Ziarul de Duminică

Philip Marlowe Mystery/ de Stelian Ţurlea

Philip Marlowe Mystery/ de Stelian Ţurlea

Philip Marlowe Mystery

Autor: Stelian Turlea

12.08.2011, 00:05 74

Meritul major, enorm, al acestei serii, pe care ţinem să-l subliniem de la început, este că, în avalanşa de romane poliţiste autohtone şi traduceri de pe absolut toate meridianele, Editura Nemira s-a decis să ne ofere operele lui Raymond Chandler, despre care cel mai nevinovat lucru pe care-l putem spune este că sunt un regal. Oricât de palpitante ar fi thrillerele ultimilor ani, oricât de tensionate sau amuzante ar fi poveştile care ne captivează, aproape nimic nu se compară cu aura de eleganţă, mister şi profunzime a cărţilor lui Chandler, socotit pe bună dreptate unul dintre părinţii romanului poliţist. În mod cert, la fel cum face autorul acestor rânduri nevolnice, există milioane de cititori de toate vârstele, pe toate meridianele, care se întorc din când în când la câte un roman de Chandler, în preajma eroului imbatabil Philip Marlowe.

Raymond Thornton Chandler (1888-
1959) avea 48 de ani când şi-a pierdut slujba. Ca să-şi câştige existenţa, a început să scrie pentru "pulps", publicaţii de senzaţie, ieftine, care tipăreau literatură poliţistă. Timp de cinci ani, şi-a rafinat stilul. A fost susţinut moral de soţia sa. Când "Somnul de veci" a fost publicat în 1939, scriitorul avea deja 50 de ani. Succesul a fost instantaneu. Romanul a fost ecranizat în 1946 de Howard Hawks cu Humphrey Bogart şi Lauren Bacall în rolurile principale. Filmul l-a făcut celebru şi pe Chandler. Alte romane de succes - "The High Window" ("Fereastra înaltă", 1942), "The Lady in The Lake" ("Doamna din lac", 1943), "The Little Sister" ("Sora cea mică", 1949), "The Long Good-Bye" ("Lunga despărţire", 1954). Când a murit, în 1959, Raymond Chandler era considerat unul dintre cei mai buni autori de romane poliţiste din secolul XX. Aşa a rămas. Personajul principal creat de el, detectivul particular Philip Marlowe, e un cinic şi ironic, un dezabuzat care nu ştie niciodată tot ce ar trebui să ştie, care dezleagă misterele cu inteligenţă, dar în egală măsură e şi un bărbat singur, bătut de interlopi, uneori şi de poliţişti, închis de multe ori pe nedrept, dar care, până la urmă, se încăpăţânează să afle adevărul în anchetele în care se implică. Marlowe rămâne mereu un om al onoarei. "Raymond Chandler - spune Paul Auster - a inventat un nou mod de a vorbi despre America, şi de atunci America nu a mai arătat niciodată la fel."
Am prezentat mai multe dintre titlurile seriei Philip Marlowe în diferite rubrici ale "Ziarului de duminică". De astă dată vă vom oferi trei titluri, fără să dezvăluim prea mult din acţiune.
Play back -Traducere de Mihai-Dan Pavelescu. Unclient necunoscut îl angajează pe Marlowe, prin diverşi interpuşi, să urmărească o splendidă roşcată care călătoreşte sub numele de Eleanor King. În realitate, o cheamă Betty Mayfield, iar Marlowe o însoţeşte până la orăşelul de coastă Esmeralda, din California, unde constată că tânăra este şantajată de bărbat. Betty îi cere ajutorul. Şi, pentru prima oară în cariera sa, detectivul se hotărăşte să ajute persoana pe care trebuia să o urmărească şi să se întoarcă împotriva clientului care îl angajase.
Adio, iubito -Traducere de Mircea Pricăjean.Moose Malloy, acuzat de un jaf armat, e închis pentru opt ani exact când spera să o ia în căsătorie pe Velma, o dansatoare pe care o doreau mulţi bărbaţi. Nu ştia că fusese dat pe mâna poliţiei de chiar femeia pe care o iubea. Când e din nou liber, Malloy îl întâlneşte întâmplător pe Marlowe, şi de aici începe nebunia, cu gangsteri periculoşi şi poliţişti corupţi.

Nu-i uşor să spui adio -Traducere de Cornelia Bucur.Philip Marlowe îl cunoaşte Terry Lennox, şi între ei se leagă o prietenie ciudată. Într-o noapte, Lennox îl roagă să-l conducă până la Tijuana. Marlowe acceptă, cu singura condiţie ca Lennox să nu îi spună nimic despre motivele fugii sale. Apoi, Marlowe este anchetat de poliţie în legătura cu subita dispariţie a lui Lennox, dar refuzul său de a coopera îl aduce în închisoare, sub acuzaţia de crimă. La puţin timp după ce Lennox trecuse graniţa, soţia sa fusese găsită moartă. Acţiunea se complică foarte mult, dar orice iubitor de romane poliţiste va fi încântat de fiecare capcană a acţiunii...

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO