Episodul 1. Z-one
Am cunoscut-o joi sau vineri. Dupa calendarul meu de atunci, era joi sau vineri. Ca si atunci cand este zi sau noapte pentru ca oricum nu faci nimic. Si este weekend-ul sau urmeaza sa fie. Aveam ceva emotii... Pentru ca era celebra. Adica era vedeta. N-as putea spune ca-mi dorisem cumva inainte s-o cunosc, dar, acum, daca tot urma s-o cunosc, aveam emotii. In seara aceea, mi-am dat seama ca o femeie celebra devine barbat pentru o alta femeie!
Trebuia sa vina la mine in vizita. Evident, urma sa o aduca si sa mi-o prezinte cineva. Nu putea sa vina singura, din moment ce nu ne cunosteam.
Ora era stabilita: 20.00, la mine. De ce urma sa ne cunoastem? Habar n-am, noi doua nu aveam vreun motiv! Asa hotarase cea de-a treia persoana, care nici ea nu avea vreun motiv. Mai mult, cea de-a treia persoana, tot femeie, spera sa fim foarte incantate una de alta. Pentru ca, pretindea ea, semanam in foarte multe privinte... Oamenii au meteahna sa-i aduca in aceleasi spatii pe aceia care, dupa credinta lor, se aseamana. Evident, daca ar tine cineva seama de evidentele nefericite conform carora prea multi oameni asemanatori stau laolalta, lucrul acesta nu s-ar mai intampla. Ma rog, era joi sau vineri seara, doua femei urmau sa ma viziteze, una era vedeta, n-o cunosteam, iar cea pe care-o cunosteam urma sa mi-o prezinte, motiv pentru care mi-o aducea in vizita. Stiam ca este frumoasa, o vazusem in repetate randuri la televizor; din nu stiu ce motiv, voiam sa fiu si eu frumoasa! Toata ziua am vrut asta, numai ca n-am facut nimic. Remarcasem, tot la televizor, ca are o dictie foarte buna. Eu nu am o dictie foarte buna, pentru ca vorbesc oarecum din varful limbii, dar nu-si da nimeni seama de asta, pentru ca am invatat intr-o vreme bine cuvintele si-mi vine usor sa le rostesc, desi vorbesc oarecum in varful limbii, precum si mananc. Ma rog, cum ea avea o dictie foarte buna si eu mai putin si stiam asta, iarasi aveam emotii. Emotii peste emotii; parca urma sa fac o femeie sa se indragosteasca de mine. Nu e deloc placut ca o femeie sa astepte o alta femeie cu atatea emotii! Nu e placut pentru ca stii ca nu este placut! Altminteri, este normal.
Uneori, nu poti face prea multe lucruri pentru a fi frumoasa; alteori, poti. Eu urma, desigur, sa ma spal pe cap, sa ma usuc, sa ma dau cu pudra si cu rimel. Sunt femei care se duc la un cabinet de infrumusetare si bine fac! Eu am fost, dar m-au facut mai urata decat eram. Intr-un fel e firesc, nu poate sti cineva mai bine ca mine in ce fel vreau si cred eu ca sunt frumoasa. Eu, de exemplu, cred ca sunt frumoasa atunci cand seman cu femeile care mie imi par frumoase.
La ora 18.00, joi sau vineri, inca stiam ca trebuie sa ma spal pe cap, sa ma fac cat de frumoasa pot si, evident, sa fac ordine in casa. La modul ca la mine in casa era ca la porci si ca trebuia sa pun totul in ordine... La ora 19.00, aveam aceleasi lucruri de facut si stiam ca trebuie sa le fac... Ma rog, o ora mai tarziu, ma pregateam sa fac toate aceste lucruri, dar a sunat interfonul. Evident, n-am raspuns! De buna seama, o intalnire cu o femeie nu poate fi ca intalnirea cu un barbat, indiferent cate emotii ti-ar procura... Te-ai obisnuit sa crezi ca intalnirea cu o femeie e mai mult o obligatie. Mai mult, te-ai obisnuit sa crezi ca intalnirile cu barbati sunt mai importante, daca esti femeie.
Motiv pentru care nu ma mobilizasem in nici un fel.
