fi vizualizat niste tablouri atarnate pe un perete, sau ca si cum s-ar fi uitat pe geam in casele oamenilor. Vedea doar fragmente. Era ca si cum ar fi fost intr-un vis.
Barbatul cu ceasul de aur le spuse ca numele lui este Unchiul En si ca are sa fie vai si-amar de ei daca nu-l vor striga asa.
- En era un nume sau o initiala? intreba Jimmy.
- Nu stiu, spuse Oryx.
- I-ai vazut vreodata numele scris pe ceva?
- Nimeni nu stia sa citeasca la noi in sat, spuse Oryx. Hai, Jimmy, deschide gura. Ultima bucatica ti-o dau tie.
*
Acest barbat - continua Oryx in seara aceea, sau poate in alta - acest barbat le spuse ca de acum inainte el avea sa fie unchiul lor. Acum ca se indepartasera indeajuns de mult de sat, era mai zgarcit cu zambetele. Trebuie sa mearga repede, le spuse el, deoarece padurea e plina de animale fioroase, cu ochi rosii si dinti ascutiti si daca ei se zbantuiesc printre copaci sau merg prea incet, animalele vor veni si-i vor sfasia de vii. Lui Oryx ii era frica si ar fi vrut sa-l ia pe fratiorul ei de mana, dar acest lucru nu era permis.
- Erau tigri pe-acolo?
Oryx dadu negativ din cap. Nu, nu erau tigri.
- Atunci despre ce animale era vorba? Jimmy vroia sa stie. Spera ca in felul acesta sa obtina ceva indicii cu privire la locatie. Ar fi putut apoi sa consulte o lista cu ariile de raspandire a acestora.
- Nu aveau nume, ii spuse Oryx, dar stiam ce erau.
*
La inceput au mers in sir indian pe cararea noroioasa, preferand partea mai inalta a drumului si avand grija la serpi. Plutonul era deschis de unul dintre barbatii inarmati, dupa care venea Unchiul En, apoi fratele lui Oryx, apoi celelalte doua fete care fusesera vandute, apoi Oryx si, la urma, celalalt barbat cu pusca. La amiaza s-au oprit sa manance ceva - orez rece, pregatit special pentru ei de catre sateni - si apoi au pornit-o din nou. Cand a trebuit sa treaca o apa, unul dintre barbatii inarmati a luat-o pe Oryx in brate. In timp ce traversau, barbatul i-a spus ca e prea grea si ca o va scapa in apa unde au s-o manance pestii. Desigur, era o gluma. Hainele ii miroseau a transpiratie, tigara si a un fel de parfum sau unsoare cu care-si daduse prin par. Apa ii ajungea pana la genunchi.
Apoi soarele incepu sa bata dintr-o parte si le intra in ochi - trebuie ca se deplasau inspre vest, deduse Jimmy -, iar Oryx se simti obosita.
Pe masura ce soarele apunea, pasarile incepeau sa cante si sa se strige, nevazute, ascunse in frunzisul copacilor, croncanituri aspre si fluieraturi, urmate de patru sunete curate unul dupa altul, asemanatoare dangatului de clopot. Erau aceleasi pasari ale caror strigate, la asfintit si imediat inainte de rasaritul soarelui, ei ii erau familiare, si astfel, se simti reconfortata la auzul lor. isi imagina ca una dintre pasari - cea cu tipatul precum dangatul de clopot - era spiritul mamei venit sub forma unei pasari pentru a veghea asupra ei, spirit care ii spunea "ai sa te intorci inapoi".
Pasarea a strigat cat a strigat, dupa care s-a asternut linistea. Curand, soarele apuse si totul fu cuprins de intuneric. In noaptea aceea au dormit intr-o sura facuta probabil pentru adapostul cirezilor, pentru ca mirosea a vaca. S-au usurat in tufisuri, aliniati unul langa celalalt si paziti de unul dintre barbatii inarmati. Barbatii au facut focul afara, au ras, au vorbit, mirosul de fum se simtea pana inauntru, insa lui Oryx nu-i pasa si curand adormi. Au dormit direct pe pamant, in hamace sau pe priciuri?, a vrut sa stie Jimmy, dar Oryx i-a spus ca n-avea nici o importanta. Fratele ei era langa ea. Pana atunci nu o prea bagase in seama dar acum vroia sa stea aproape de ea.
