Cu patruzeci de ani in urma, tata a adus de la Paris atatea imagini si amintiri, incat am invatat orasul pe dinafara. Si am asteptat cuminte. Minunea s-a implinit. Am ajuns acolo. Chiar alaturi de tata, dar si de sotia mea, in mijlocul unui grup pe care l-am abandonat de cate ori am putut, pentru ca voiam orasul doar pentru noi: oamenii, strazile, asfaltul, cladirile, autobuzele, metroul, magazinele. Mirosuri, imagini, sunete. O reproducere reusita trezeste aceleasi emotii ca originalul. Dar oamenii sunt vii.
Fara "sefu'!"
Dinspre aeroport, primele impresii si primele informatii: orasele-satelit cu blocuri ca la noi, alternate cu largi spatii nefolosite si - tronc! - cate un hotel in mijlocul campului; bariere antifonice decupeaza autostrada in peisaj; orasul propriu-zis e cat Bucurestiul: 102 kmp, doua milioane de suflete, un milion de tevi de esapament; mai nou, Parisul redescopera tramvaiul, care - intr-o forma futurista - va dudui prin periferii in scurt timp.
Hotel Best Western, Ber?y Rive Gauche, 82-84, Rue Regnault, al XIII-lea arondisment. Ghidul ne explica treaba cu transportul in comun, orientarea, mancarea etc. Un bilet costa 1,40 euro si e valabil in autobuz, metrou, RER (tren regional), tramvai. Un abonament carte orange pe o saptamana costa 15 euro si mergi cu el cat vor muschii tai. Ce-i drept, ca sa obtinem abonamentul, a trebuit sa indeplinim sofisticate formalitati, din care nu lipsesc fotografia si adresa de-acasa! Bine ca nu ne-au cerut grupa de sange.
Mai exista si cartele magnetice. Daca
n-ai nimic din toate astea, cumperi de la sofer. Cu soferul, ca si cu oricine altcineva din Hexagon, e "Bonjour monsieur! Bonjour monsieur/madame!". Nu exista "Baiatu'", "Sefu'", "Nene", "Ba". Asa-i la ei.
Asadar, pe locul intai, politetea. Daca nu cumva chiar caracterul. Mi-au tinut usa si femei, si baieti de cartier. In metrou/autobuz nu exista sa nu se ofere locul. Dar si batranul ori femeia care-l primeste zice limpede "Mer?i, monsieur!". In metrou, daca te uiti la cineva, nu te-ntreaba "Care-i treaba, mosule!?", ci zambeste, eventual intra-n vorba cu tine. Desi se circula infernal, bara-n bara, iar stopurile sunt din trei in trei metri, n-am auzit claxoane decat dupa ce Franta a batut Brazilia.
Reteaua de metrou (14 linii) e construita astfel incat nici un punct din Paris nu se afla la mai mult de 500 de metri de o statie! Autobuzele acopera si ele foarte bine orasul, doar ca se misca in ritmul traficului. Mai ales ca statiile sunt ridicol de scurte, ca si cele de metrou.
Metroul e vechi si modest, dar eficient. Aproape niciodata aglomerat. Si sub pamant, si deasupra lui, urmatorul tren/autobuz (ba chiar urmatoarele doua) sunt anuntate in minute. Care se respecta. La suprafata, se desfasoara un vast program "Bus attitude", cu buline viu colorate: "Nu uitati sa validati biletul. A valida inseamna a confirma, a verifica. (...) In autobuz, inseamna sa compostezi biletul" sau "Puteti lasa geamul inchis sau deschis, dupa cum doriti. Daca exista dezacord intre calatori, au prioritate cei care-l vor inchis".
Alte detalii: se anunta statiile la difuzor in autobuz, dar nu si in metrou. Ar fi oarecum inutil, numele lor e scris pe pereti, mare, din trei in trei metri. Nu exista nici "Atentie, se-nchid usile!", inlocuit de o sirena ca de vapor. In fine, unul din cinci parizieni citeste in metrou/autobuz, de regula carti, mai rar ziare. Oricum, nu se prea vorbeste. Si nici pe strada. Oamenii au treaba. Daca auzi voci, de regula e un copil sau un turist.
Place de l'?toile. Gata, suntem aici. Pe bune! Drept care ne asezam la prima terasa iesita-n cale, la Vezuve. Cam 17 euro de persoana, un fel de mancare si-o bere. De altfel, preturile teraselor variaza foarte putin in tot orasul.
