Episodul 11. Maia
Pe maia o chema Rina. Rina Cara. Maia era cucoana. Avea prietene cucoane, avea un gardilop cu haine de cucoane, mirosea a cucoana, avea bucle si zambet de cucoana. Maia fusese frumoasa; asa cum numai ea se asteptase, maia ramasese frumoasa. Maia cumparase, numai ea stie cum, demult, in tineretile ei, spre necazul tatei, o casa mare boiereasca. Maia crescuse singura trei copii: pe tatal meu, pe matusa Adelin si pe fratele tatei, Peti. Tatal tatalui meu murise, necunoscut de nimeni, demult, intr-un razboi. Tata nu-l cunoscuse, matusa Adelin il uitase, unchiul Peti presupunea doar ca el si tata ii seamana. La zambet, la inaltime. Tata si unchiul Peti pareau gemeni. Maia spunea zambind ca fusese foarte stresata in acea perioada si ca se prea poate ca cei doi fii ai sai sa fi fost gemeni si ea sa-i fi trecut anapoda in acte. Pe tata il scotea din sarite orice spunea, orice facea maia. De maia erau indragostiti sifonarul, inginerul silvic, directorul de la vinalcool, doctorul pediatru, doctorul orelist, doi doctori de la sanatoriul bolnavilor de tuberculoza, directorul Gitej de la atelierul mecanic, contabilul de la fabrica de paine, seful garii, doi pecetefisti, un capitan de la pompieri, un tip scund cu Trabant, revizorul contabil de la cooperativa Dunarea, nea Penus de la pielarie, domnul Nona, seful raionului de incaltaminte, nenea Cojocaru, care facea injectii cu penicilina copiilor din cartier, Sache de la benzinarie si Udila, un nebun care voia sa fie argat in curtea noastra. Cand mama ma ducea la medic, acestuia-i infloreau mustatile pe obraji:
"Ce face doamna Rina?"
La cincizeci de ani, maia avea parul ondulat si rosu ca o flacara. Si-l purta in bucle stralucitoare, putin mai sus de umeri, avea o dantura puternica, stralucitoare, obraji fara nici o cuta, zambet fin, ironic, sprancene cumva drepte si ochi ingustati, usor oblici, verzi ca maslina. Maia imi spusese ca fusese inalta, acum nu mai era chiar asa.
Mai tot timpul, maia statea in curte pe un sezlong. Radea, enervandu-l pe tata. Barbati mult mai tineri ca maia ne bateau in poarta, cerand-o pe maia tatalui meu de sotie. Tata se intorcea turbat dupa ce le inchidea usa in nas, maia radea in hohote. Maia nu-si baga niciodata in seama petitorii. Maia ramasese singura la douazeci si trei de ani si nu se mai casatorise. Tata o ura pe maia. Si mama o ura pe maia. Toate vecinele o urau pe maia. Barbatii, toti, o iubeau pe maia.
"Esti nepoata Rinei Cara? Ooooo!"
In casa noastra, maia avea trei camere. O bucatarie imensa, camera in care dormea si o odaie de buna. In odaie era gardilopul incrustat in flori mari de crin, lampile inalte in forma lujerului de crin si divanul cu tabliile desfacute in petale robuste de crin. Divanul pe care dormea maia avea pe tablia de la cap doua lebede, pe tablia de la picioare doua lebede. Divanul era din mahon. In gardilop, maia isi tinea hainele ei de cucoana, pe masuta de toaleta - margelele ei de cucoana. Mama nu avea haine de cucoana si nici margele. Mama parca era bucatareasa noastra.
Maia ma lua de mana si ma ducea la cucoanele ei. Pe drum, imi spunea sa nu mananc caramele, zahar candel, serbet si prajiturele de la ele, pentru ca sunt din tineretile lor. Eu mancam. De cucoana Astenie maia imi povestea ca avusese un valet, Pol, pe care il tinuse in slujba ei si dupa ce acesta murise. Din zgarcenie nu-l ingropase, ba, mai mult, il slugarnicise si dupa ce acesta murise. De Cornelia lui Lupu imi spunea ca este o curva (imi placea cuvantul, desi nu stiam ce inseamna), iar de doamna Rosca, vaduva generalului, ca este o ipocrita.