A doua zi dimineata au pornit din nou la drum si, la un moment dat, au ajuns in locul unde Unchiul En isi lasase masina sub paza catorva barbati din acel sat, care era mai mic si mai murdar decat al lor. Femeile si copiii ii priveau de dupa usi, dar fara sa le zambeasca. O femeie facu un semn impotriva necuratului.
Unchiul En verifica sa nu lipseasca nimic din masina, le plati barbatilor si apoi le spuse copiilor sa urce. Oryx nu mai fusese in viata ei inauntrul unei masini si imediat i se facu rau din cauza mirosului. Nu era o masina pe baza de energie solara, ci una veche, pe benzina. Unul dintre insotitori se sui la volan, Unchiul En in dreapta lui si celalalt barbat in spate, impreuna cu cei patru copii, inghesuiti unul in altul. Unchiul En nu era intr-o dispozitie prea buna si le spuse copiilor ca n-are chef de intrebari. Drumul era plin de hartoape, iar in masina sufocant. Oryx nu se simtea bine si crezu ca are sa vomite dar, la un moment dat, atipi.
Trebuie sa fi mers ceva vreme, pentru ca nu se oprira decat la lasarea intunericului. Unchiul En si soferul intrara intr-o cladire joasa, probabil un han sau ceva asemanator, iar celalalt barbat se duse pe scaunul din fata unde se intinse cat era de lung si, curand, incepu sa sforaie. Copiii dormira pe locurile din spate, fiecare cum putu mai bine. Portierele din spate fusesera incuiate, asa incat n-ar fi putut sa iasa fara sa treaca pe langa barbatul din fata si lor le-a fost frica sa faca asta ca sa nu se creada ca vor sa fuga. Cineva se scapa in pantaloni in noaptea aceea, pentru ca incepu sa miroasa, dar nu fusese Oryx aceea.
(...)
In noaptea aceea copiii au plans infundat, fiecare in legea lui. Erau speriati cu totii, pentru ca nu stiau incotro se indreapta si pentru ca fusesera luati din mediul lor familiar. in plus, spunea Oryx, nu mai avea nici cine sa-i iubeasca, presupunand ca existase cineva vreodata. De-acum inainte insa, aveau valoare in bani, reprezentau profitul cuiva. Trebuie sa fi simtit asta - faptul ca valorau ceva.
Bineinteles - spunea Oryx - valoarea monetara nu tine loc dragoste. Fiecare copil ar trebui sa aiba parte de dragoste, fiecare individ. Ea insasi ar fi preferat mai degraba sa aiba parte de dragostea mamei ei - acea dragoste in care continua sa creada, acea dragoste care o insotise prin jungla sub forma unei pasari, ca ei sa nu-i fie prea frica sau sa se simta prea singura -, dar dragostea era imprevizibila, disparea la fel de usor precum aparea, asa ca era bine sa ai valoare in bani, deoarece cel putin stiai ca cei ce doreau sa obtina un profit de pe urma ta aveau grija sa te hraneasca cum trebuie si sa nu te deteriorezi prea tare. De asemenea, existau multi copii care n-aveau nici dragoste si nici vreo valoare in bani - asa ca, sa ai parte macar de una dintre acestea era mai bine decat deloc.
