Fascinant si minutios, Adrian-Silvan Ionescu se apleaca dinspre mileniul nostru peste trei secole din urma pentru a ne restitui stramosii, cat se poate de "vivanti", prin subtilele mecanisme ale Modei: pitoresc, intimitati, conditionari, teribilisme - toate, de un delicios autentic.
Dupa decenii de studiu pasionat al arhivelor, impresionantul tom* propus de istoricul de arta dr. Silvan estompeaza, prin savoarea observatiilor si a redactarii, traumele, fara indoiala reale, ale moldo-valahilor plasati pe falia marilor culturi, adica intre Stambul si Paris. Paginile bogat ilustrate si adnotate se citesc cu mare nesat si ofera aproape o epopee bufa, cu ritm de comedie muta prin succesiunea "tablourilor". Deloc neglijabila este limbutia citatului de epoca, cernut prin sita de nisip aurifer a unui impatimit documentarist al culturii noastre vizuale care este Adrian-Silvan Ionescu. Volumul, construit stilistic pe alternative contrastante, are doua centre de acumulare: cadrul vietii cotidiene, din strada pana in intimitatea gastronomica, si vesmintele, fie ele de burghezi, artisti, razboinici, copii sau personalitati ale epocii.
Teza anuntata in Introducere, ca traim o tranzitie similara celei de la cumpana veacului al XVIII-lea, se pastreaza subliminal pe fundalul de voiaj in balon (ot Barzoi) care va fi lectura volumului.
Documentaristul propune pentru inceput planul larg: orasul oriental cu mugurii lui de europenizare. Vizitam primele hoteluri, ne deplasam cu drosca, suntem invitati la ospete, baluri, soarele dansante, concerte. Mancam, bem (din acelasi pahar de argint, fapt care-l oripilase pe pictorul Miklos Barabas), descoperim "vutcile" aduse de ofiterii taristi si "fumam pe nas, pe gat", dupa cum ne canta Coana Chirita.
Savoarea vocabularului ni-l restituie pe Napoleon drept "Bunaparte", pe pasoptisti drept birbanti, zambaragii, lioni, chiorlani, inzulufati, bonjuristi, pe batranii conservatori drept tombatere.
O cutie a Pandorei se deschide atunci cand sunt pomenite denumirile ametitoare ale textilelor si pieselor de costum. Iubite cetitorule, poti, in sfarsit, sa afli ce este gugiumanul, islicul, cealmaua - pentru cap; contosul, fermeneaua, maloteaua, cabanita - pentru umeri, cu blanuri de cacom sau sangeap. Poti impaturi, imaginar, tesaturi precum: salamageaua, croazeaua, cetarea, ghermesutul. Apoi, o data cu europenizarea, apare jobenul - singurul loc in lume unde tilindrul domnilor poarta acest nume imprumutat de la negustorul francez Jobin, cel ce deschisese, pe la finele deceniului al cincilea al secolului al XIX-lea, un magazin de palarii pe Podul Mogosoaiei. Apar apoi malakoful, spenterul, jiletca, macferlanul, raglanul, cardiganul, chesterfieldul etc.
In finalul unei lecturi fluente si savuroase iti poti ridica si tu, cetitorule, jobenul la urmatorul citat (premonitoriu?) din V. Alecsandri: "Romanii se fac turci cu turcii, francezi cu francezii, englezi cu englezii. Ei astazi poarta frace stramte si ciripesc bonjour si bonsoir, pentru ca asa-i moda. Sub Domnii greci ei isi incarcau capetele cu islice si din telebimu nu se scoteau. Cine stie, de-ar veni hinezii in tara, daca ei nu s-ar numi Cing-ching-tung-fo?".
*) Adrian-Silvan Ionescu, Moda si societate urbana in Romania epocii moderne, Ed. Paideia, Bucuresti, 2006, 626 p. si il.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