Maia imi mai spunea: "Cuvantul trivial ar fi trebuit sa aiba o alta semnificatie. Este un cuvant frumos!". Maia nu imi explica nimic din ceea ce-mi spunea. Imi vorbea ca si cum eu as fi inteles sau urma sa inteleg daca ma lasa in pace. Toate cucoanele se intalneau la madam Rosca, nevasta generalului. Madam Rosca era smochinita, nervoasa, legata vesnic la cap cu funde mari si vesnic nostalgica dupa barbatul ei, generalul Rosca, si dupa cumintenia ei nemaiintalnita. Zambind cum numai ea stia zambi, maia spunea: "Lasa, coana Rosca, ca n-a fost chiar asa!"
"Ce-ai, Rino, lua foc madam Rosca, nu glumi cu asta, eu am fost fata de pension..."
"Stim, stim, zambea maia, cum sa nu..."
Maia imi spunea ca pot sa iau ce vreau de la madam Rosca, dar apoi sa le arunc. Sa le iau numai asa, sa ramana coana Rosca fara ele. Eu luam dantele, statuete, bigudiuri, papusi ferfenitite, pantofi cu toc ciudat, uzati... Dupa colt, le aruncam. Cred ca doamna Rosca era atat de slaba din cauza noastra. Cand plecam cu bratele pline, suferea cumplit. Nimeni insa nu avea curaj sa o supere pe maia.
Pe drum, maia imi spunea ca toate acele lucruri o tin pe madam Rosca prizoniera. Doamna Rosca locuia in spatele hotelului Dunarea, intr-o casa nationalizata care fusese a ei. Si hotelul Dunarea tot casa ei fusese. Tot ce avusese in casa nationalizata si in hotelul Dunarea stransese acum in doua camere. Doamna Rosca se sufoca intre lucruri. Dintre toate cucoanele, maia era cea mai respectata. Cand maia nu radea cu pofta, zambea ironic, cand nu zambea ironic, radea cu pofta.
Cand ne intorceam, pe inserat, de la cucoane, tinandu-ma strans de mana, maia imi vorbea continuu. Uneori mie mi se parea ca, in timp ce merg, dorm. Cuvinte pe care le-am gasit mai tarziu in dictionar le-am auzit pentru prima oara din gura ei. Maia regreta ca nu voi fi vreodata la fel de frumoasa ca ea, pentru ca seman si cu mama, imi spunea sa le spun totdeauna barbatilor ce-as dori sa imi spuna ei mie, pentru a putea pleca prima, sa am incredere in timp, sa ma tem de cuvinte, sa nu vorbesc impotriva mea, impotriva altora sa vorbesc in gluma, sa nu vorbesc vreodata mai mult decat trebuie, sa n-am incredere in oamenii stapaniti de cuvinte, pentru ca nu cunosc puterea cuvantului, sa-i recunosc pe cei ce stapanesc cuvantul dupa tacere si dupa putinul pe care il rostesc. Apoi imi spunea ca odata, demult, intr-o seara, cand ea era imbracata in catifea si in crep-saten si era incaltata cu pantofi din piele de sarpe, pana si regele nu stiu care voise s-o cunoasca. Isi iubise mult barbatul, isi iubise mult si copiii, nu-i mai trebuise altceva. Cumparase casa aceea mare mancand un ou pe zi. Tata insa era un cretin, nu trebuia sa stie asta. Maia stiuse dinainte ca va fi un cretin, de-aia-i si pusese numele acela ridicol, Nandy, de-aia si ramasese cu el in casa, sa-l poata supraveghea. Maia il iubea tare mult pe tata, dar simtea nevoia sa-l enerveze. Dintre toti cei trei copii ai sai, pe el, de fapt, il iubise cel mai mult. Maia era fericita ca exista barbati intr-atat de nebuni pe Pamant incat sa vina s-o peteasca la tata. Maiei ii placea sa se distreze pe seama lui tata... Astfel de lucruri imi spunea maia pe cand ne intorceam alene pe sub castani de la cucoane.
"Numai tu ai parul meu, maie, imi spunea maia, nimeni nu m-a mai mostenit, sa nu mi-l faci de ras cu ceea ce vei avea dedesubt!"
