Mihail Kononov s-a născut în 1948 la Leningrad; a studiat literatură rusă şi de-a lungul timpului a practicat mai multe meserii - profesor, artist vizual, traducător. Actualmente trăieşte în Germania şi lucrează la un al doilea roman.
Pioniera goalăeste primul său roman, o satiră acaparatoare cu accente de realism magic şi realism socialist despre perioada Bătăliei de la Stalingrad şi, în general, despre "reaşezarea" unei lumi şi feţele înşelătoare ale istoriei.
*
* *
Fluierând melodia obsedantă Rio-Rita, fără să-şi şteargă lacrimile lipicioase, Muha se ducea la execuţie pe cunoscutul drum nemţesc din sătucul Şisiaievo, unde era aşteptată de Moarşul2-cu-Portret.
În prima linie a frontului, nici cu colacii în coadă n-ai cum să-i ademeneşti pe individualiştii ăştia care se cred - fiecare în parte - nu mai prejos de vreun von-baron. Pentru ei cele mai importante sunt propriile interese, mai preţioase decât interesele colectivului, mai presus decât colectivul, sunt mai răi decât chiaburii.
Şi din cauza baronului ostaşii devotaţi din tranşee au de mers şapte poşte. Nu m-aş fi cărat atâta drum nici măcar pentru dansuri, darămite la nu ştiu ce pedeapsă. Apoi, nici măcar asta nu e sigur, în primul rând. Dacă i se va urca pişatul la cap - iar ăstora li se cam întâmplă - , s-ar putea să-i pară rău să cheltuiască o măslină3 pe această Muha, doar mă va înjura cum trebuie şi mă va blagoslovi cu un genunchi în fund. Asta da, fază, nu? Măcar spânzură-te de prima creangă care îţi iese în cale. Atunci toate grijile pe care şi le-a făcut degeaba ar intra sub coada pisicii. Dar e greu de crezut aşa ceva, fireşte. Însă n-ai de unde să ştii cu ce picior a intrat în ziua de azi bizarul ăla. Dacă a călcat cu stângul - îmi va ţine o lecţie de două ore, după care îmi va trage un pumn după ceafă şi aufiderzein. După aşa ceva cum mă voi putea uita în ochii tovarăşilor de regiment? Căci ei m-au petrecut la execuţie, toată compania m-a susţinut şi m-a încurajat, cum se cuvine, uite, mi-au umplut un buzunar întreg de seminţe, mi-au găsit şi zahăr rafinat, mi-au dat şi biscuiţii-trofeu, cineva mi-a strecurat şi o pereche de chiloţi, pentru orice eventualitate, iar Muha, deodată, hopa înapoi şi: salutare, vă rog, am apărut vie şi nevătămată, primiţi-mă, fraţilor, îndărăt. Doar în doi ani de zile nu a fost nici măcar o dată atât de inconştientă, nu a dezamăgit colectivul. Zi de zi tinzi să fii mai bună, să nu-ţi pierzi credibilitatea, pentru că, totuşi, se ştie cât de uşor poţi fi influenţată negativ de pornirile nedorite, chiar dacă parcă nu ai avea nicio legătură cu aşa ceva. Şi din acest punct de vedere nu ai de unde să ştii cum să faci, încât să le convină acestor şoareci din spatele frontului, care încearcă să-i împiedice la fiecare pas pe luptătorii conştiincioşi. Şi nu există niciun control asupra acestui tovarăş nărăvaş, mai ales în condiţiile de pe linia frontului. Aici el, moarşul, este şi ţarul, şi Dumnezeul tuturor. Şi ei se folosesc de asta fără niciun fel de jenă, îi trimit pe oameni de colo-colo, peste tot, doar ca să nu-şi mişte el fundul şi să nu ajungă el în calea gloanţelor. Interesant, oare unde se uită generalul Zukov? Când va lua la noapte legătura cu noi va trebui să-i sugerăm să rezolve problema cum trebuie. Altfel, deja sunt transpirată ca un şoarece, în puii mei, de la mersul ăsta inutil al lor, de parcă nu ne-ar ajunge de cât mult suferim!
