O carte despre ascensiunea unei noi superelite economice, aflată la prima sau a doua generaţie după îmbogăţire, în contextul cu totul aparte al globalizării şi al marilor corporaţii. Tocmai acest context face ca membrii noii elite să aibă mai multe în comun între ei decît cu restul lumii, dobîndind o imensă influenţă politică şi urmărindu-şi interesele specifice. Mai mult, aceştia au propriul stil de viaţă şi o atitudine ambivalentă faţă de ceilalţi, considerîndu-se cîştigătorii merituoşi ai unei dure competiţii economice globale. Cu multe exemple luate din lumea superbogaţilor, cartea arată cum s-a ajuns la creşterea spectaculoasă a inegalităţii veniturilor şi care ar putea fi consecinţele acestei situaţii, formulînd ipoteza că am putea asista la începutul unei reacţii politice virulente, la nivel global, împotriva superbogaţilor.
"Inegalitatea tot mai mare este una dintre cele mai presante probleme ale vremurilor noastre. Plutocraţii oferă o imagine de ansamblu a vieţii elitelor americane şi o perspectivă îngrijorătoare asupra societăţii care le dă naştere." (Joseph Stiglitz)
Chrystia Freeland este global editor-at-large pentru Reuters din 2010, după ce a fost multă vreme managing editor la Financial Times. Cea mai cunoscută carte a sa este Sale of the Century: The Inside Story of the Second Russian Revolution (2000, 2005).
Globalizarea superelitei începe înaintea afacerilor - în timpul şcolii. Plutocraţia nu are paşaport, dar are propriile alma mater: Ivy League din America, plus Stanford şi Oxbridge, şi cele mai bune şcoli de afaceri din lume, majoritatea americane, dar incluzând, de asemenea, INSEAD din Europa. Aceasta este o lume în care, după cum se exprimă Turow, originea MBA-ului contează mai mult decât naţionalitatea. Există câţiva plutocraţi educaţi în întregime în ţările lor natale - acesta este, să ne amintim, un grup care a reuşit, în cea mai mare parte, prin propriile puteri -, dar este greu de găsit unul care să nu îşi trimită copiii la una dintre aceste universităţi de top la nivel mondial. Mulţi încep de timpuriu, trimiţându-şi copii la pensioane, în special cele englezeşti aristocratice, acolo unde a devenit un lucru obişnuit ca oligarhii ruşi să aterizeze cu elicopterele lor pe terenul de sport pentru a asista la şedinţele cu părinţii. Plutocraţii Chinei, care îşi dedică peste o cincime din cheltuielile lor anuale educaţiei copiilor, sunt adepţi entuziaşti ai globalizării. În opinia lui Rupert Hoogewerf, editor al Hurun Report şi primul istoric al culturii superelitei chineze, "Patru din cinci antreprenori chinezi de astăzi iau în calcul varianta trimiterii copiilor lor la şcoli din străinătate". Miliardarii Regatului de Mijloc preferă să îşi trimită copiii la licee în străinătate, şcolile publice britanice fiind destinaţia predilectă. În ceea ce priveşte studiile superioare, acolo unde copiii milionarilor chinezi se alătură plutocraţiei, universităţile de elită sunt din nou Ivy League, din America. Aşa cum îi explica un multimilionar european unui miliardar din Europa de Est, în timpul unei mese pe care am luat-o împreună la Davos, avantajul şcolilor publice britanice la care merg copiii ambilor (graţie ajutorului aceluiaşi consilier pe probleme de educaţie internaţională) era acela că, "în plus faţă de învăţarea limbii, îşi vor face prietenii internaţionali «care trebuie»".
Preluarea globală a acestor instituţii internaţionale de elită începe să fie reflectată de numele plasat deasupra uşii - Oxford este astăzi gazda atât a Blavatnik School of Government, un concurent aspirant al Harvard's Kennedy School, care a primit o donaţie de 75 de milioane de lire sterline de la baronul din domeniul metalelor şi al petrolului Len Blavatnik, născut în Rusia (un plutocrat cu adevărat global, născut în Odesa, cu un titlu MBA de la Harvard şi care are case în New York şi Londra), cât şi a Saïd Business School, fondată în urma donaţiei de 20 de milioane de lire sterline din partea lui Wafic Saïd, născut în Siria, care a făcut avere în Arabia Saudită şi care are reşedinţe principale atât în Paris, cât şi în principatul cu impozite mici Monaco.