Intr-o noapte, am facut febra. A venit domnul Cojocaru sa-mi faca injectii. Mama si tata erau langa mine. Domnul Cojocaru a fiert intr-atata seringile si acele in speranta ca va veni si maia, incat ai mei au crezut ca e beat. Se uita incontinuu spre usa. Mama a chemat-o pe maia. Domnul Cojocaru s-a fastacit tot. Eu i-am cerut un ac de seringa. Domnul Cojocaru mi-a dat un ac de siguranta... Era sa-mi faca injectia cu un ac de siguranta.
In casa au urmat discutii categorice. Maia nu mai avea voie sa ma ia cu ea la cucoane. Maia nu mai avea voie sa ma ia nicaieri. Maia nu mai avea voie nici sa-mi vorbeasca. Tata spunea ca-mi spune numai prostii. Mama, probabil, era de acord, tipa. A fost prima oara cand maia l-a facut pe tata, in fata, cretin. Aveam patru ani, voiam sa ma mut cu maia. Zambind, maia mi-a spus: "Lasa, maie, am sa ma marit cu un domn dragut si toti trei vom pleca de aici si vom locui departe. Nandy, te-ai hotarat asupra vreunuia dintre petitorii mei?" Am crezut ca tata innebunise, facea spume la gura. Maia zambea.
Nu mai aveam voie sa merg in camerele maiei. Mergeam oricum. Maia imi povestea de Cornelia lui Lupu, de rabdare, de un nebun care isi taiase o ureche, de venirea cuiva de peste mari si tari pe Dunare, apoi imi spunea sa ma feresc de Mioara lui Zoana, sa am incredere in nimicuri si prea putin in lucrurile mari, sa nu las cuvantul sa-si faca de cap in capul meu, sa-mi fac eu cat pot de bine de cap in capul cuvantului, sa iubesc oamenii. Mult! Mie mi se parea mereu ca maia imi spunea sa ma feresc de Nita Popa.
Apoi, intr-o duminica dimineata, maia a plecat. Noi eram in curte, pe veranda, mancam orez cu lapte. Eu am intrat in camera ei: pe scaunul cu reazem inalt de langa usa statea un batran. Maia dormea. Am iesit speriata si le-am spus alor mei ca in camera maiei se afla un batran. Ai mei au intrat, mama a iesit si m-a dus repede in casa. L-am auzit pe tata urland. Trei zile si trei nopti, tata a urlat incontinuu. Era in august, nu lasa trupul maiei sa plece de la noi din casa. Nimeni nu s-a putut intelege cu el, nici preoti, nici doctori, nici neamuri, nici vecini. Ratacit, cu barba mare, tata urla ca este mama lui si ca n-o va lasa sa plece nicaieri. Ca mancase un ou pe zi ca sa cumpere casa aia nenorocita. Ca acum merita sa ramana in ea. Lumea il privea ca pe un nebun. Eu eram de acord cu tata. Doctorii spuneau ca nu-si puteau explica cum maia putuse rezista atata fara morfina. Ca durerile trebuie sa fi fost insuportabile. Toti erau de parere ca maia plecase totusi inainte de vreme. Ca nu apucase sa se urateasca. "Mama n-ar fi plecat niciodata urata. Mama a fost cea mai frumoasa femeie pe care a lasat-o Dumnezeu!", spunea tata.
Maia nu si-a luat ramas-bun de la nimeni. Trupul ei a ramas mai mult timp decat era nevoie in casa noastra. Nici zi, nici noapte tata n-a dormit. "Ce mult te-am iubit, mama, ce mult...!" In cea de-a treia noapte, am visat-o pe maia. Era pe treptele casei noastre, era frumoasa si fericita. Da!
Toate cucoanele din oras au dus-o pe maia pe ultimul drum in rochii somptuoase de seara, impopotonate cu aur, palarii si diamante. A fost un cortegiu lung, au venit toti barbatii din oras. "Nu se va mai naste o alta femeie ca ea", spuneau. Tata plangea cu capul pe umerii petitorilor. Am intrebat-o pe mama ce scria pe coroane. "Rina Cara", mi-a raspuns mama.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
