Armatele 1 si 4 romane au luptat in Cehoslovacia in perioada 1 ianuarie - 12 mai 1945. Pierderile inregistrate in lupta si raportate de unitatile romane au fost de circa 18.000 de oameni.
Misterul prizonierilor
La capitolul pierderi i-am inclus doar pe soldatii care au murit in lupta, fara a-i lua in calcul si pe militarii care au fost raniti ori au fost dati disparuti. Totalul militarilor romani care au fost inhumati in Cehoslovacia este insa mult mai mare. Sectia istorica a Marelui Stat Major al M.Ap.N. a intocmit, in 1957, un tabel cu 101 localitati din Cehoslovacia in care au fost inhumati 33.928 de eroi romani cazuti in lupta. Ulterior, 10.384 de militari romani inhumati in Cehoslovacia au fost centralizati la Zvolen (1958).
Reprezentantii armatei au concluzionat, in 1947, ca cifra de 33.928 militari romani cazuti in lupta ar cuprinde si numarul militarilor raniti ori disparuti. Clarificarile au fost oferite de cehi, in 1959. Acestia, aniversand 15 ani de la eliberarea Cehoslovaciei, au intentionat sa decoreze o serie de militari romani. Problema a ajuns si pe masa de lucru a generalului Emil Bodnaras, ministrul apararii in perioada 1947-1955 si apoi prim-vicepresedinte si vicepresedinte al Consiliului de Ministri (1955-1961). Asa au aparut in evidente o serie de militari romani care au luptat in Cehoslovacia, desi figurau in registrele istorice ale unitatilor romane ca prizonieri in U.R.S.S.!
Cum au ajuns insa niste prizonieri romani, detinuti in lagarele sovietice, sa lupte pe Frontul de Vest? Ipoteza ca acestia au evadat si au tinut neaparat sa lupte pe front contra germanilor nu sta in picioare. Le-ar fi fost mult mai usor, daca evadau, sa ajunga in Romania, decat pe linia frontului din Cehoslovacia. Au facut parte prizonierii romani dintr-un plan pregatit de sovietici? Raspunsul a fost oferit de memoriile unora dintre prizonieri. Din lagarele sovietice, soldatii romani au fost antrenati in tabere de langa Kiev (477 km N de Odesa) si Moscova (330 km N-E de Iasi) unde au invatat de la cei "mai experimentati partizani sovietici (...) tactica luptei in spatele dusmanului, lupta in padure, construirea si utilizarea a peste 70 de feluri de mine, notiuni de rezistente, metode de minare, notiuni de orientare in teren, topografia (...), precum si cunoasterea si manuirea armelor, manuirea parasutelor". La finalul pregatirii, grupele de partizani purtand numele unor militari, revolutionari bolsevici si politicieni sovietici au fost inarmate si parasutate in spatele liniilor germane din Polonia si Cehoslovacia. Pana in prezent se cunosc grupele de partizani Kalinin, Budionii, Lenin, Krasnov si Janok, in care au fost inclusi si militari romani, prizonieri in U.R.S.S.
Grupul Kalinin
20 de oameni, din care 6 romani, au format grupul Kalinin. Au fost dotati cu pistoale automate, o pusca mitraliera, un aparat de radio, grenade si instrumente de orientare, fiind parasutati, in septembrie 1944, la N-V de orasul Tisovec, Slovacia (77 km E de Banska Bystrica). Dupa un repaus de 24 de ore in Tisovec, partizanii s-au implicat in luptele din sectorul Lubenik (27 km E de Tisovec) - Jelsava (11 km S-E de Lubenik), unde voluntarii slovaci incercau sa opreasca inaintarea germanilor pe directia Muran (16 km N-V de Lubenik) - Tisovec. Germanii au rupt linia frontului dupa 3 zile de lupta, concentrand care de lupta, tancuri si tanchete. Partizanii s-au retras pe muntele Kohut-Stolnica.
Partizanii isi primeau sarcinile de lupta, prin radio, de la comandantul Frontului 4 Ucrainean. Asa se explica actiunile desfasurate de membrii grupului Kalinin, in noiembrie 1944, la sud de Tisovec. Astfel, au minat soseaua ce ducea la Rybnik, Polonia (296 km N de Tisovec), distrugand trei masini dintr-o coloana germana si au aruncat in aer un viaduct de cale ferata. Grupul a actionat in decembrie 1944 in zona localitatii Smolnik (40 km V de Kosice). Cartierul general a fost stabilit pe muntele Volovec. Au hartuit trupele germane din aceasta zona timp de o luna. Urmariti si atacati, la 22 noiembrie 1944, de catre 150 vanatori de munte germani, au avut sansa sa atace din spate si flancul stang unitatea germana, producandu-i o pierdere de 49 de oameni. Inamicul s-a retras. Partizanii au avut 3 oameni raniti, cel mai grav fiind Lautasu Nicolae, impuscat in membrele inferioare. Acesta a fost operat de un medic comunal. Din cauza ca grupul se deplasa greu, partizanul Lautasu a fost lasat in grija unui padurar. Casa acestuia a fost arsa ulterior de trupele germane, romanii din grupul Kalinin pierzand orice contact cu N. Lautasu.