Dupa masa, coboram celebra artera, dar intram si pe stradutele laterale. Tata zice imbufnat: "O sa ne intrebe la Bucuresti daca am fost pe Strada Busolei!?". Ei, asta-i acum...
Parisul e plin de motociclete. Sute, mii de parcari pentru "Deux roues". Masinile se inghesuie in parcari subterane, dar si
de-a lungul oricarei artere rutiere, inclusiv Champs Elysees (Alo! Brigada Politiei Rutiere! Primaria Capitalei! Ati auzit?) In centru, se parcheaza incredibil, cinci centimetri intre masini, probabil ca vin si pleaca toti o data.
Biblioteca din Alimentara
Din Rond Poind de Champs Elysees ne-ntoarcem cu autobuzul 83. Fix o ora! Dar merita, ca pe geam se vede Parisul. Apoi iesim la cumparaturi in cartier. Geant este un supermarket de cartier la parterul uni bloc de 30 de etaje, intre altele la fel, locuite de afro-amercani. De la rosii la scaune de terasa, carti si CD-uri. Un DVD la oferta (cu Ultimul imparat, de pilda) - doi euro. Saptej' de mii de lei. E bine?
Aici ne-am lovit de globalizare. Ce vorbesc japo-chinezii si afro-amerindienii aia e orice in afara de franceza. Lucru flagrant cand se ajunge la cifre. Daca intrebi "Cat costa?", ai incurcat-o. Noroc ca scrie si pe afisajul electronic. Lucru induiosator, la sase ani dupa impunerea monedei unice, casele de marcat din Hexagon tiparesc si pretul in franci!
Preocuparea de a avea haine misto, care sa sara-n ochi, raportata la ai nostri
de-acasa: 10%. Preocuparea pentru farduri, la femei: ZERO. In opt zile, am vazut doar trei femei fardate vizibil, desi am umblat prin oras pana pe la unu noaptea, inclusiv in week-end. Una era sarita de 60, celelalte doua erau prostituate.
Cartierul (Porte d'Ivry) este nefiresc de linistit. Un bloc de 30 de etaje trebuie sa insemne cel putin 600 de oameni, dar abia daca intalnesti pe cineva, la orice ora, exceptand magazinul. In a carui librarie, de fiecare data, era cel putin cate un copil stand pe jos si citind o carte, probabil in vreme ce ai lui umblau dupa ale gurii. Sau, mai stii, poate ca-i trimit special: "Ia du-te tu la Alimentara si pun-te la punct cu Homer!".
Ca o culme stupefianta a politetei, o tanara imi cedeaza locul in coada de la casa observand ca luasem, de data asta, doar un bax de apa plata (doi euro, mai ieftin ca acasa), in vreme ce ea umpluse un carucior.
Extrem de micul Paris
90% dintre cladirile pariziene sunt vechi ori foarte vechi. Daca Bucurestiul are practic un singur palat, in Paris a plouat cu ele, desi multe nici nu sunt incluse in circuitele turistice. Iar ultima biserica de cartier are dimensiunile si eleganta Catedralei Sf. Iosif.
Cate ceva despre drumuri. O buna parte din carosabil este inca acoperit de piatra cubica. Indicatiile rutiere ("Aprovizionare", "Parcare platita", "Pista pentru biciclisti" etc.) sunt marcate si in carosabil, dar nu vopsite, ci desenate din pietre albe.
Daca exista totusi vagi asemanari edilitare cu Bucurestiul, una dintre ele vizeaza scandalurile din constructii. Ex: Biblioteca Mitterrand - patru cladiri inalte, in forma de carti deschise la 90 de grade. Arhitectul le-a conceput complet transparente si asa au fost ridicate. Abia dupa aia le-a picat fisa ca, expuse Soarelui, cartile de pe rafturi s-ar fi degradat, asa ca s-au comandat obloane de lemn la toate ferestrele. Alti bani, alta distractie.
Modifier c'est demolir un peu
In clasicul tur al orasului am avut o ghida locala care ne-a inundat cu informatii: orasul are doua mii de kilometri de galerii subterane; au existat sapte cercuri concentrice de ziduri, ridicate consecutiv; in centru, metrul patrat construit ajunge la 6.000 de euro (am vazut mai tarziu anunturi imobiliare: un apartament de doua camere oscila intre 125.000 si 375.000 de euro la cumparare, respectiv 800-1.300 la inchiriere); jumatate dintre locuitorii luxoasei - si artificialei - insule St. Louis sunt straini; cel de-al 37-lea pod peste Sena a fost, in fine, primul cu nume de femeie; Ministerul de Finante si-a tras un sediu urias, cu heliport (ia sa fi-ncercat la noi!).