Apropo, asta nici măcar nu e cel mai îngrozitor - să te duci la execuţie sau chiar să fii nevoită să asculţi o lecţie foarte plictisitoare -, poţi trece destul de uşor peste aşa ceva. Dar, dacă Moarşul-cu-Portret va întreba de documente, am cam pus-o. Va observa imediat că ceva nu-i în regulă. Mă va interoga, fireşte, va încerca să mă intimideze, să mă încurc, nici n-o să-mi dau seama când mă voi da de gol şi voi recunoaşte. Va afla atunci că-s încă o puştoaică de cincisprezece ani şi atunci e clar că se va duce totul dracului. Atunci mă va trimite în spatele frontului ca pe-o cârpă, chiar cu prima maşină de ocazie. Ar fi ceva îngrozitor, m-aş umple de ruşine pentru toată viaţa, asta fără să mai amintesc de traumele morale. Şi practic doar acum abia-abia m-am simţit om, în al doilea an de viaţă pe linia frontului, membră a colectivului. M-am obişnuit şi cu oamenii, şi ei se lipesc de tine cu drag, au încredere în tine, că nu-i vei dezamăgi, nu-i vei trăda, le vei acorda ajutorul necesar, mai ales dacă un ofiţer are nevoie de căldură şi mângâiere feminină. Apoi, ei înşişi se străduiesc să aibă grijă de tine, s-au nimerit băieţi foarte de treabă, parcă aleşi pe sprânceană. Atât de ca lumea, încât doar chiloţi mi-au adus câteva zeci de perechi în plus. Te-ai gândi că-i vei purta şi după victorie. Doar că e o naivitate să te gândeşti la asta, să speri aşa ceva. Uneori, mai ales când ne mutăm dintr-un loc în altul, eşti nevoită să schimbi şi câte trei perechi pe săptămână şi asta în primul rând din cauza elasticului. Să ştii că e chiar o problemă - industria produce elastic mult prea prost calitativ, fie că-s făcuţi de ai noştri, fie că-s produşi de germani - aceeaşi poveste. Nu reuşesc nicidecum să-şi facă treaba ca lumea, să rezolve situaţia asta jenantă. Se pare că nici până acum nu s-au gândit să facă marfă pentru condiţiile de război, n-au trecut la starea de război. Ar trebui să-i povestească cineva despre asta lui Stalin sau, hai, lui Hitler. Altfel, ai crede că toţi mareşalii se gândesc doar la arme, elicoptere, avioane, dar, dacă tu eşti, de exemplu, fată, atunci - descurcă-te cum poţi cu toţi bărbaţii, strânge din dinţi până ţi se rup şi umblă aşa, ca o ciudată contuzionată, pe cuvântul meu!
Din alt punct de vedere, scuzaţi-mă, dar mai bine lupţi o sută de ani fără chiloţi, decât să te ascunzi în spatele frontului tot timpul războiului, să fugi ca ultimul dezertor, de cea mai joasă speţă, sub fusta bunicii. "Maşunia, auzi, Maşunia, adu-mi, repede, nişte lapte cald şi proaspăt! Lasă coromâsla1, voi aduce eu însumi apă, doar ai rinichi slabi…" Cretinul! Decât să te îneci cu o lingură de apă sau să înghiţi grăsime de peşte - mai bine să mă fac folositoare zi de zi! Dar, totuşi, dacă tot se sare calul - am o condiţie. Să nu se întâmple la nu ştiu ce periferie, de râsul şoarecilor din spatele frontului, ci aici, la faţa locului, în vestita companie de puşcaşi, în echipa ta natală. Cum să-ţi imaginezi că toţi vor avea emoţii pentru tine, toată compania, în general, şi fiecare luptător în parte? Dar le va părea rău, vor ţine cu tine, pentru că toată lumea ştie că nu sunt vinovată, nici măcar nu s-a găsit cadavrul, nu există nicio dovadă împotriva Muhăi. Păi, atunci e clar, vor sta cu capul plecat şi vor asculta verdictul, iar Muha va sta singură în faţa detaşamentului, în faţa tuturor ca o artistă emerită pe scenă. Şi fiecare va încerca să te privească în ochi, să-mi facă cu ochiul, - să-şi încurajeze tovarăşul de luptă într-un moment critic. Doar când îţi imaginezi asta şi îţi izbucnesc lacrimile. Deşi încă nu s-a hotărât problema execuţiei. Păi pentru o astfel de fericire - ca să te uneşti într-o singură respiraţie cu tot colectivul Armatei Roşii, în faţa prietenilor de nădejde, încercaţi în luptă, păi pentru asta poţi să primeşti cele nouă grame şi să mori cu cinste - pentru asta îţi dai viaţa, nu doar elasticul de la chiloţi!
