Nu e posibila, iar incercarea de recitire comerciala a unuia dintre autorii de elita ai lumii si a utilizarii "Portretului lui Dorian Gray" ca schelet al unei comedii romantice nostime, dar destul de oarecare (cum este cea de fata), se dovedeste total hazardata si stangace. Din pacate pentru regizorul si scenaristul Michael Caleo, unele momente sunt de-a dreptul rizibile pentru admiratorii lui Oscar Wilde. Frecvent, situatiile brodate de Caleo par rezultate din preluarea artificiala a unor citate din Wilde, spectatorul fiind invitat sa vizualizeze exemplificari simplute ale superbelor butade ale scriitorului ("Un barbat poate fi fericit langa orice femeie atata timp cat nu o iubeste" sau "Iarta-ti intotdeauna dusmanii; nimic nu-i enerveaza mai tare"). Ceea ce nu inseamna totusi ca povestea pe care ne-o propune nu are calitati sau farmec dincolo de pretentia ridicola a filmului de a avea vreo legatura sau asemanare cu Wilde, caruia ii citeaza obsesiv litera, dar nu ii prinde niciodata spiritul. Pretextul este interesul amoros pe care Belisa (imposibil nume), frumoasa logodnica a lui Jamie, un tanar agent de vanzari, i-l starneste lui Ted, asociatul mai experimentat al acestuia intr-o companie de relativ succes. De aici incepe un du-te vino intre legatura ilicita a celor doi si vinovatiile pe care ea i le creeaza lui Ted. In schimbul faptului ca i-a sedus logodnica, el ii ofera lui Jamie contracte pe tava, iar aceasta marsavie, inclusa in rapacitatea generala a lumii publicitatii new-yorkeze, constituie adevarata miza a filmului, pe alocuri chiar reusita. Lovituri de pumnal pe la spate, afaceri murdare, coruptie, intoleranta, dezumanizare, santaje, contracte furate de la colegi, atitudini sardonice, aroganta de metropola, descurajanta pentru cei veniti din provincii tihnite si, peste toate, piramide de bani la orizontul lacomiei tuturor personajelor - toate reprezinta fondul interesant al povestii de dragoste si ura dintre cei trei. Din nou concentrat pe o simbolica simpla, care - evident - nu are nimic de-a face cu Wilde, filmul plaseaza tarele de caracter de partea eroilor tineri si frumosi (Jamie si Belisa), ascunzand profunzimea si sensibilitatea lui Ted sub sarcasmele sale permanente. Si uite asa ajung eroii sa-si traduca vinovatiile, remuscarile si intregul balast afectiv cu ajutorul unei carti - e drept, geniale -, transformand-o fara sfiala intr-un portal sentimental bun la toate. O recitire deloc abila a "Portretului lui Dorian Gray", pe care personajele il flutura (cum spuneam) ostentativ, ori de cate ori se afla la ananghie emotionala si pe care o salveaza doar jocul subtil al lui Michael Keaton si naturaletea placut surprinzatoare a lui Amber Valletta (celebra ca top-model). In rest, Brendan Fraser e chiar mai isteric si antipatic decat i-o cere rolul lui Jamie, iar personajele de plan doi sunt schitate atat de anemic, incat practic nu exista. Un film mult prea comercial si pauper fata de rafinamentul si clasa unui Wilde (ca sa ne mentinem in zona modelului declarat al lui Caleo, dar prea greu de digerat pentru el), o poveste fara vana fratilor Coen sau a lui David Mamet, desi regizorul-scenarist se revendica trufas din "Fargo" sau "Glengarry Glenn Ross".
The Last Time / Ultima sansa
Productie SUA, 2006. Regia: Michael Caleo. Cu: Amber Valletta, Brendan Fraser, Michael Keaton, Michael Lerner, David Jensen, Alexis Cruz. Premiera: 3 noiembrie. Distribuit de MediaPro Distribution.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