Traversam Sena in doua randuri, a doua oara cu Jardin des Plantes in fata si Notre-Dame pe dreapta. Din mers (vorba vine, ca mai mult stam) zarim cateva corturi pe un mic petic de iarba de pe mal (o sa vedem si direct pe pavaj). Intram in Cartierul Latin, observand cum o mare parte dintre cladirile Parisului sunt in renovare. Pe fatade, starneste fiori anuntul "Permis de demolir" - in fapt, e permisiunea de a face modificari.
Sfanta Genevieve, protectoarea orasului. Aici, doar o strada. Spre Pantheon. Sorbona. In sfarsit, am ajuns la Sorbona! De-aia mi-a zis mama sa ma tin de carte. Palatul Luxembourg, sediul Senatului. Se zice ca inauntru scaunele au fost lucrate personalizat. Adica modelate pe importantele posterioare. Rautati.
In Gradina e libertate deplina. Fiecare sade unde doreste, cateva sute de scaune fiind mutate dupa bunul plac. O lunga si frumos tunsa peluza poarta o inscriptie care zice ca este autorizata special sa te poti lungi pe ea! Si aici, ca si in celelalte parcuri si gradini din Paris, aleile si spatiile de promenada nu sunt acoperite nici cu oribilii "rinichi" bucuresteni, nici cu alt soi de paviment, nici cu asfalt, nici cu pietris, nici cu iarba. Pur si simplu, pamantul a fost batatorit si este acoperit cu un strat subtire de... praf - un fel de pietris macinat marunt. Arata putin saracacios, dar e practic si evita artificialitatea.
Pietate CD readerIle de la Cite. Notre Dame. Aparatul cu care filmez imi tremura in mana - oi fi emotionat?
Imaginea exterioara naste pietate. Cea interioara mai greu: din doi in doi metri, exista un afis luminat electric sau un dispozitiv electronic care anunta ceva sau taxeaza pentru ceva. Esti ca intr-un supermarket. Bomboana pe coliva m-a facut sa bufnesc in ras: aproape de iesire am dat de un turn din ala de ascultat CD-uri la casca! O fi fost muzica religioasa, dar orisicat...
Fugim inapoi la autocar si, imbarcati, traversam St. Germain de Pres, cu bistrourile sale infipte in istoria boemei si a jazzului, pe unde-au cantat alde Louis Armstrong si Boris Vian... Acolo, regina a reginelor era Juliette Greco, de care se indragostise mortal Miles Davis si nu numai el. La cafeneaua Les deux megots adastau Sartre si Hemingway... Comertul exploateaza din plin istoria locurilor: un mic blocnotes "ca al lui Hemingway" costa 11 euro!
Baba si trotineta
La cererea noastra, Dana si cu mine suntem abandonati in centru, in vreme ce restul se intorc cu autocarul la hotel. Paris alone! Mai intai ne oprim la o cafenea. Trei masute pe un mic trotuar pe o strada micuta, dar foarte circulata. Ne bem cafeaua in St. Germain de Pres! Nu filmeaza nimeni!? Trebuie sa fie cateva mii de terase in Paris, le-am intalnit la fiecare colt de strada, inclusiv la periferie. Si la toate se mananca! ~stia n-or gati acasa.
Majoritatea au scaunele indreptate spre strada. Mananci la belvedere, te uiti la cetateni, dar si ei se pot uita in farfuria ta. Numai ca n-o fac. Unul dintre lucrurile stranii pentru noi este ca acolo pe nimeni nu-l... grija de ce sta unul intins pe iarba, ce mananca ala, cu ce e-mbracata aia. Fiecare-si vede de-ale lui.
Daca vazuseram deja popor de lume pe motociclete, scutere si biciclete - inclusiv doamne cu rochii lungi si pantofi cu toc -, ceea ce ne-a trecut prin fata in timp ce ne sorbeam cafeaua a depasit orice imaginatie: o cucoana pe trotineta! Pe bune, o gospodina-standard, la vreo 60 de ani, pedaland vartos cu stangul pe asfaltul carosabilului (deci nu pe trotuar) si cu dreptul pe o trotineta - nici macar una dintre astea mai smechere, de adulti, ci una de copil. Si avea viteza tipa. Ne-am facut cruce.
