Episodul 13. O lume mai buna
Lumea o cunostea de "nebuna de Mimi Broscarescu". Dar Mimi nu era chiar nebuna, ea fusese telefonista. Poate de aceea oamenii nu-i spuneau Mimi nebuna, asa cum ii spuneau Jeni nebuna celei ce intra din institutie in institutie, din scoala-n scoala, din gradinita-n gradinita intreband daca a sosit cecul; nici Sorin nebunul precum celui, care canta, dansa si spunea poezii in centrul orasului; nici Bardacu' nebunul ca si celui despre care se spune ca fusese aviator si-si omorase parintii cu toporul.
Oamenii ii spuneau doar "nebuna de Mimi Broscarescu". Pentru cei patruzeci de ani ai sai, Mimi era foarte frumoasa. Ochi albastri ca de papusa, obraji de portelan, o gura plina expresiva si o dantura de-a dreptul perfecta. Daca n-ar fi fost acea lucire ciudata din privirile ei, cu siguranta multi barbati ar fi intors capul dupa ea. Si poate l-ar fi intors cu tot cu lucire, daca Mimi n-ar fi locuit intr-un micut orasel, unde toata lumea o cunoaste drept nebuna de Mimi Broscarescu.
Mimi umbla curat imbracata, frumos imbracata, cumva artizanal. Artizanal din cauza amalgamului de taieturi si culori, potrivite, dupa mintea ei, in cel mai mic detaliu. Culori si accesorii nebunesc asortate. Daca Mimi ar fi fost artist plastic, lumea s-ar fi uitat muta de admiratie la straiele ei, dar ea fiind doar cine era, oamenii bufneau in ras cand trecea pe strada: "Ia uitati-va cum e imbracata nebuna de Mimi!". Cel mai tare impresiona la Mimi coafura. Mimi arata permanent de parca atunci s-ar fi dat jos de pe scaunul coafezei. Nicio femeie din oras nu avea parul asa frumos aranjat ca Mimi. O coafura in stil frantuzesc, cu colturi frumos si perfect intoarse in dreptul urechilor, cu un volum maiestuos deasupra capului, bine retezat la ceafa. Nicio suvita nu statea si nu cadea aiurea. Cum reusea sa cutreiere bezmetica strazile orasului cu acea coafura impecabila, cu acel chip odihnit si relaxat, fara un cearcan sub ochi, cu acea stralucire de globulet de pom de Craciun in privire si cu dantura aceea neverosimil de alba, numai Mimi stia. Nici o doamna, insa, din micutul orasel nu se simtea amenintata de frumusetea ei; toate radeau batjocoritoare pe urmele ei: "Uitati-va ce s-a mai dichisit nebuna de Mimi Broscarescu! Uitati-va ce tantosa umbla!". In schimb, Mimi stia ca este frumoasa. De-aia umbla asa tantosa. O auzeai de multe ori spunand cui voia s-o asculte: "O fata frumoasa si fina ca mine... E normal, am fost telefonista!".
Intr-adevar, Mimi fusese ani multi telefonista, de aici, poate, vocea ei usor afectata, clara si extrem de feminina. De ce nu mai era Mimi telefonista si de ce era "nebuna de Mimi" nimeni n-ar fi stiut sa spuna. Copiii asa o pomenisera, persoanele de aceeasi varsta cu ea spuneau ca asa o stiau si ele, batranii ridicau din umeri. Tot ce se stia era ca Mimi fusese fiica doamnei Broscarescu, o adevarata doamna, femeie cu maniere si perfect normala. Doamna Broscarescu era primita cu placere in toate casele, sfaturile ei erau cautate, prezenta ei - respectata. Nimeni nu-si amintea nimic de Mimi copil.
Mimi nu fusese casatorita si, ca atare, nimeni nu stia ceva despre ea sau despre viata ei intre douazeci si treizeci de ani, de exemplu. Ca si cum Mimi ar fi fost plecata in acest rastimp din oras si s-ar fi intors acum, la patruzeci de ani, cand toata lumea o stia de nebuna. Nu se stia nici macar daca avusese vreo legatura serioasa sau neserioasa, lucru destul de ciudat intr-un orasel unde oamenii stiu totul unul despre altul, unde oamenii cunosc si secretele pe care nimeni nu le-a spus nimanui.