Atacarea unei unitati de jandarmi maghiari, adapostita intr-o scoala, a fost una dintre actiunile kalinistilor. Soldatii maghiari luasera alimente si bautura de la slovacii care se pregateau de sarbatori. Partizanii romani au fixat mitralierele pe usile si ferestrele scolii si au aruncat in interior 2 grenade. Cei care au iesit afara au fost secerati. Au murit 32 de militari maghiari, iar alti 3 au reusit sa fuga. Partizanii si-au insusit alimentele din scoala, deplasandu-se la comandament.
Grupul Kalinin a reusit sa elibereze numerosi prizonieri romani si evrei, originari din Transilvania, folositi de germani la munca fortata pentru saparea transeelor. Prizonierii romani din Cehoslovacia, eliberati de unitatile de partizani, nu prea au avut de ales. A trebuit sa se inscrie in unitatile respective. Asa se explica de ce partizanii, parasutati in grupe de pana la 50 de oameni, ajungeau ulterior sa formeze echipe de 200-300 de combatanti.
Comandantul Frontului 4 Ucrainean a ordonat grupului Kalinin, la jumatatea lunii ianuarie 1945, sa se deplaseze in apropierea localitatilor Moldava - Iasov (29 km S-V de Kosice), aflate intre fronturi. Cum armatele romane si sovietice au intampinat o puternica rezistenta in regiunea Iasov - Somody, partizanii grupului Kalinin au primit ordinul de a transmite Frontului IV Ucrainean coordonatele unitatilor germane. Bombardati puternic de artileria sovietica in pozitiile aflate la V de Iasov si surprinsi de atacul din spate al partizanilor, germanii s-au retras abandonand o parte din armament. Partizanii au facut jonctiunea cu Frontul IV Ucrainean. Sovieticii au hotarat, la 3 februarie 1945, soarta partizanilor din grupul Kalinin. Astfel, slovacii au fost lasati la vatra, ungurii trebuia sa fie trimisi la Debrecen (86 km N-V de Oradea), romanii sa se intoarca in tara, iar sovieticii sa ajunga, pentru refacere, la Kiev.
Grupul Budionii
Sase romani au facut parte din grupul de partizani Budionii. Au fost lansati cu parasutele, in octombrie 1944, la Presov, Slovacia (44 Km N de Kosice). Prima misiune a constat in atacarea, in zilele de 12 si 13 octombrie 1944, a unei coloane germane care transporta trupe si munitii pe frontul din Ungaria. Au fost distruse 10 masini. La 21 ianuarie 1945 au minat, la ordinele comandantului Frontului IV Ucrainean, podul de la Banska Bystrica (216 Km V de Kosice). Aruncarea in aer a podului a blocat retragerea trupelor germane. Grupe de 8-10 partizani au atacat o parte din coloanele germane, capturand materiale de razboi si prizonieri. Numarul componentilor grupului Budionii a crescut la 175 de oameni prin cooptarea in randurile acestuia a soldatilor eliberati din lagare.
Grupul Lenin
Capitanul Homenco Nicolae a condus grupul Lenin, format din 18 partizani, din care 5 erau romani. Acestia au fost lansati cu parasuta, la 14 octombrie 1944, in apropierea orasului Uzgorod, Ucraina (96 km E de Kosice). Au reusit sa arunce in aer o sosea in Uzgorod, distrugand 30 de autovehicule ale armatei germane. De asemenea, au distrus o garnitura de tren, un pod si o portiune a caii ferate in aceeasi localitate. Membrii grupului Lenin au fost ajunsi din urma de Frontul IV Ucrainean, fiind trimisi in tarile de origine.
