Intrarea in toamna vietii se face fara surle si trambite. Omul, mai ales artistul, aluneca intotdeauna cu discretie peste borna 50.
Dincolo de ea, isi regaseste resursele la care a visat intotdeauna, de a schimba lumea. Un soi de paradis pe care il credea pierdut. Si, paradoxal, tot atunci devine mai puternic si mai prolific decat la junete. Atunci, el se asaza mai bine in fotoliul Destinului.
Marilena Murariu nu face exceptie, dar nuanteaza regulile. Toamna ei nu este o intristare incordata gospodareste, ci relaxata, luxurianta, bogata si sofisticata. Aidoma culorii mov, in care isi translateaza viziunile. Culoarea pasiunii aluvionare, domoala. Fara eruptiile vijelioase ale romantismului juvenil. Altfel spus, mixtura eterica a emotiilor mature.
Balcicul vazut de artista este un taram aflat la egala distanta intre geografic si oniric. Pentru ca ea il decupleaza de la generatorul obosit al cliseului diurn si il impinge pe fagasul noptii. Un Balcic nocturn si secret, asa cum de altfel isi si intituleaza ciclul de tablouri expuse la Simeza.
Un Balcic zugravit nu pe furis, ci cu voluptatea specifica logicii unei sensibilitati iradiante. Conjuncta, fireste, cu emisiile spirituale ale locului, un posibil "axis mundi". Iar, din acest punct de intre-vedere, pentru artista, Balcicul este un "centru" spiritual.
Marilena Murariu surprinde acest loc in diverse ipostaze, dar toate instalate atent in intervalul dintre vesperal si nocturn. Prin urmare, culoarea predominanta este mov, cu toate nuantele ce (de)curg din ea. Topind parca, pe rand sau in difuzie, nenumarate pietre pretioase: safir, sugilit, chrisocol, smarald, acvamarin, malahit, ametist, topaz ori lapislazuli. Si punandu-le pe toate la lucru. Intru orgiastica purificare a ochiului.
O singura data, viziunea artistei vireaza spre incandescenta unui purpuriu poros, in tabloul Introspectie, unde doua nuduri se studiaza reciproc, iluminate de tresaririle unei flacari. Dar si acolo, goliciunea femeilor este invaluita cu grija de falduri transparente de turcoaz.
Interesanta si, totodata, misterioasa este aparitia in cateva tablouri a unui personaj, fireste, tot mov. O pisica. Iar una din lucrari, intitulata Elegie, este insotita in paranteza de o scurta explicatie sibilinica: Le chat de Camille. Sa fie oare o aluzie la povestea Le chat du rabbin, adaptata si pusa in scena de Camille Nahum, in care motanul respectiv, dupa ce mananca papagalul stapanului, se trezeste vorbind? (n.n. - dar oare ce vrea sa ne spuna felina din acest tablou?). Se face o trimitere "vizuala" la suita Le carnaval des animaux a lui Camille Saint-Saens? Sau, pur si simplu, personajul se vrea o ironie la maniera pointilista a lui Camille Pissaro?... Mister!
Inca ceva. Cand am vizitat expozitia, am cunoscut-o personal pe artista. Era imbracata in fusta, o bluza mov, iar, pe deasupra, un jerse. Tot mov. Punct.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