Aveam casa vraiste, iar eu aratam asa cum ma trezisem cu zece ore in urma. Interfonul se oprea si o lua de la capat, iar eu stateam pe canapea si fumam. Pentru ca am acest obicei prost si pentru ca fumasem toata ziua. Apoi, mi-a sunat mobilul. Am ezitat, dar am raspuns. Am raspuns aiurea ca-mi cer scuze, dar sunt retinuta undeva si intarzii. Intrebata, cu nedumerire, cat, am raspuns ca nu stiu, dar sun imediat ce ajung in fata blocului. Nu stiu nici azi de ce am primit acel 'Bine' ezitant. Probabil ca lumea in care traiesc este o lume foarte cumsecade.
M-am dus in dormitor si am privit de la geam cum cele doua femei ma asteptau intr-o masina luxoasa in fata blocului, apoi am intrat in baie sa ma spal pe cap. Trebuia, era musai. Parul meu era nespalat de o saptamana si capul ma manca... Un par ca al meu iti ia mult sa il speli, asadar am stat in baie o ora. Am iesit apoi si m-am aranjat de parca era ziua mea de nastere. Din cand in cand, mai mergeam la geam sa ma asigur ca masina era tot acolo. Nu aveam nici un chef sa ma fardez, daca cele doua plecau? Regretam deja ca fac asta pentru ele. M-am aranjat, m-am imbracat, apoi m-am apucat sa dau cu aspiratorul. Am dat cu aspiratorul si pe sub pat, ba am mai spalat si aragazul... N-am mai raspuns la telefon. Nu era cazul... Nu terminasem curatenia.
La zece fix, am sunat eu. Am spus ca am ajuns si le astept. Intrebata pe unde am intrat, am spus ca prin spate, desi trebuia sa fii de-a dreptul nebun sa intri prin spatele blocului meu. Cred ca oricine ar fi asteptat in fata blocului doua ore si-ar fi dat seama de acest lucru. Ma rog, au sunat la interfon, au urcat, le asteptam in usa. Imi tinusem parul invelit in prosop, parul era ud. M-au intrebat de ce am parul ud, le-am spus ca mi-am bagat capul sub robinet pentru ca aveam parul infoiat. Ne-am pupat, fetele mereu se pupa, am intrat in casa. Nou-venita era chiar mai frumoasa in realitate decat la televizor. Mi-a spus ca era foarte fericita sa ma cunoasca. Am crezut-o, altminteri nu m-ar fi asteptat doua ore in fata blocului. Dupa cat dadusem cu aspiratorul si muncisem prin casa, eram franta; asadar, eram calma. Ele doua erau intrucatva stanjenite; lucru normal de altfel, dupa cat asteptasera. Mi se parea ca trebuie sa le spun ceva. Imi plac povestile, am inceput prin a spune o poveste. Despre o vecina. Ele radeau in hohote. Noua mea cunostinta radea foarte frumos, era machiata impecabil, stralucea. Am observat ca, desi imi dadusem si eu toata silinta, ea era fardata mult mai bine!
Mi-a pus cateva intrebari, i-am raspuns anapoda; ma gandeam sa ma duc sa ma fardez din nou. De data asta, sa-mi pun si fond de ten... Cum acest demers urma sa-mi ia ceva timp, aveam de gand sa le spun ca am ceva de lucru. Nou-cunoscuta a inceput sa-mi povesteasca despre felul cum a auzit de mine... Eram uluita! Unu, aveam cumva impresia ca ea venise din intamplare in sufrageria mea; doi, auzise despre mine numai prostii. Daca stiam, nici nu ma mai fardam! Un alt lucru care m-a uimit era ca voia sa discutam filosofie, cand eu n-aveam nici stiinta si nici priceperea de-a face asta, iar la ea ma asteptam cu atat mai putin. M-am trezit vorbind despre seductie. Barbatii o fac intre ei, fara s-o stie; femeile intre ele, deplin constiente de asta. O lume anapoda, in care, daca nu seducem, ne imbolnavim. Mi-a cerut sa dezvolt. Am dezvoltat, apoi m-am plictisit. Am dezvoltat altele... Nu mi se pare penibil sa spui ca tu crezi ceva. Mi se pare ca e penibil atunci cand ceea ce spui e penibil. Camus credea ca Sisif era tare fericit ca izbutise sa-i manipuleze pe zei sa-i dea osanda de a cara vesnic bolovanul ala... Puteam, asadar, dezvolta aproape orice, atata timp cat ideile mele erau intrucatva coerente, aveau un oarecare bun-simt si, datorita enuntului, puteau trece drept logice. Nu stiu de ce ma incanta sa vorbesc unor persoane care nu-si puteau da seama ca, in mare, bat campii.