Mimi se plimba afectata pe bulevardul larg si curat, ascunsa bine de arsita soarelui de castanii umbrosi si de palarioara superba, intarzia amuzata pe bancile verzi, ondulate, inconjurata dramatic de trandafiri grena, desena arhitecturi suprarealiste pe dalele curate ale bulevardului. Apoi, se ridica si se plimba relaxata. Daca cineva nou-venit in oras ar fi intalnit-o, asa ciudat imbracata, cu posetutele ei frumos colorate, totdeauna asortate la pantofii ei cu toc inalt, frumos colorati, cu hainele ei incredibile, cu coafura sa impecabila, uluitoare, Mimi ar fi parut de-a dreptul exotica. Noul-venit ar fi putut crede ca Mimi este o artista frumoasa, excentrica si nonconformista. Dar nimeni nou nu venea in oras. Cei care mai veneau erau cei ce plecasera tot de-aici, locuiau in alt oras si o stiau tot de nebuna de Mimi Broscarescu.
Mimi avea o casuta cocheta care cuprindea trei camere, un hol marisor si-o bucatarie mare cat o sufragerie. Casa era de-o harababura rar intalnita. Sufrageria, destul de mare, era plina de rafturi de carti pana la tavan, de tot feluri de noptiere cu sertarase in care se aflau o sumedenie de bibelouri, garnituri brodate, bucatele de lemn gravate, medalii, bigudiuri, un intreg talmes-balmes. Pe noptiere, o sumedenie de pasari impaiate. De la pasarele mici: canari, papagali, sticleti, pana la pasari mari, berze, rate cu pene frumos colorate, verzi si turcoaz, cu straluciri de paiete. Puteai innebuni in acea camera. Am simtit de multe ori o moleseala sub teasta capului, trebuia sa ma invart si sa ma uit la lucrurile din jur. Camera era racoroasa si intunecoasa, din cauza transperantelor grele, permanent trase. Mirosul din camera, desi umed, cu iz de dantele vechi, pasari impaiate si carti neaerisite, nu displacea deloc; dimpotriva, iti venea sa-l tragi adanc in plamani si sa-l tii acolo. Fara sa te bage in seama, Mimi cotrobaia in carti, in sertare; de fiecare data, uimita de ce gasea. Tot fara sa te bage in seama, pleca apoi in alta camera. Te puteai tine dupa ea daca doreai. Eu ma tineam. Mimi isi alegea copiii dupa legile inimii ei. Oamenii mari n-o vizitau pe Mimi. Unul dintre motivele pentru care oamenii mari sunt oameni mari este ca se tem. Cum este si normal in asemenea conditii si intr-o astfel de lume, Mimi, care, dupa parerea mea, era absolut normala, era foarte singura. Pe noi, copiii, cum era si normal, ne trata ca pe niste copii. Ma tot intreb de ce si-or fi facut parintii nostri atatea griji. Pana si babuinii isi trateaza copiii ca pe niste copii. Ma rog! Nu aveam voie sa merg la Mimi.
Restul camerelor erau normale. Dormitorul era o camera mare, cu margele atarnate peste tot, cu flacoane, agrafe, fotografii si bigudiuri. Pe peretele din fata patului avea desenat un purcel. Urias. Intotdeauna mi-a placut purcelul acela. Chiar si acum, cand scriu. Arata exact ca-n cartile de povesti, Mimi il desenase dupa o asemenea carte. Si se vedea ca-i placuse si ei! Si cand il desenase, si dupa aceea.