A urmat Turnul.
Parisul vazut de foarte sus. Soarele, vantul, linistea. Cerul insorit deasupra noastra. Mai mult nu se poate. Mai frumos nu exista. Orice cuvant e de prisos.
Am zabovit apoi putin pe iarba intre uriasele dar elegantele picioare metalice. Aproape ca nici nu mai trebuia sa mai ajungem undeva, sa vedem ceva - era deja prea mult. Eram acolo si mai mult decat atat nu e nimic de spus. Eu, unul, visasem asta vreme de patruzeci de ani. Si era mai frumos decat in vis.
Sous le ciel de Paris
Dupa refriSare si TV (e-n toi Mondialul de fotbal), plecam cu gasca spre promisa plimbare cu vaporasul. Langa debarcader, Turnul tocmai si-a dat drumul la jocul de lumini - gigantic brad de Craciun in mijlocul verii.
Trecem pe langa numeroase alte bateaux-mouches (numai muste nu sunt, ca intra vreo doua sute de oameni pe unul), dar si pe langa sute de barcute, salupe, iahturi personale, ancorate pe ambele maluri. In mod vizibil, sunt folosite pentru locuit: veioze, flori, biciclete, mese intinse, umbrelute marturisesc preocupari casnice.
Pe marginea fluviului, oameni la plimbare, tineri si nu numai. Corturi. Grupuri la masa, pe jos. Intr-un loc, sus, pe faleza, e o scoala de dans si sute de perechi danseaza de-acolo in jos, pe scari, pana la apa.
Cladirile si podurile intens luminate sunt rupte din basm...
In ziua urmatoare, H(tm)tel des Invalides. Domul este impresionant in simplitatea lui monumentala. Mai putin marota tuturor muzeelor si monumentelor pariziene: automatul de medalii! Bagi un ban, scoti o medalie. Dovada c-ai fost acolo, ma-ntelegi!
Iesim prin lateral, pe langa Spitalul cu acelasi nume, a carui curte include o arteziana, un iaz si largi spatii verzi si o luam pe stradute, comentand orasul. N-am vazut decat o data sau de doua ori grilaje la geamurile de la parter, in schimb aproape toate cladirile vechi au acelasi tip de obloane. Si, fireste, ferestre frantuzesti, pana la podea. Autobuzele circula pe unde-ai zice ca nu trece Dacia Lastun si iau curbele la 90 de grade, juri ca intra pe trotuar, dar nu intra.
Zarim o turla si facem un ocol. Bazilica Sfanta Elena. Pe trepte, un tanar in costum impecabil, cu cravata, mananca unul dintre traditionalele sandvisuri-bagheta. Aici, acum si asa o fi avand omul timp, chef si bani. Evident, nici un trecator in afara de noi nu-i arunca vreo privire curioasa. Asa-i la ei.
Biserica e frumoasa si mare. Suntem aproape singuri si iti poti auzi inima batand.
Ura si la gara!
Musee d'Orsay. Fabulos. Ce se poate face cu o gara dezafectata - dar si cum arata la astia o gara! Pe trepte, tineri la soare. Unii chiar dormind. Altii mancand, vorbind sau doar incalzindu-se (inauntru e un aer conditionat cam siberian).
Aici, ca si in celelalte muzee, tone de copii. Patru-zece ani. Galagiosi si agitati, dar gata sa asculte, atunci cand insotitoarea lor ii pune sa se aseze (pe gresia cam rece, dar, ma rog, au ei antrenament) si le vorbeste cu pasiune despre un tablou.
Scrumiera de asfalt
De data asta mancam la o pizzerie de pe Champs Elysees. Cand ii cer chelnerului o scrumiera, imi face semn spre pardoseala... Bine, fie. Suntem la umbra, e racoare, trec mii de oameni, zeci de etnii, e Paris, e bine, nu ne grabim.
Timp berechet sa mai inventariem. Nu exista in Paris afise publicitare pe cladiri. In general, firmele si reclamele par a fi sever limitate ca dimensiuni si agresivitate. Exceptand doua-trei biletele cu "De vanzare" pe geamurile unor masini, n-am vazut nici un anunt de mica publicitate pe strada. Etichete lipite pe stalpi si pe ziduri!? Exclus!
Foarte rari cersetori - desi sunt multi homlesi, care-si lasa "asternutul" impaturit pe malul Senei sau pe trotuar si pleaca la treaba! Foarte rari smenari, probabil importati.