Ambele femei erau mult mai frumoase ca mine si asta ma sacaia cumplit. Am spus ca am de dat un telefon urgent si am intrat in dormitor, sa ma mai fardez o data. Am auzit usa la baie, am auzit apa curgand, mi se parea ca cineva isi face dus. Zambeam, vreuna dintre ele o fi fost transpirata. Ma fardam si aratam din ce in ce mai rau. Ma gandeam ca, odata intrata in sufragerie, sa le spun ca, la un moment dat, trebuie sa ajung la o petrecere. Nu s-ar fi justificat in nici un alt mod sclipiciul meu de la ochi...
Cand am intrat in sufragerie, musafirele mele citeau cotoarele cartilor din biblioteca. E un obicei sanatos; eu am invatat multe facand asta. Adica am autori pe care nu i-am citit vreodata, dar le pot insirui lucrarile. Noua mea cunostinta, vedeta, se spalase pe fata. Era uda pe piept, avea manecile ude. Si-a cerut scuze ca si-a permis sa foloseasca o anume lotiune de spalat, dar simtise nevoia sa scape de fard. N-am zis nimic. Respectiva lotiune era expirata de vreun an, dar nu ii puteam spune. Impresionata de discursul meu abracadabrant, fata se temuse de derizoriul stralucirii ei de vedeta. Vrusese sa arate ca aceasta masca i-o pretindeau ceilalti; ea nu avea catusi de putin nevoie de ea. Fusese la baie, se spalase pe fata si bine facuse! Era la fel de frumoasa ca inainte! Eu eram desenata ca un clovn, le-am spus ca fusesem nevoita sa imi pun atata fard, lucru perfect adevarat de altfel.
Fetele voiau sa facem o petrecere in pjamale si m-au intrebat daca sunt de acord. Eram de acord, cum sa nu, dar le-am spus ca sunt nevoita sa ajung la o petrecere, motiv pentru care m-am fardat atat de strident. M-au intrebat unde, probabil faceau parte din randul acelora care cunosteau toate petrecerile ce se dadeau la sfarsit de saptamana in Bucuresti. Am indrugat ceva acolo, dar ele voiau sa stie adresa. Adica se ofereau sa ma duca ele cu masina. Le-am spus ca renunt la petrecere petru ele si am fost toate trei emotionate de marinimia mea. Un timp. Apoi, le-am spus ca m-am fardat asa pentru ele si asta mi-a luat o groaza de timp. Ca a trebuit sa le tin in fata blocului doua ore, ca n-am vrut sa le raspund la telefon, ca nu am nici o petrecere... M-au intrebat de ce. Le-am spus ca nu stiu, asa mi-a venit.
Episodul 2. Alibi
Pe la saisprezece ani, am inceput sa vorbim despre sex. Eram trei, eram prietene si nestiutoare. Incepuseram sa auzim expresia 'tare in pat'... Credeam ca 'tare in pat' inseamna sa nu scoti nici un sunet. Nu avuseseram inca un iubit. Noi eram ca niste hibrizi, in timp ce altele de varsta noastra stiusera sa se transforme in femei foarte tinere... Desi nu aveau iubiti, prietenele mele incepusera sa mearga la petreceri. Eu faceam revelionul acasa. Stateam in camera mea, ascultam radioul si mancam portocale. Era noaptea in care mancam cele mai multe portocale. La miezul noptii, colegii mei de clasa veneau sa-mi spuna la multi ani. Era si acesta un mod de-a fi popular.
Din cand in cand, mama intra in camera mea si-mi spunea:
- Ai putea si tu sa dansezi!
E drept, eram singura in camera, as fi putut sa dansez. As fi putut sa dansez cum as fi vrut eu. As fi putut sa dansez pana dimineata... Uneori, ceea ce spunea mama era neingaduit de obscen.
Apoi, veneau fratii mei, sa ma roage sa cobor la televizor. Imi spuneau razand ca pot sa cobor cu incredere, revelioanele cu prietenii de familie luasera sfarsit... De cand ma stiu, revelioanele au fost nopti triste pentru mine. Generatoare de anxietate...