Trandafiri
OraSul era un haos. Plin de oameni, masini, zgomot, mirosuri urate si o limba greu de inteles. La inceput, cei patru copii nou-veniti au fost socati de ceea ce vedeau, de parca ar fi fost aruncati intr-un cazan cu apa fierbinte - de parca orasul le-ar fi provocat o suferinta fizica. Unchiul En avea insa, experienta. Se purta cu ei ca si cand ar fi fost niste pisici, dandu-le timp sa se acomodeze cu noua lor viata. Ii instala intr-o camaruta la ultimul etaj al unei cladiri cu trei nivele. Aveau o singura fereastra, cu gratii, pe care se puteau uita dar nu si iesi. In fiecare zi ii scotea afara, la inceput pe distante mici si nu mai mult de o ora. Erau deja cinci copii inghesuiti in aceeasi camera, dar fiecare avea salteaua lui de dormit asa incat noaptea, toata podeaua era acoperita de copii si saltele, pe care ziua le rulau intr-un colt. Saltelele erau uzate, pline de pete si miroseau a urina, insa primul lucru pe care copiii trebuia sa il invete era sa le ruleze frumos in fiecare dimineata.
Au mai invatat si alte lucruri de la cei care erau deja acolo. Primul dintre ele a fost ca Unchiul En ii va supraveghea neintrerupt, chiar si atunci cand vor fi dusi si lasati de capul lor in oras. El va sti intotdeauna unde se afla, deoarece tot ce trebuia sa faca era sa-si duca ceasul stralucitor la ureche si acesta avea sa-i spuna, caci inauntrul lui era o voce care stia absolut tot. Acest lucru era reconfortant, deoarece in felul acesta nimeni nu le putea face rau. Pe de alta parte, Unchiul En te vedea daca nu munceai cum trebuie sau daca incercai sa fugi sau daca nu-i dadeai toti banii pe care-i primeai de la turisti. Daca erai prins facand oricare din aceste lucruri, erai pedepsit. Oamenii Unchiului En te bateau pana te-nvineteau si uneori te puteau chiar arde. Cativa dintre copii pretindeau ca trecusera prin aceste chinuri, lucru cu care se mandreau, pentru ca le ramasesera cicatrice. Daca recidivai de prea multe ori erai vandut altcuiva care, se spunea, era mult mai al dracului decat Unchiul En. Sau si mai rau, puteai fi omorat si aruncat direct la groapa de gunoi si nimanui nu i-ar fi pasat, pentru ca nimeni n-ar fi stiut cine esti.
Oryx spunea ca Unchiul En stia foarte bine ce face, deoarece copiii tind sa ii creada mai degraba pe alti copii, cand vine vorba de pedepse. Adultii ameninta cu lucruri pe care nu le fac niciodata, pe cand copiii intre ei isi spun fie ce vor pati, fie ce se tem ca vor pati sau ceea ce deja au patit.
*
Oryx, fratele ei si celelalte doua fete fura dusi sa-i urmareasca pe ceilalti copii mai experimentati cum vand flori. Era vorba de trandafiri rosii, albi si roz, pe care ii luau de la piata dis-de-dimineata. Spinii erau indepartati astfel incat sa nu raneasca mainile nimanui. Trebuia sa te plimbi prin fata intrarilor celor mai bune hoteluri, a bancilor, unde lumea mergea sa schimbe bani si a magazinelor de lux avand grija totodata sa nu fii vazut de politie. Daca se apropia de tine vreun politist sau se uita lung la tine, trebuia sa dispari rapid in directia opusa. Vanzarea de flori turistilor era interzisa, cu exceptia celor ce detineau un permis oficial care era foarte scump. Dar sa nu-si faca ei griji, le spusese Unchiul En, pentru ca politia stia despre ce e vorba, dar trebuia sa se prefaca ca nu stie.
Cand observai un strain, si in special daca era insotit si de o femeie straina, trebuia sa te apropii de el, sa-i intinzi o floare si sa-i zambesti. Nu trebuia sub nici o forma sa te holbezi la ei sau sa razi de parul lor straniu sau de ochii lor de culoarea oceanului. Daca luau floarea pe care le-o intindeai si te intrebau cat costa, trebuia sa zambesti si mai larg si sa intinzi mana. Daca intrau in vorba si iti puneau intrebari trebuia sa te uiti la ei ca si cand n-ai fi inteles nimic. Partea asta era usoara. Intotdeauna iti dadeau mai mult, uneori chiar mult mai mult, decat ar fi costat floarea in realitate.