Camera de la mijloc, cochet si curat mobilata, fara lucruri de prisos, fara nici o vechitura, parca se afla in alta casa. Holul mare, in care dadeau toate cele trei camere, era complet nemobilat. Nici covor n-avea, semana cu un trotuar. Bucataria, si ea foarte mare, avea la intrare trei pauni si, evident, si acolo era o intreaga harababura. Seturi intregi de cratite si oale, rafturi pline de ibrice, cani colorate, cutii din tabla pentru ceai divers modelate, peretii vopsiti in rosu si lustra din dantela rosie cu franjuri si ciucuri grei. Am vazut-o, o data, pe Mimi gatind o gaina mare din hartie, pe care o desenase inainte, apoi o decupase. A gatit-o cu responsabilitate, i-a pus si morcovi si ceapa si toate cele. Am vazut-o cu cata grija a dramuit piperul si frunzele de leustean. Era o bucatareasa atenta. Am mancat si eu din ciorba si a fost foarte buna. Chiar si hartia! Mimi stia ce face!
Dupa ce manca, Mimi se ducea in camera ei si se aseza pe marginea patului cu genunchii lipiti, ca o scolarita, cu bratele pe genunchi, cu capul plecat, si statea asa ore in sir. Dupa un timp, mergea la oglinda, se aranja, se aranja, pana incepea sa zambeasca. Mimi intelegea si vedea ca este frumoasa. Mimi era femeie. Era o femeie la varsta cand fetitele atarna tot felul de zorzoane pe ele, cautand sa fie cat mai frumoase. Mergea la sifonier, il deschidea larg, scotea cu bratul toate hainele si le insira pe pat, asa cum fac fetitele. Chiar daca era fetita, Mimi se imbraca la fel ca o femeie, intr-un timp in care femeile se imbracau ca barbatii.
Dupa ce se aranja, Mimi lua taburetul de la oglinda, se urca pe el si, foarte grabita, incepea sa caute in cutiile prafuite de pe sifonierul cu multe usi. Trantea cutiile pe jos, umpland camera de praf. Scotea de acolo o cununita alba, usor descentrata, cu bobocii alburii ofiliti, un voal straveziu, ingalbenit ca o perdea, deschidea partea de sus a dulapului si cotrobaia cu frenezie printre dantelele si matasurile de acolo. Te punea sa te intorci cu spatele. Te intorceai, chiar daca te mai intorsesesi si-n alte dati. Te intorceai pentru ca era frumos. Chiar daca intuiai ca, peste ani, urma sa-ti para trist. Pentru ca intuiai! Apoi, iti spunea sa te-ntorci si te-ntorceai. Dadeai cu ochii de Mimi, imbracata cu rochie alba de mireasa cu broderii vechi, si ea usor ingalbenita, lunga si bogata, cu crinolina imbufnata si ciufulita, cu decolteu amplu cu broderii, cu cununita lamaioasa de mireasa peste voalul de mireasa. Mimi era frumoasa! Pasea timid si maiestuos prin camera, tinandu-si trena rochiei cu varful degetelor. Mergea la oglinda, zambea si apoi batea din palme, minunandu-se.
- Mimi, tu esti mireasa!
Iesea pe hol, se plimba prin sufragerie printre berze, sticleti si rate-mpaiate, apoi tragea un jilt, se aseza pe jilt ca o regina si spunea cu emotie:
- Facem fotografii!
Facea fotografii, atenta sa iasa cat mai bine, facea multe fotografii. Fotograful nevazut era si el meticulos, asa ca fotografiile durau mult. Mimi isi mai pierdea rabdarea, dar stia ca fotografiile erau musai la nunta ei. Ca la orice nunta! Cand fotografiile erau gata, Mimi se ridica si dansa. Pentru inceput, isi ridica bratul drept in sus, isi tinea degetele spiralate spre degetul aratator indreptat spre tavan, dansa indarjita ceva intre step si flamengo, apoi dansa nebuneste un fel de dans tiganesc, trecea intr-un fel de polca ce-o purta prin toata camera intr-un galop nebunesc, ca al unui armasar batand salbatic stepele pustii. Apoi adormea. Apoi copiii ii spargeau geamurile cu pietre. Daca lumea in care traia Mimi ar fi fost mai buna, pentru Mimi ar fi fost simplu sa ramana fericita, asa cum facea tot posibilul sa fie. Se trezea speriata de zgomote, da cu ochii de ea in oglinda, zambea si batea din palme:
- Mimi, ce mireasa esti!
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