Cand eram mica, parintii mei organizau des revelioane acasa. Erau foarte tineri, dar si atunci, si acum, in amintiri, ii vad ca avand o varsta incerta. Noi, copiii, petreceam noaptea de revelion sub masa, parintii nostri pe scaune, la mese. Mama mai incerca sa ne scoata de sub masa, dar noi refuzam. Era distractiv sub masa, dar era si scarbos. Invataseram a-i aprecia sau dispretui pe cei mari, privindu-i fara cap. La revelioanele noastre, majoritatea femeilor erau grase, aveau pulpe groase, unsuroase, cu par ciufulit pe picioare. Stateau in pozitii neglijente, cu pulpele groase desfacute, fustele li se ridicau sus, sus de tot, nu le vazusem vreodata tragand de ele spre genunchi, stateau cu ele ridicate pe coapse, gata sa le plezneasca, parca purtau, in timp ce mancau, niste chimire mari ciobanesti. Radeau si corpul li se misca inainte si inapoi, picioarele se tot ridicau de pe parchet si coborau. Purtau chiloti mari albi tetra sau bej din nailon. Aveau pantofi urati cu toc inalt. Mereu am crezut ca erau pantofii sotilor lor, doar ca le pusesera tocuri pentru noaptea de revelion. Eram sigura ca, a doua zi, sotii lor le vor da jos tocurile si vor pleca la serviciu cu ei. Doar mama avea pantofi inalti cu toc cui. Mama nu se potrivea la pantofi cu tata. Picioarele barbatilor nu erau asa scarboase. Datorita pantalonilor din tergal.
Sus, deasupra mesei, oamenii mari vorbeau. Cuvintele, asociate imaginilor de sub masa, deveneau hidoase. Se ridicau apoi si dansau, inversandu-si perechile. Topaiau si faceau glume legate de acest subiect. Imi strecuram capul pe sub fata de masa si le priveam cu atentie fetele. Mama si d-na Elena stiau ca aia nu e petrecere... In timp ce ceilalti radeau haotic, ele erau foarte atente sa rada la fel. Lor le statea cel mai rau. Lor si tatalui meu cand incepea sa cante. Sunt sigura ca, mult timp dupa aceea, tata regreta ca nu facuse un revelion cinstit. Sa fi ramas tacut si distras, cum era el de obicei... s-ar fi distrat de minune. Mama era slaba si musculoasa. Ar fi trebuit sa-i stea bine dansand, dar ii statea rau. Din cand in cand, o lua valul. Asa pe loc cum dansa, mi se parea ca face salturi... Intram la loc sub fata de masa, convinsa ca mama e cal. A doua zi, fragila si parca usor rusinata, cand ne pregatea masa, mama revenea la gingasia ei de femeie tanara.
Dar inapoi la saisprezece ani...
La saisprezece ani, fetele isi urasc varsta. Vor sa fie mari. Mult mai mari. Desi aveam o colega care-si scrisese pe usa toaletei: 'Dupa optsprezece ani, s-a terminat totul!'. Dedesubt, tatal ei scrisese: 'Daca bati discotecile in loc sa inveti, poti fi sigura de asta!'. Stersese ea dupa, dar tot se vedea ca o alta mana mai adaugase ceva. Asa se intampla si cu viata noastra de-atunci. Stergeam noi permanent urmele, dar parca cineva mereu adauga cate ceva.
Prima oara cand eu si prietenele mele am vorbit despre sex, prima fraza, prima referire a fost atat de normala, asumata si neutra, de parca vorbeam despre ornamente. A trecut drept ceva minor; cateva zile dupa, aveam emotii. Cateva zile mai tarziu, emotiile au trecut. Reveneau cele doua-trei fraze intamplatoare despre sex, spuse la fel de neutru si blazat. Parca am fi cunoscut toate dedesubturile. Nu neaparat ale sexualitatii, ci ale tuturor aspectelor existentiale. Uneori, regret ca aveam capacitatea de a ne controla intr-atat, ca aveam acele abilitati, naiba stie de pe unde dobandite, de-a ne exprima. Nu de-a ne exprima in cuvinte, ci de-a ne exprima pe noi. Am vazut cu totii acele documentare gen 'Socanta Africa' sau 'Socanta Asia', unde tinerele erau initiate cu atata seriozitate, responsabilitate, detasare si-n egala masura barbarie. Cam asa eram si noi, dar avand ca ustensile falice de initiere doar cuvantul si detasarea de sensul si emotia lui.
Cu urmatorii doi ani de discutii 'intamplatoare' care au urmat, am reusit sa ne betegim bine...