Banii trebuia pusi intr-un saculet agatat de captuseala hainei, pentru a te proteja de hotii de buzunare si de talhariile baietilor de cartier, acei sarmani ce nu beneficiau de un Unchi En care sa aiba grija de ei. Daca cineva, in special un barbat, incerca sa te ia de mana si sa te duca cu el, trebuia sa te tragi imediat inapoi. Daca stransoarea era puternica si nu puteai sa fugi, trebuia sa te asezi imediat pe jos. Asta reprezenta un semnal si imediat aparea unul din oamenii Unchiului En sau chiar acesta. Sub nici o forma nu trebuia sa intri intr-o masina daca erai invitata, sau sa urci intr-o camera de hotel. Daca vreun barbat iti cerea asa ceva, trebuia sa-i raportezi imediat Unchiului En.
Unchiul En ii daduse lui Oryx un nou nume. Toti copiii primeau nume noi. Li se spunea sa-si uite numele vechi, ceea ce se si intampla. Pe Oryx o chema acum SuSu. Se pricepea sa vanda trandafiri. Era asa mica si delicata, cu trasaturi luminoase si pure. I se daduse o rochita care ii era mare si, cand o imbraca, arata ca un ingeras. Ceilalti copii o rasfatau pentru ca era cea mai mica.
Noaptea dormeau langa ea prin rotatie, fiind purtata dintr-o imbratisare in alta.
Nimeni nu-i putea rezista, nici macar strainii. Zambetul ii era perfect, fara pic de agresivitate sau impertinenta, ci dimpotriva, ezitant, timid, un zambet indatoritor. Era un zambet lipsit de rea vointa, resentimente, invidie si incarcat de cea mai sincera recunostinta. "E adorabila", murmurau doamnele straine, iar barbatii care le insoteau cumparau cate un trandafir si i-l dadeau doamnei, ei insisi devenind in acest fel adorabili. Oryx strecura banutii in saculetul de sub rochita si se simtea in siguranta pentru inca o zi, deoarece isi facuse si de data aceasta norma.
Nu acelasi lucru se putea spune si despre fratele ei care n-avea deloc noroc. Nu voia sa vanda flori ca o fata si nu-i placea catusi de putin sa zambeasca, iar atunci cand totusi o facea, efectul era unul negativ, din cauza dintelui negru. Asa ca Oryx obisnuia sa ia si de la el niste trandafiri ca sa incerce sa-i vanda. La inceput, Unchiul En n-a avut nimic impotriva - banii sunt bani - dar apoi ii spuse lui Oryx ca n-ar trebui sa fie vazuta prea des in aceleasi locatii, pentru ca in felul acesta oamenii s-ar putea plictisi de ea.
Pentru fratele ei trebuia gasit altceva - o alta ocupatie. Va trebui sa fie vandut in alta parte. Copiii mai mari din camera dadura din cap cu tristete. Spuneau ca fratele avea sa fie dat unui proxenet care il va oferi barbatilor albi si parosi, mulatri si barbosi, grasi si galbui sau oricarui barbat caruia ii placeau baieteii. Ei descriau cu lux de amanunte ce aveau sa-i faca acesti barbati si chiar se amuzau pe seama asta. Fratele ei avea sa devina un pepenas, cum erau numiti acesti baieti. Tare si rotund pe dinafara, moale si dulce pe dinauntru. Un apetisant fund de pepene pentru oricine are bani sa plateasca. Sau daca nu, urma sa lucreze ca mesager, fiind trimis de la o adresa la alta, obligat sa faca servicii diversilor escroci si asta insemna munca grea si foarte periculoasa, pentru ca rivalii acestora aveau sa-l omoare. Sau, si mai rau, avea sa fie si pepenas si mesager. De altfel, aceasta din urma era cea mai probabila varianta.