Ca oricare ţară, cea a plutocraţilor nu este uniformă: triburile sale au obiceiuri naţionale distincte, iar membrii săi individuali au propriile alegeri cu privire la cum să îşi trăiască viaţa. Plutocraţii ale căror ţări natale sunt represive sau volatile, precum ruşii şi cei din Orientul Mijlociu, au tendinţa de a fi cei mai globali. Unii, precum chinezii şi indienii, cultivă reţele de comunităţi puternice chiar şi atunci când trăiesc şi muncesc în afara ţării natale. Unele ţări şi-au construit economia naţională în mare măsură asigurând un paradis fizic membrilor plutocraţiei care călătoresc pe tot globul - aceasta a fost afacerea Elveţiei şi a principatului Monaco timp de generaţii întregi. Mai recent, Singapore şi Hong Kong au intrat şi ele în scenă. Dubai este cel mai nou concurent intrat pe această piaţă. Engleza este lingua franca superelitei, ceea ce înseamnă că, cu clădirile sale elegante şi impozitul favorabil aplicat străinilor, Marea Britanie este, de asemenea, un loc popular: aproape 60% din proprietăţile din Londra care valorează peste 2,5 milioane de lire sterline sunt deţinute de străini.
Elita afacerilor din America, spre deosebire, a intrat oarecum târziu în această comunitate transnaţională. Într-un studiu asupra directorilor executivi britanici şi americani, Elisabeth Marx, director executiv de companie de headhunting, a descoperit că aproape o treime din cei britanici erau de naţionalitate străină, în comparaţie cu doar 10% din cei americani. În mod similar, peste trei sferturi din britanici au muncit în străinătate timp de cel puţin doi ani, în timp ce doar o treime din americani au făcut acest lucru.
Dar, în ciuda startului mai lent, afacerile americane avansează rapid. Astăzi, este de două ori mai probabil ca directorii executivi din America să fi muncit în străinătate decât predecesorii lor de acum un deceniu, iar numărul directorilor străini şi al celor născuţi în străinătate din rândul companiilor americane, deşi este relativ mic, înregistrează o creştere. Transformarea este în special evidentă pe Wall Street. În 2006, fiecare dintre cele opt bănci majore de pe Wall Street erau conduse de un director executiv născut în America; astăzi, numărul lor s-a redus la cinci, iar două dintre supravieţuitoare - Citigroup şi Morgan Stanley - sunt conduse de oameni născuţi în străinătate.
Se poate ca, de fapt, succesorul său să provină de pe o piaţă emergentă, mi-a spus recent Jeff Immelt, directorul executiv al General Electric, deoarece acolo se află viitorul GE şi, mai general, al afacerilor americane.
În opinia lui Immelt, criza financiară a marcat sfârşitul epocii de supremaţie economică a Americii. "Am venit la GE în 1982", mi-a spus dl Immelt. "În primii 25 ani, până când balonul speculativ s-a spart în 2007, consumatorul american era motorul principal al economiei globale." Dar viitorul va fi diferit, a spus dl Immelt. În următorii 25 ani, a continuat el, consumatorul american "nu va mai sta la baza creşterii globale. Progresul va fi marcat de miliardul de oameni care se alătură clasei de mijloc din Asia, de ce vor face ţările bogate în resurse naturale cu averile lor dobândite prin preţurile mari la petrol. Acesta este jocul.
Vor exista un miliard de consumatori care se vor alătura clasei de mijloc în Asia. Cred că principala cale pentru noi să reducem şomajul ar fi încurajarea exporturilor", mi-a spus Immelt. "Este singurul destin al acestei ţări deoarece majoritatea consumatorilor sunt în altă parte decât aici".
Ca şi contraexemplu, Immelt a citat firmele japoneze care sunt interesate doar de piaţa internă. "Când eram tânăr, atunci când m-am angajat pentru prima oară la GE, Jack Welch ne-a trimis pe toţi în Japonia, deoarece în acele vremuri Japonia era cea care urma să ne îngroape", a spus el. "Şi am învăţat multe despre Japonia când am fost acolo. Dar în următorii treizeci de ani companiile japoneze au rămas în urmă. Şi unul dintre motivele pentru care au rămas în urmă a fost acela că nu s-au globalizat. Nu au fost nevoiţi să iasă din ţară şi să lupte pentru a-şi câştiga pâinea în fiecare colţ din lume. Nu aşa stau lucrurile cu GE. Nu aşa stau lucrurile cu nicio altă multinaţională americană."
Din volumul "Plutocraţii.Ascensiunea noilor superbogaţi ai lumii şi declinul tuturor celorlalţi" de Chrystia Freeland, în pregătire la Editura Polirom, colecţia "Economie şi societate". Traducere de Cătălin Drăcşineanu
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