Singura mea amintire profund devastatoare despre iubirea fizica dateaza din clasa a patra, cand am citit 'Elevul Dima dintr-a saptea'. Am gasit-o in biblioteca parintilor, era o carte veche si uzata, am citit titlul si am crezut ca era o carte pentru elevi. Asta si era si sunt sigura ca generatii intregi de elevi au citit-o si bine au facut. Acea descriere din parc, unde elevul Dima face dragoste in zapada cu iubita lui care avea sanii 'ca doi porumbei albi cu cioculetele roz' a fost, din punct de vedere initiatic, cea mai complexa, subtila, devastatoare si abstracta reprezentare a mea despre zona fizica de emotie in care se intalnesc un barbat si o femeie.
La saisprezece ani, eu si prietenele mele refuzam sa avem emotii. Credeam ca evolutia le interzice, nu sub forma oprobriului public, ci sub forma oprobiului personal de cenzura... La saisprezece ani este varsta la care, daca citesti, citesti enorm. Iti faci temele si nu dormi noaptea ca sa citesti. Nu ai emotii; citind, iti pregatesti emotiile de peste zece ani!
In vara aceea, ai mei s-au ocupat cu refacerea casei. Era o casa boiereasca, ai mei o stricau si-o transformau in ceva modern. In timpurile acelea, modern insemna ceva intre utilitar si kitsch. Daca ar mai fi asteptat cativa ani, s-ar fi putut elibera de consecintele globalizarii si casa noastra ar fi aratat altfel. Am vazut ca eliberarea a venit repede. Hibrida, pestrita, anapoda, dar a venit! Omul uita. Am constatat ca asta e frumusetea. Omul nu se transforma, ci uita!
In curtea noastra, robotea de dimineata pana seara o armata de mesteri, calfe, zidari. Umblau in talpile goale, aveau pantaloni largi, patati de var, stransi cu un snur in jurul taliei, aveau bustul descoperit. Eu si prietenele mele stateam la geam si priveam in curte. O parte din mobilier fusese scoasa; scaune masive, jilturi, oglinzi, servante, sifoniere mobilau anapoda un fel de odaie imensa a curtii. Mi-ar fi placut ca ai mei sa pastreze pentru totdeauna curtea mobilata asa, sa invatam, sa mancam si sa privim la televizor acolo si sa ne vada toata lumea.
Zidarii ne pareau oameni fara varsta. La inceput. Cu timpul, am sesizat ca sunt barbati, nu femei, nu copii, motiv pentru care ramaneam in camera mea si nu ieseam sa stam, cum ne-am fi dorit, tolanite pe canapele, in curte. Am observat ca primele probleme apar o data cu sesizarea diferentelor. E de ajuns sa intelegi ca oamenii si intamplarile apartin unei anumite categorii, bine intelese, pentru a trece la alte categorii de receptare si simtire.
Tot uitandu-ne la mobile si la materialele nou aduse, ne uitam si la oameni. Am inceput sa-i deosebim. Au inceput sa ne deosebeasca si ei. Era vacanta de vara. Trei fete la geam, ziua toata, ca-ntr-o vitrina, nu e ceva ce poti sa nu observi. Aveam saisprezece ani, cresteam, dar acolo, la geam, puteam parea ca crescusem deja. Cautam, aveam intrebari, mai aveam putin si urma sa fim tinere. Nu stiam, dar eram frumoase. In felul acela inconsistent in care esti la varsta aceea.
Ori de cate ori treceau prin dreptul geamului nostru, muncitorii ridicau privirea. Maistrul lor observase... Ne prindeam ca este suparat si, atunci, lasam perdeaua. Nu auzeam, dar vedeam cum baietii sunt mustruluiti. Tineau capul in jos, se faceau ca nu inteleg. Cand maistrul lor pleca, noi ieseam iarasi la geam. Iarasi se poticneau, iarasi ridicau privirea. Eram fericite! Interesant este ca nu ne faceam confesiuni, desi eram prietene. Ne comportam si faceam sa para, fiecare in parte, ca stam toata ziua la geam absolut intamplator.