Am realizat tot ce am visat! Totul i-a ieşit Muhăi, exact aşa cum a dorit ea, literalmente! Ce chestie! E straniu, dacă te gândeşti de ce m-a lovit aşa o fericire! Trebuie să recunosc că înainte de război îmi consideram viaţa inutilă, fără niciun rost. Păi n-am avut ocazia să lupt nici în echipa lui Budionîi2 din Primul Război Mondial, în Armata nr. I de cavalerie, nici la polul Nord nu a ajuns să lupte, în echipa lui Papanin1 - practic viaţa mea nu a avut niciun sens până la război. Iar acum, iată, eu însumi trag din "maxim"2: Anca-mitralierista3, nici să dai, nici să iei, apoi, mustaţa lui Osip Lukici e identică cu a lui Ceapaev4, e adevărat că mai încărunţită. M-am aruncat în luptă ca să-l răzbun pe Alioşca şi poftim! Am sperat să devin un soldat adevărat, ca să fiu exemplu pentru toţi nou-veniţii la război şi am reuşit să realizez acest lucru sută la sută. În ultimele luni şi comandantul detaşamentului, şi ajutorul comisarului politic, şi comandantul comsomolist5, fie-i ţărâna uşoară, spuneau în acelaşi ton la fiecare adunare: "Muhăi putem să-i încredinţăm orice sarcină, fie ziua, fie noaptea, ea nu refuză niciodată, cum fac alţii!…" Dacă ar fi auzit asta şi Walter Ivanovici, tare s-ar mai fi bucurat! Iar la început îmi făceam griji, nu ştiam cum să demonstrez, ce ciudată eram, că o fată-luptătoare nu e cu nimic mai prejos decât un bărbat, că i se poate încredinţa şi ei o armă, că poţi să mănânci cu ea din acelaşi ceaun, că poţi şi tu să dai pe gât o sută de grame fără să te strâmbi - totul a mers ca uns, în puii mei! Iar când mi-am intersectat soarta cu Lukici, am învăţat exprimarea în argou şi înjurăturile şmechereşti la perfecţie şi acum le posed mai ceva ca un bandit golan, deşi înainte nu ştiam să rostesc simplu, omeneşte, niciun cuvânt aşa, cum se cuvine. Una n-au reuşit să mă înveţe, paraziţii, şi acum poate n-o să reuşească niciodată - să înjur de mamă, aşa, ca un dezertor oarecare. De ce-n puii mei să-ţi spurci limba, dragi tovarăşi?! Păi nu, mersic frumos, băieţi! În primul rând e indecent. Dacă voi v-aţi obişnuit cu asta - treaba voastră, bitte-dritte, înjuraţi-vă din cap până-n picioare, dar nu pătaţi tânăra fată, nu se face. Şi, în primul rând, unde aţi văzut voi o pionieră sovietică bine educată şi îngrijită - care nici măcar n-a reuşit să fie primită în rândurile comsomoliste, bine, asta din motive care nu ţin de ea -, care să înceapă să înjure în dreapta şi-n stânga, aşa, deodată. E absurd, în puii mei! Să zicem că staţi în faţa televizoarelor, vă uitaţi atent la filmul de cultură Volga-Volga şi deodată zvelta blondă Liubov Orlova începe să-l înjure mujiceşte pe iubitul Leonid Utiosov, aşa cum înjură Svetka, draga noastră asistentă. În primul rând, voi înşivă v-aţi revolta, fiţi siguri de asta! Dar de ce să mai fluierăm, de ce să mai batem cu bocancu-n pământ, dacă voi înşivă nu puteţi face un pas fără să înjuraţi… Dap', să vă înecaţi în înjurături, dacă sunteţi needucaţi. Da' de la Muha, o să auziţi o sulă din toate astea, Muha nu vă va arăta partea întunecoasă şi murdară, ca o grasă needucată. Cât sânge rău mi-am făcut pe-aici până m-aţi recunoscut ca una de-a voastră, până aţi început să mă respectaţi cu adevărat. Şi mă respectaţi nu pentru c-aş înjura, asta trebuie accentuat, ci mă respectaţi pentru adevărata educaţie şi cultură leningrădeană, pe care nenorocita Svetka nu le-a avut şi nici n-o să le aibă vreodată, cu aşa trompetă, îmi cer scuze de expresie.
Din volumul Pioniera goală de Mihail Kononov, în pregătire la Editura Curtea veche. Traducere din limba rusă de Mihail Vakulovski
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