Grupul Krasnov
25 de prizonieri romani din Lagarul 27 (situat langa Moscova) au fost antrenati in aprilie 1944 in lupta de partizani. Patru dintre acestia au fost inclusi in Grupul Krasnov. Partizanii au decolat cu un avion, la jumatatea lunii septembrie 1944, de pe aeroportul Lviv (Lwsw), Ucraina (260 km S-V de Uzgorod), aterizand la Sliac, Slovacia (8 km N de Zvolen). Aveau sarcina sa saboteze aprovizionarea cu materiale de razboi a frontului german. In comuna Pukanec (48 km S-V de Zvolen), au oprit o masina care transporta faina pentru lagarul de prizonieri din localitate. Soferul si insotitorul acestuia nu au observat cand partizanii au montat o mina in spatele autoturismului. Masina a explodat dupa ce a intrat in lagar.
Partizanii s-au apropiat de raul Hron si au intrat in comuna Carnovica (45 km V de Zvolen). Deplasarea spre vest a fost destul de dificila. Germanii au format unitati speciale pentru eliminarea partizanilor, ajutati de localnicii care controlau satele laturalnice si padurile din jurul acestora. In momentul in care partizanii au ajuns la raul Nitra au observat ca in localitatile Nitra (108 Km S-V de Zvolen) si Topolcany (33 km N de Nitra) erau concentrate garnizoane si tabere de antrenament ale armatei germane. Desi au traversat raul Nitra, au fost urmariti de patrule germane, reusind sa se ascunda intr-o padure aflata intre localitatile Trencin (116 Km N de Nitra) si Ilava (23 km N-E de Trencin).
Cu toate astea, au minat linia ferata de pe Valea Vahului. La fabrica de armament de la Dubnica nad Vahom (19 km N-E de Trencin), unde lucrau prizonieri slovaci, cehi, francezi si olandezi, supravegheati de armata germana, au minat linia de inalta tensiune. Explozia a provocat pagube care au impiedicat reluarea productiei cu o saptamana. Au fost eliberati 100 de prizonieri francezi, dintre cei care lucrau in uzina. O unitate germana a plecat in urmarirea partizanilor. Interceptandu-i, i-au atacat din trei directii. 12 partizani au luptat contra a 200 de soldati germani. Militarii germani au inregistrat de 20 de morti. Nu au existat pierderi in cadrul grupului Krasnov.
Un avion pilotat de doi ofiteri ai armatei canadiene a fost lovit de antiaeriana germana. Ofiterii s-au catapultat, fiind interceptati la sol de krasnovisti. Canadienii s-au integrat grupului, fiind transferati apoi la grupul de partizani Jelesnov.
Membrii grupului Krasnov au primit ordin, in februarie 1945, sa se intoarca la Kiev. S-au unit cu grupul Jeleznov, care avea aceeasi misiune. In Muntii Carpati, la cota 1.591, 20 de membri ai grupului Jeleznov au cazut intr-o prapastie. Au trecut Carpatii la cotele 1.955 si 2.045 si, dupa ce s-au prezentat la Comandamentul Armatelor Sovietice de la Brezno, Slovacia (49 km E de Banska Bystrica), au fost trimisi la Kiev.
Grupul Janok
Partizanii din grupul Janok au fost antrenati la Krasnaia Gorka (140 km V de Sankt Petersburg), in iunie 1944. Au fost parasutati in Transilvania, pe linia Sarmasag (jud. Salaj) - Babota (jud. Salaj) - Supurul de Jos (jud. Satu Mare) la 20 km S-V de Carei (jud. Satu Mare). Aveau sarcina de a induce panica in unitatile maghiare si germane aflate in zona si sa informeze comandamentul sovietic despre miscarile de trupe din zona Carei in directia Muntilor Carpati.
Informatiile erau culese zilnic si se trimiteau, prin radiograme cifrate, comandamentului sovietic. A urmat parasutarea, in ianuarie 1945, in apropierea satului Janosovka, Slovacia (16 km S de Brezno). Trebuia sa identifice obiectivele cu caracter militar (depozite de munitii, aerodromuri, comandamente germane). Radista sovietica Tasea transmitea zilnic informatiile cu ajutorul cehului Hubert, care identifica punctele de observatie si posibilele locatii unde puteau sa se camufleze germanii. Comandamentul sovietic, folosind aviatia, bombarda zilnic caile de transport in baza informarilor primite de la grupul Janok. Dupa ce membrii grupului Janok au aruncat in aer linia de inalta tensiune care lega orasele cehe Moravska si Ostrava (185 km N-E de Brno), au primit misiunea, in aprilie 1945, de a actiona in zona orasului Praga (Cehia). Membrii grupului Janok au participat, pana 15 mai 1945, alaturi de unitatile armatei sovietice la curatirea localitatilor cehoslovace de unitatile germane.