La ora pranzului, muncitorii se asezau la masa. Era ora noastra favorita; masa se afla chiar in dreptul geamului nostru, puteam sa-i privim in voie. Pentru ei, insa, era un chin. Mancarea le intra cu ghiolduri, erau obositi, muncisera mult, le era foame, ceilalti hapaiau in graba, urmau sa mai manance abia seara, iar ei nu puteau manca. Pentru ca erau priviti. Mai mult, pentru ca erau priviti fix si incontinuu. Vedeam cum isi dau silinta sa manance incet, controlat, oarecum rafinat, cum ceilalti le hapaie toata mancarea, cum raman incordati, frustrati si infometati, iar asta ii urca la un rang superior, facandu-i inca si mai demni de privit. Luam actul lor ca pe un elogiu, ca pe un sacrificiu facut noua. Crescuseram foarte mult in zilele acelea de vara, ne fardam si ne coafam cand parintii mei nu erau acasa. Oricum, lucrarea intarzia foarte mult, tata era furios, maistrul asijderea. In felul nostru, si noi ne chinuiam! Stateam nemancate, insetate si in pozitii tepene. Imi amintesc ca n-a fost usor! La saisprezece ani, orice ti se arata inaintea ochilor, traiesti. N-ai incotro, nu te poti abtine. Adolescenta este primul drog care te face dependent de viata. Nu copilaria! Nu stim, dar copilaria este varsta noastra inteleapta. Oricum am da-o, la maturitate tot ai trecut prin adolescenta. Dependenta sau sevrajul sunt deja instalate.
Timpul in care sperase tatal meu finalizarea lucrarii se indeparta ca Mecca... Zidarii tineri nu mai umblau acum cu talpile goale, cu pantalonii murdari, purtau camasi... Aveau grija sa vina de acasa cu freza aranjata, curati, spalati, apretati. Se opreau si se spalau ori de cate ori se murdareau, isi curatau pantofii, se sapuneau pe maini, brate si pe gat la robinetul din curte. Cei cocotati pe acoperis ii injurau ca la usa cortului, maistrul ii privea crucit. Ne priveau fatis si increzatori.
Acela a fost momentul in care noi am plecat de la geam si nu am mai revenit. In frauda acelor pulsiuni, ei nu mai puteau fi alibiurile noastre.
Episodul 3. Tania
Tania purta fuste mini evazate, sandale cu talpa epa si tricouri marinaresti. Avea picioare lungi, zvelte, par lung, drept, blond, decolorat si o alunita pe obrazul stang. Dupa ce Tania vorbea la telefon, receptorul mirosea a parfum. O urmarisem cu Monica un bulevard intreg si mirosisem pachetul de tigari pe care il aruncase. Monica era de parere ca Tania in loc de acetona isi punea in oja parfum si se spala pe cap cu parfum. Adica isi punea mult parfum intr-un lighean mare, isi baga capul, punea si sampon, se spala, apoi il arunca. Dupa, se clatea de trei ori tot cu parfum. Eram convinsa ca exact asa stateau lucrurile si, deopotriva, Tania ma oripila si ma fascina. Adormeam seara cu gandul la Tania si, cand eram sigura ca mama a adormit, visam ca sunt Tania. In afara de sanii ei mari, imi placea totul la Tania. Nu concepeam faptul ca Tania avea sani; eram sigura ca mama ei o obliga sa-i poarte, nu-i dadea voie sa iasa din casa fara ei, ii agata cu sila la gatul Taniei cand aceasta iesea la plimbare. Purta deseori maiouri cu spatele gol si ii vazusem bretelele de care ii erau agatati sanii. Evident, Tania tot trecea pe strada mea si se chinuia ingrozitor sa stapaneasca sanii maica-si, care trageau in toate directiile, cand picioarele ei lungi trageau dupa sine talpile acelea fascinante epa. Aveam sapte ani si eram sigura ca, exact peste trei ani, urma sa arat exact ca Tania, ca nimeni nu ne va mai deosebi, ca voi umbla pe talpi epa si voi fi iubita lui Remus, vecinul meu, cum si Tania era. Remus avea si el suvite blonde, avea ochii albastri, albastru intens, avea si el o alunita pe-un obraz. Stiam sigur ca el si Tania asa se recunoscusera si eram intrucatva ingrijorata ca Remus nu ma va recunoaste fara alunita. Umblam, asadar, cu o alunita facuta cu pixul pe obrazul stang. Mama era convinsa ca luasem acest obicei urat de la tigani. Uneori, alunita facuta cu pixul nu-mi iesea; nu stiu cum si in ce fel, imi iesea o mazgalitura. Pasta de pix se lua greu, aproape nu se lua. Umblam toata ziua cu mazgalitura pe obraz. Odata, mi-a iesit un gandac. Vecinii se opreau si-mi strigau sa nu ma misc. Incercau sa imi indeparteze cu mana sau cu o foaie mazgalitura de pe obraz. Dupa ce-mi zgariau obrazul, ma intrebau cine mi-a facut asta. Le raspundeam simplu ca mama si plecam mai departe. Intr-o zi, eram in parc. A trecut Remus tinand-o de mana pe Tania. De frica sa nu-i vad sanii, ii priveam Taniei aproape tot timpul picioarele. Veneau de la plaja si picioarele Taniei, acum bronzate, pareau diforme in lungimea lor.