Oryx vazu cum fata fratelui ei se intuneca si se crispeaza, asa incat n-a fost foarte surprinsa cand a aflat ca acesta a evadat. Cat despre soarta lui ulterioara, daca a fost vreodata prins si pedepsit, Oryx nu mai stia nimic. Nici nu intreba pe nimeni, deoarece intrebarile, descoperise ea intre timp, nu faceau bine.
*
Intr-o zi, un barbat o lua pe Oryx de mana si-i spuse sa urce cu el in camera de hotel. Ea i-a intors zambetul timid, s-a uitat intr-o parte, fara sa spuna nimic, si si-a tras mana dupa care, mai tarziu i-a povestit intamplarea Unchiului En. Atunci Unchiul En i-a zis un lucru surprinzator. Daca barbatul avea s-o interpeleze din nou, ea sa mearga cu el la hotel. Va dori sa urce cu ea in camera, ceea ce ea sa nu refuze. Apoi, barbatul ii va cere sa faca tot felul de lucruri, dar ea sa nu-si faca griji pentru ca Unchiul En va veghea si va veni s-o ia de acolo. Nimic rau nu are sa i se intample.
- Am sa fiu si eu un pepenas? intreba ea. O fetita pepenas? La care Unchiul En rase si o intreba de unde a auzit cuvantul asta. Apoi ii spuse ca nu, nicidecum nu se va intampla asta cu ea.
A doua zi aparu acelasi barbat si o intreba pe Oryx daca nu vrea niste bani, mult mai multi decat cei pe care-i facea vanzand trandafiri. Era un barbat alb, inalt, paros, cu un accent puternic, dar Oryx intelegea ce i se spunea. De data aceasta, ea il insoti. El o lua de mana si intrara intr-un lift - o camaruta cu usi care se inchid si cand se deschid esti in alta parte - Unchiul En nu-i pomenise nimic de asta si Oryx se sperie. Isi auzea inima batand cu putere, dar barbatul ii spuse sa nu-i fie frica, gandindu-se de fapt ca i-ar putea fi teama de el. Dar lucrurile stateau exact invers, lui ii era frica de ea, pentru ca Oryx vazuse cum ii tremurau mainile. Deschise o usa cu singura cheie pe care o avea la el, intrara, iar el incuie usa pe dinauntru. Camera era mov cu auriu si avea un pat urias in mijloc, un pat pentru giganti, si barbatul ii spuse lui Oryx sa se dezbrace.
Oryx il asculta si facu ce i se spuse. Avea o idee vaga in legatura cu ceea ce urma sa i se ceara - ceilalti copii cunosteau deja lucrurile astea, vorbeau deschis despre ele si, uneori, chiar se amuzau. Se plateau sume mari pentru ceea ce dorea acest barbat si existau locatii speciale in oras unde cei ca el sa poata merge. Dar unora nu le placea sa mearga acolo deoarece spatiul era prea public, iar lor le era jena si atunci preferau in mod prostesc sa-si aranjeze singuri ceva, barbatul din camera facand sigur parte din aceasta categorie. Asa ca Oryx stia ca el isi va da jos hainele, ceea ce si facu, parand sa-i placa faptul ca ea se uita fix la penisul lui lung si paros ca si el, care la un moment dat facea un mic cot. Apoi el ingenunche ca sa ajunga la nivelul ei si fata lui se afla acum in dreptul fetei ei.
Si cum arata la fata? Oryx nu-si mai putea aminti acum. Isi amintea singularitatea penisului, dar nu si a fetei lui. Nu prea arata a fata, spuse ea. Era puhava ca o galusca, cu un nas mare cat un morcov. Cu un nas lung si alb ca un penis. Rase, ducandu-si amandoua mainile la gura. Nu ca nasul tau, Jimmy, adauga ea, in caz ca el s-ar fi gandit la o comparatie. Al tau e frumos, Jimmy. O minunatie de nas, crede-ma!