Teapa de la Paix
Dupa-amiaza iesim cu tata, trecem pe la Madeleine si Opera (inchise la ora asta) si ne invartim prin Place Vend(tm)me, care pare abandonata si trista. Celebrissimul hotel Ritz nu are firma! Numele i se vede doar pe umbrarele ferestrelor. La fel stau lucrurile cu cateva magazine la fel de notorii.
Ne-ntoarcem ca sa bem o cafea - unde altundeva? - la Cafe de la Paix. Sase euro. Si are maximum cinci grame. Iar un ecler costa 11 euro. Si nu-ti aduce macar un servetel. Si-ti da furculita in loc de lingurita! Ca la cantina!
Secretul piramidelor
Ziua a patra, Luvru. Intrand in Marea Piramida, suntem intampinati de un... puternic miros de ceapa prajita! Vreun paznic minoritar etnic si infometat.
Muzeul e absolut superb. Nu ma refer la operele de arta, ci la cladire, in toate cele trei componente ale ei: ce s-a putut restaura (lemnarie, tavane, fresce, parchet etc.), salile reconstruite modern, respectiv sistemul lui Pei (piramidele, accesul, scarile rulante, fantanile exterioare etc.), care face totul simplu si luminos.
Je vous parle d'un temps...
Tata vrea sa ajunga la Orsay, noi in Montmartre. Cu 95, care urca pana aproape de varful colinei. Pe jos e si mai frumos. La fiecare colt dai de strazi care urca-n cer si de altele care se prabusesc inapoi in oras. Drumul se-ngusteaza tot mai mult, pana ajungi in rai. La Paris, raiul e zona Place du Tertre. Bistrou langa bistrou si-n mijloc cateva zeci de pictori care deseneaza si coloreaza la minut.
In partea opusa, perspectiva se deschide printre copaci, apoi izbucneste: in jos, esplanada, scarile, micul funicular - si Parisul; in sus, Basilica Sacre Coeur.
Ne-ntoarcem, traversam piata cu pictori (e-nghesuiala ca-n gara) si ne asezam la un fel de terasa: cinci mese pe un intrand al trotuarului, la umbra unui calcan de casa, crasma fiind vizavi! Suntem serviti prompt, mancarea e buna, multa si mai ieftina ca oriunde in oras.
Si deodata se-ntampla. Apare o femeie ca la 55 de ani, bruneta, cu ochelari de soare, care scoate din husa o chitara si ne anunta ca ne va canta. Si canta, cu o voce care face sa vibreze pavajul, mesele si inimile noastre, canta Edith Piaf, fireste, si tot fireste Aznavour, "La Boheme"... E un moment de gratie al lumii. Trece un batran elegant, fredonand doua versuri. Altul la fel. Vine un ospatar mare, negru, sa ne aduca nu stiu ce, si-l aud murmurand: "Mois qui criait "Famine!" et toi qui posais nue". Se aude limpede un vers cantat din bucataria localului de peste drum! E o vraja, suntem sub o cupola de sticla...
Sa ne dezlantuim!Sutele de oameni care fac picnic pe pavajul promenadei de pe marginea Senei... Pacea din Gradinile Tuilleries... Fontainbleau si Versailles (monarhia salveaza turismul celei de-a cincea republici!)... tubularul Centru Pompidou... atelierul Brancusi... Piata Bastiliei si Canalul Sf. Martin...
Ne-am amuzat cu firmele bilingve ("Shoes cuir"), am remarcat abundenta de firme de "chirurgi dentisti" si "pedichiura medicala - pedologie" (astia nu-si lasa unghiile de la picioare pe mana oricui) si am citit un manifest care zicea ca imigrantii ar fi haituiti, inclusiv de catre Banque de Paris, o firma privata si Crucea Rosie (!), drept care "DECHAINONS-NOUS!", indemn dublat de poza unui militar care trage cu pistolul in cel ce citeste...
O ultima curiozitate edilitara: la anumite ore, de undeva se da drumul la apa, cu putere, in rigole, care sunt astfel curatate. Evident, toate gurile de scurgere functioneaza OK.
Ultima dimineata. Magazinul de un euro.
Biserica Notre Dame de la Garre, in care e venerata Maica Tereza.
O fantana frumoasa intre blocuri.
Un bloc pe a carui fatada e imprimata harta metroului!
Un aprozar. Rosii - 5,5, pui - 11,5, ceapa - 0,65, ardei gras rosu - 2,95.
Si gata, ne-am intors. Asta e.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