- Ce fetita timida!...
A fost prima oara cand auzeam vocea Taniei. Ca si Tania, vocea Taniei mirosea a parfum. Imi apucase barbia intre degetele ei parfumate si, razand, ii spunea lui Remus ca am strungareata si gropita in barbie si ca voi fi iubareata. Nu intelegeam ce indruga. Mi se parea ca ii spune lui Remus ca voi muri si nu pricepeam de ce rade. I-am vazut de foarte aproape alunita aia brun inchis, genele date cu rimel, mi-a fost foarte clar ca ea si Margareta Paslaru isi schimbau alunitele de pe un obraz pe altul, ba chiar, duminica dimineata, inainte de Albumul Duminical, isi schimbau alunitele intre ele. De la Margareta Paslaru mirosea Tania a parfum.
Cum statea aplecata spre mine, desi m-am ferit cat am putut, i-am vazut iarasi sanii aceia ingrozitori, mari si portocalii de la soare, am vazut si bretelele albastre cu galben si cu zale aurii care-i sustineau, avea un maiou de plaja, cu un sutien de plaja, a fost prima oara cand mi-a trecut prin cap ca Taniei incepusera sa-i placa sanii aceia imensi pe care o silise maica-sa sa-i poarte. A venit mama si i-a spus lui Remus ca prietenii lui aveau dreptate cand ii spuneau Alain Delon, pentru ca semana leit cu Alain Delon. Tania l-a pupat razand pe Alain Delon. A fost un moment trist pentru noi toti: mie nu mi-a placut, mamei nu i-a placut, lui Alain Delon nu i-a placut. Lui Alain Delon nu-i placea ca Tania sa-l sarute, lui ii placea doar s-o tina de mana. Nici Taniei nu-i placuse, era aproape dezbracata, o ustura pielea de la soare, umbla cu el de mana doar ca sa se casatoreasca cu el, nici nu stiu de ce-l pupase. Cateva zile mai tarziu, am inteles... Il pupase pentru ca peste trei zile era ziua lui si vrusese sa scape de obligatia asta.
Trei zile dupa, inca de pe la ora cinci dupa-amiaza, a inceput sa se auda muzica.
- E ziua lui Remus, a spus mama. Va face, ca si acum trei ani, petrecere mare. Am vorbit cu mama lui. Mi-a spus ca are peste treizeci de invitati... In plus, in septembrie, Remus pleaca in armata.
- N-a intrat la facultate? a intrebat tata...
- Tu nu stiai? A intrat anul acesta...
- Mama, pot iesi afara?
- Schimba-te intai si nu te mai desena cu pixul pe fata!
Tata, absent:
- Cine se deseneaza cu pixul pe fata?
- Fiica-ta...
- Aaaa!
Timp de doua ore, muzica a tot rasunat pe strada, dar n-a venit nici un invitat. Eram exasperata. Am intrat in casa si am luat un tub cu vitamina C. O vazusem pe mama unde il ascunsese. Am fost si am chemat-o pe Monica. Aveam de gand sa-i dau si ei vitamina C, dar m-am razgandit. Nu stiam cand voi mai avea ocazia sa am un tub intreg de vitamina C, asa ca l-am pastrat doar pentru mine. Invitatii au inceput sa vina. Stateam cu Monica pe o bordura si Monica imi spunea numai prostii. Tania inca nu trecuse, dar eram sigura ca celelalte fete trecusera intai pe la ea, miroseau toate a parfum. Cum ea il pupase deja pe Remus, ma asteptam nici sa nu vina. Nu mai avea sens.