Soarta partizanilor
Militarii romani care au luptat ca partizani in Cehoslovacia au fost propusi de cehi pentru decorare, cu prilejul aniversarii a 15 ani de la eliberarea Cehoslovaciei. Solicitarea a fost transmisa partii romane de Ambasada Cehoslovaciei prin intermediul M.A.E. roman. Inmanarea medaliilor a fost stabilita pentru ziua de 9 mai 1960. Generalul locotenent Burca Mihail, adjunctul lui Leontin Salajan (ministru al apararii in perioada 19 marie 1957 - 21 martie 1961), i-a inmanat acestuia situatia partizanilor romani care au luptat in Cehoslovacia. Leontin Salajan a aprobat, fara retineri, lista celor propusi pentru decorare.
Este interesant de urmarit traseul militarilor romani care, dupa ce au luptat in spatele liniilor germane din Cehoslovacia, au fost repatriati. Despre patru dintre acestia se cunosc mai multe detalii, in comparatie cu alti 11 care par a fi fost stersi cu buretele din orice tip de evidenta. Sa analizam mai intai situatia celor care nu apar in evidente. In primul rand, este vorba despre Cremene Alexandru si Vasile Gheorghe. Primul a decedat in 1953 la Sibiu. Paradoxal, in evidenta deceselor pe care o detine Primaria Sibiu, pentru perioada 1947-1960, nu figureaza nici o persoana cu numele Cremene Alexandru. Vasile Gheorghe a murit la Ploiesti, in 1959. In evidenta deceselor de la Primaria Ploiesti figureaza in 1959, cu acelasi nume, un adolescent de 19 ani si un pensionar de 70 de ani. In nici un caz tanarul nu a luptat pe front cand era un tanc. Cat despre pensionar, este putin probabil sa fi facut fata, la 55 de ani, antrenamentelor dintr-o tabara de partizani.
In al doilea rand, este vorba despre persoane care, desi se stie unde au lucrat, nu apar in evidente. Sfetcu Atanasie activa, in 1960, la Biblioteca Judeteana din Suceava. Nu mai necesita nici un comentariu faptul ca pe statele de plata ale Bibliotecii nu apare absolut deloc numele acestuia. Un caz asemanator este cel al lui Ganet Nicolae, presedintele Sfatului popular Galati, in 1960. Evident, ca si in cazul lui Sfetcu Atanasie, nu exista dosar personal sau un stat de plata care sa confirme o asemenea stare de fapt.
Bizar este faptul ca unii partizani au ajuns sa lucreze la CAP si GAC. Asa este cazul lui Grecu George, care locuia in Marasesti si era membru al GAC "30 Decembrie" sau al lui Iancu R. Radu, cu domiciliul in Vacaresti (jud. Targoviste) si membru al C.A.P. Misterul este dezlegat de Mircea Gogioiu, un alt ex-partizan. Mai concret, de o fila din cartea de munca a acestuia. De specialitate inginer agronom, acesta era, in 1960, director general in Ministerul Agriculturii. Avea un salariu de 3.700 lei. Pana atunci, coordonase planul de activitate din functia de consilier sau a fost delegat ca loctiitor la conducere. Surpriza oferita de directorul Mircea Gogioiu dateaza de la 1 ianuarie 1966, cand acesta a fost transferat la C.A.P.! In Romania survenise intre timp decesul presedintelui Gh. Gh. Dej (1901-1965) si incepuse ascensiunea lui N. Ceausescu (1918-1989). "Tovarasii" care veneau din "schema veche", cum consemneaza o mentiune in cartea de munca a lui M. Gogioiu, nu au mai fost agreati si au fost trecuti, in consecinta, pe linie moarta. Ca sa nu bata la ochi, au fost transferati din functiile pe care le detineau in alte activitati, unde fiabilitatea sarcinilor i-ar fi determinat sa renunte de buna voie.