*
- Nu-ti fac nimic, spuse barbatul. Accentul ii era atat de ridicol incat lui Oryx ii venea sa rada, dar stia ca un asemenea gest n-ar fi fost tocmai potrivit. Asa ca isi afisa zambetul timid, iar barbatul ii lua mana si o puse pe corpul lui. Facu asta cu o miscare blanda, dar in acelasi timp parea destul de furios. Furios si grabit.
In momentul acela usa se izbi de perete si in camera aparu Unchiul En. Dar cum? Probabil ca avea cheie, trebuie ca cineva de la receptie ii daduse cheia. O lua pe Oryx in brate mangaind-o si spunandu-i comoara mea mica si apoi incepu sa tipe la barbat care era foarte inspaimantat si incerca cu disperare sa se imbrace. Se incurca in pantaloni si incepu sa sara intr-un picior, incercand sa explice ceva cu accentul lui prost, incat lui Oryx i se facu mila de el. Apoi vazu cum barbatul ii da bani Unchiului En, multi bani, toti banii pe care-i avea in portofel, dupa care Unchiul En, inca mormaind ceva si incruntat la fata, iesi din camera, tinand-o pe Oryx ca si cum ar fi fost o vaza extrem de pretioasa. Insa cand ajunse in strada incepu sa rada si sa faca poante despre barbatul din camera si despre cum sarea el intr-un picior cu pantalonii in vine si-i spuse lui Oryx ca e fata buna; n-ar vrea cumva sa mai joace jocul asta si pe viitor?
Asa incat acesta deveni jocul ei. Ii parea oarecum rau pentru barbatii acestia si, desi Unchiul En ii spunea ca meritau tot ce li se intampla si ca mai bine ar fi zis mersi ca nu chema politia, Oryx regreta oarecum rolul ei in acest scenariu. Pe de alta parte, ii si placea. Gandul ca acesti barbati o credeau neajutorata cand ea de fapt nu era o facea sa se simta puternica. In realitate, ei erau cei neajutorati, ei care ajungeau de fiecare data sa bolboroseasca tot felul de scuze cu acentele lor idioate, ei care incepeau sa sara-ntr-un picior, intepeniti in cracul propriilor pantaloni, cu fundurile iesite in afara, funduri netede sau paroase, funduri de diferite marimi si culori, in timp ce Unchiul En ii tapa de toti banii. Uneori se apucau si de plans. Cat despre bani, isi goleau buzunarele pana la ultimul sfant, ii aruncau Unchiului En tot ce aveau asupra lor, multumindu-i ca era dispus sa primeasca. Nu voiau sa ajunga la inchisoare, nu in acest oras unde celulele nu aratau ca niste camere de hotel, iar procesele puteau dura cu lunile. Tot ce voiau era sa se urce intr-un taxi cat mai curand cu putinta si sa ajunga la aeroport de unde, odata imbarcati in avioanele acelea mari, sa plece inapoi, la ei acasa.
- Micuta mea SuSu, ii spunea Unchiul En in timp ce o dadea jos din brate, esti o fetita tare desteapta. Te-as putea lua de nevasta, ti-ar placea asta?
Pentru varsta aceea era aproape o declaratie de dragoste, prima care ii fusese facuta, asa incat Oryx se simti fericita. Dar care era raspunsul pe care trebuia sa-l dea? Stia ca nu fusese o intrebare adresata in serios, avea doar cinci, sau sase sau sapte ani pe-atunci, asa incat nu putea fi vorba de casatorie. Si oricum, ceilalti copii spuneau ca Unchiul En are o sotie de varsta lui care locuia intr-o alta casa, in alta parte si cu care Unchiul En avea copii, propriii lui copii, care mergeau la scoala.
- Ma lasi sa-ti ascult ceasul? Il intreba Oryx cu zambetul ei timid. In loc sa, era ceea ce implicase. In loc sa ma casatoresc cu tine, in loc sa-ti raspund la intrebare, in loc sa fiu copilul tau adevarat. La care el rase din nou si o lasa sa-i asculte ceasul, dar ea nu auzi nici o voce venind dinauntru.
Din volumul in pregatire la Editura Leda. Traducere de Florin Irimia
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