Florile din mainile invitatilor incepusera sa se usuce deja. Daca stiai, se vedea. Speram ca urmatorii invitati sa vina cu flori creponate sau cu flori din plastic. I-am spus asta Monicai si Monica mi-a spus ca ea, cand va creste, va avea un sot blond, in camasa argintie, care ii va aduce flori vii argintii, iar eu, pentru ca sunt urata, voi avea un sot urat, care va lucra la spitalul de copii si imi va aduce acasa cate un porc in fiecare zi. Am fost oripilata. Furioasa, i-am spus ca eu ma marit peste trei ani cu Remus, care un an sta in armata si mai sta doi ani cu Tania sa nu fie singur de ziua lui pana cresc eu. Monica a pufnit in ras si mi-a spus ca Remus nu se va marita niciodata cu o fata asa urata ca mine. Exact in acel moment, si-a facut aparitia Tania. Avea rochie argintie scurta, sandale argintii cu toc imens. Am ramas cu gura cascata, am crezut ca este extraterestra. Parea ca peste sani si peste coapse are zale care se desfac si se inghesuie. Avea o garoafa rosie in mana, mirosea mai abitir ca oricand a parfum, un fir roz, rasucit, atarna in urma ei de la cadou, am fost sigura ca avea impachetat un receptor roz de telefon, la care vorbise inainte cu Remus si care acum mirosea a parfum. Remus urma sa plece cu el in armata si, timp de un an, sa vorbeasca cu ea la receptorul acela.
- Tania e proasta! mi-a spus Monica. Ma duc acasa, miroase a gratar si mi-e foame!
Am ramas singura pe bordura mult timp. Din curtea lui Remus se auzeau rasete si muzica. Apoi a venit mama si m-a luat acasa. Am mancat, m-am spalat si m-am culcat.
M-am trezit tarziu in noapte din cauza zgomotului. M-am ridicat, am luat tubul de vitamina C de unde il ascunsesem, m-am furisat afara, ai mei erau in curte, nu se culcasera, era cald, am coborat pe treptele din fata, datorita muzicii si urletelor de la multi ani am putut deschide si usa si poarta fara a fi auzita, am iesit in noapte, m-am indreptat speriata spre casa lui Remus.
M-am asezat pe ciment, mi-am lipit tamplele de gratiile gardului, eram in intuneric, Remus si invitatii lui, in curte, in lumina, dansau pe perechi, se sarutau, se mangaiau ciudat pe spate, pe gat, pe fund... Fetele dansau cu ochii inchisi, baietii, cu ochii deschisi, concentrati, parca priveau la televizor. Mi se pareau ca vad undeva, cu totii, ce trebuie sa faca cu mainile, motiv pentru care faceau aceleasi miscari. Terminasem de supt vreo trei vitamina C, tocmai ma ospatam cu alta, mi se strepezisera dintii, ma usturau ochii si limba, i-am vazut pe Remus si Tania desprinzandu-se din grup, indreptandu-se spre poarta, iesind tiptil, Tania spunea ca nu vede nimic, el spunea, razand, ca nici nu e nevoie, Tania se tinea cu mainile, in fata, de rochita, sa nu fuga de pe ea, Remus ii mangaia rochita, de-aia iesisera la poarta, ochii mei se obisnuisera cu intunericul, chiar si sub castanii aceia desi, de pe strada noastra, imi parea lumina, am vazut-o pe Tania tragandu-si rochita aia argintie peste cap, el i-a spus sa nu se descalte, cred ca ii placeau si lui talpile epa, s-au apropiat, s-au lipit, se pupasera de pomana in urma cu trei zile in parc, scoteau sunete curioase, desi ma ustura limba imi bagasem trei vitamina C in gura, Tania se intorsese cu spatele, nu vedeam mare lucru dar ii vedeam iarasi sanii aceia mari, asa cum ii vazusem si in urma cu trei ani si ii uitasem, acum imi aminteam, ma trezisem noaptea, ca si acum, tot din cauza muzicii, camera mea avea vedere la strada, m-am lipit de geam, i-am vazut pe Remus si pe Tania venind tiptil, imbratisati, lipindu-se de casa noastra, apoi de banca noastra, apoi Tania, ca si acum, scotandu-si rochia si intorcandu-se cu spatele la Remus, care si el o intorcea cu spatele la el, atunci era luna, i-am vazut si mai clar sanii aceia imensi clatinandu-se, zbatandu-se, ca si ea, din toata povestea am inteles ca Remus nu vrea sa-i vada sanii, de aia a si intors-o cu spatele la el si nici ea nu vrea ca Remus sa-i vada sanii, altminteri ar fi ramas ea cu fata la el. Ca si acum.
Din cauza acrelii, nu mai puteam inghiti vitaminele C, acreala imi inundase gura, imi inclestase maxilarele, muzica se auzea infiorator de tare, imi era ingrozitor de rau, vomitam si Tania se tinea cu mainile de sani, Remus tragea de mainile ei, se impingea in ea, o lovea cu capul de casa, cred ca se hotarase in sfarsit sa-i vada sanii.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