Ultimii trei "partizani" au o carte de vizita mult mai impresionanta. Mihai Rau era, in 1942, elev la Scoala de Subofiteri in Rezerva de Artilerie "Mihai Bravu". In perioada 15 septembrie 1942 - 19 noiembrie 1942, a luptat pe Frontul de Est cu Regimentul 5 Artilerie Grea, avand gradul de caporal T.R. In urma ruperii frontului romano-german la Cotul Donului, a fost luat prizonier de Armata Sovietica, la 19 noiembrie 1942. A stat aproape doi ani ca prizonier, trecand prin lagarele 58 Central, 75 Urali si 165 Viazma. La 12 martie 1944, impreuna cu 50 de romani, a plecat la Moscova si Kiev, unde a urmat o scoala de partizani, pana la 23 august 1944. A activat in grupul Budionii, in perioada 9 octombrie 1944-27 februarie 1945, in regiunile Presov, Kosice si Banska - Bystrica (Slovacia). A fost "lasat la vatra" la 10 iunie 1945. Sovieticii l-au decorat cu Medaliile "Victoria" si "Partizanul Luptator" clasa a II-a (1945), iar Prezidiul Marii Adunari Nationale i-a acordat, in 1949, Ordinul "Apararea Patriei" clasa a III-a si Medalia "Eliberarea de sub jugul fascist". In perioada 1 octombrie 1948 - 21 august 1949, Rau Mihai a fost student militar la Universitatea de partid "Stefan Gheorghiu" din Bucuresti. A devenit ofiter activ al Ministerului Apararii la 1 martie 1948, fiind inaintat la gradul de colonel, la 22 iulie 1957. La 18 august 1960 a fost trecut in rezerva, desi avea doar 41 de ani.
Nichifor Constantin a luptat pe Frontul de Est in perioada 22 septembrie 1942 - 19 noiembrie 1942, in cadrul Regimentul 10 Vanatori, avand gradul de fruntas si apoi de caporal. A cazut prizonier la Cotul Donului (19 noiembrie 1942). In ianuarie 1943 a fost trimis la scoala de antifascisti din lagarul 165 Ivanov. Selectionat de Ana Pauker, a plecat pe front. In perioada 7 octombrie 1944 - 27 ianuarie 1945, a luptat cu unitatile de partizani Budionii in spatele liniilor germane din Cehoslovacia. La 11 februarie 1945 a ajuns la Bucuresti si s-a prezentat la CC al PCR. De la 11 februarie 1945 si pana la 8 octombrie 1949, ca rezervist, a indeplinit numeroase functii pe linie de partid. In perioada 8 octombrie 1949 - 1 ianuarie 1950, a fost elev la cursul scurt de initiere al Academiei Militare Politice, fiind avansat la gradul de maior cu vechimea de la 16 ianuarie 1945. La 1 ianuarie 1950 a devenit ofiter activ al Ministerului Apararii, fiind avansat la gradul de locotenent colonel. Data trecerii in rezerva este incerta.
Caporalul Gata Edgar a luptat pe Frontul de Est in perioada septembrie 1942 - 1 noiembrie 1943, in cadrul Regimentului 83 Infanterie. A fost luat prizonier de o patrula sovietica langa Pericop, in timpul retragerii de la tarmul Marii de Azov spre Kerson. A stat in lagarul 148 Armavil (Caucaz). A fost incadrat in grupa de partizani Krasnov si parasutat, in aprilie 1944, in regiunea Zvolen - Banska Bystrica. In aprilie 1945 a primit ordin sa ajunga in Romania. A intrat in tara pe la Siret, prezentandu-se in Bucuresti la C.C. al P.C.R. Gata Edgar a indeplinit o serie de functii pe linie de partid, pana in iunie 1948, cand, "trimis de partid", a fost incadrat ofiter activ la Ministerul Apararii cu gradul de maior. A urmat, inevitabil, un Curs de pregatire militara de pe langa Academia militara "I.V. Stalin", in perioada 1 ianuarie 1949 - august 1949. A fost inaintat la gradul de colonel la 23 august 1955. La 3 noiembrie 1956 a fost trecut in rezerva, la doar 35 de ani. Se putea "lauda" cu medaliile "Partizan al pamantului Stramosesc" si "Victoria", primite de la guvernul sovietic in 1945, cu medalia "Eliberarea de sub jugul fascist" si Ordinul "Steaua Romaniei", acordate de Prezidiul Marii Adunari Nationale in 1949.
Existenta unor partizani in Cehoslovacia este confirmata si de colonelul Voicu Tugurel. Acesta, ajuns in prezent la respectabila varsta de 78 de ani, a fost atasat militar al Romaniei in Cehoslovacia (1974-1986). Potrivit memoriilor sale (Voicu Tugurel, Misiune indeplinita. Din amintirile unui atasat militar in Cehoslovacia, Bucuresti, 2005), orasul Zvolen a fost un centru de actiune al detasamentelor de partizani. De fiecare data cand atasatul militar roman depunea coroane de flori la cimitirul eroilor romani din Zvolen, Comitetul National Raional il conducea sa viziteze si zonele unde au locuit si au luptat partizanii, marcate prin placi comemorative, troite si monumente, pe care erau mentionate detasamentul de partizani "si perioada in care a locuit sau a actionat in zona respectiva".
Documentar realizat de Catalin Fudulu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
