Editurile noastre publică sute de cărţi în fiecare lună, o enormă producţie de carte, care copleşeşte de-a dreptul cititorul intrat într-o librărie. Prin rubricile diverse ale „Ziarului de duminică”, rubrici care au ca subiect cartea, ne-am propus să fim un ghid pentru cel care doreşte să se informeze, încât, atunci când ajunge într-o librărie, să se poată orienta mai uşor. La „Cartea de literatură” sunt semnalate cărţi aflate deja pe rafturi, între care facem, fireşte, o selecţie. La fel se întâmplă cu cartea de istorie, de ştiinţă, de economie, de artă. Le sunt destinate cronici cărţilor asupra cărora merită să ne oprim mai mult, din diverse motive, explicate pe larg de cronicarii literari ai ziarului. Atenţie aparte mai primesc colecţiile. Asupra unui titlu tradus ne oprim pe îndelete în fiecare număr. Din noianul de volume în curs de apariţie sau în pregătire alegem câte unul pe care îl prezentăm printr-un fragment, sperăm incitant, la rubrica „Avanpremieră”. În sfârşit, în cadrul rubricii de faţă, am invitat editurile să ne semnaleze câte o carte aflată în pregătire, să ne prezinte, pe scurt, de ce merită acea carte să apară, să fie cumpărată şi citită.
La apropiatul Târg de Carte Gaudeamus vor fi lansate un număr impresionat de titluri. Am adresat câtorva scriitori români care au publicat volume la Editura Cartea românească întrebarea „Ce înseamnă titlul nou lansat la Bookfest în creaţia dvs?”
Ioana Ieronim – Când strugurii se prefac în vin
Pentru cea care a scris, Când strugurii se prefac în vin este o carte de versuri de dragoste. Intră în joc variate mijloace expresive - nu în sensul vreunei demonstraţii de stil ori profesiuni de credinţă estetice, generaţioniste - ci pentru a încerca să traducă uimirea, exuberanţa, apropierea şi distanţa, multiplicitatea stării de comunicare cu o fiinţă iubită. Nici noi şi nici cuvintele noastre (ele cu atât mai puţin!) nu suntem născuţi azi - dar cu fiecare zi renaştem. Versurile din această carte sunt scrise în intenţia de a descifra, de la ludic la grav, ceea ce rămâne, în cele din urmă, indescifrabil. Dintre volumele mele româneşti, este cel mai subiectiv, cel mai asumat sentimental. Pentru durerea atâtor realităţi înconjurătoare, îmi apare în contrapunct, tot la acest Gaudeamus, un volum de dramaturgie („Liber la Casino”, Tracus Arte).
Adrian Alui Gheorghe – Urma
Scriitorul e, în definitiv, un alpinist care urcă pe munţii pe care tot el şi-i imaginează. Şi o face cu determinare. Romanul „Urma” e o ficţiune care păcăleşte realitatea sau e „o realitate” care dă frisoane ficţiunii. Eu spun o poveste care „s-a întâmplat” la teribila închisoare pentru deţinuţii politici de la Aiud, la nivelul anului 1960. Un fost deţinut politic care a citit cartea, cu aviditate, imediat după apariţia ei, mi-a spus după o noapte de lectură: „În anul 1960 eu eram de vreo doisprezece ani în închisoare, la Aiud de vreo nouă şi nu îmi amintesc când s-au întâmplat cele scrise de dvs. Sau poate că nu ne-am prins noi, cei dinăuntru … ? E posibil. Nici pe gardieni nu-i chema aşa, numai pe unul, Maier, l-am recunoscut după nume. Da, un deţinut care fusese în trupa lui Tănase a fost la un moment dat cu mine în celulă, dar nu-l chema Gurii Lovin, cred că îi spunea Ţebrencu, dar nu l-am văzut să facă vreo scenă de iluzionism. Poate că ştia să facă, dar nu o făcea ca să nu îşi complice situaţia…”
Faptul că întîmplările din romanul „Urma” sunt şi nu sunt adevărate, faptul că personajele sunt şi nu sunt reale e, după părerea mea, suprema recunoaştere că povestea mi-a reuşit. Umorul din carte nu e râsul nervos, ci e râsul sănătos care exorcizează o realitate şi o societate demonizate. Într-o închisoare mare cât România, nu erau grade de libertate între cetăţeni, ci grade de ticăloşie. Cu cât erai mai ticălos, cu atâta păreai mai liber…! Şi despre această „libertate” a ticălosului am vorbit în roman.
Ce înseamnă această carte în parcursul meu literar? O obsesie învinsă. Şi am învins această obsesie ca să pot scrie, eliberat, un nou roman pe care tocmai l-am predat editurii Cartea Românească. E un roman tot de vreo sută şi cincizeci de pagini şi este povestea unui om care a descoperit tinereţea fără bătrâneţe şi nu a ştiut ce să facă cu ea…! Dar poate că vom avea prilejul să mai vorbim despre asta.
Bogdan Costin – Cum să faci primul milion
Acest roman este debutul meu în proză. După câţiva ani în care am scris doar texte pentru teatru, toate premiate şi doar unul jucat la Teatrul Foarte Mic, mi-am dat seama că, pentru a ajunge la public, trebuie să fac acest pas. Romanul, spre deosebire de textul de teatru, are un drum mult mai direct, mult mai puţin întortocheat şi birocratic, până la public. Trebuie doar să-l scrii şi să găseşti o editură care să îl publice. Eu am găsit uşor şi trebuie să îi mulţumesc editorului meu, doamna Mădălina Ghiu, pentru încrederea pe care a avut-o în textul meu. De acum încolo, rămâne doar curiozitatea faţă de cum va fi el primit de public şi ce destin de sine stătător va avea acest roman.
George Neagoe – Asul de pică. Ştefan Aug. Doinaş
Fiind un debut în domeniul criticii şi al istoriei literare, prefer să vorbesc despre împlinirea şi confirmarea unei vocaţii, nu despre începutul creaţiei. Am sentimentul lucrului temeinic făcut şi relaxarea celui care ştie că volumul său, insubordonat, incongruent, intransigent şi intelorant, reprezintă un început în studierea dezinhibată a relaţiei – biografice, literare şi politice – a scriitorilor români din perioada comunistă cu puterea şi, implicit, cu Securitatea. Şi mai am o bucurie. Am demonstrat că, la o vârstă obraznică şi teribilistă, poţi fi şi publicist, şi cercetător. Bineînţeles, sunt puţin mândru că, la citirea cărţii, mulţi se vor supăra pe mine. Ceea ce mă încântă. Să meargă la C.N.S.A.S., să se documenteze şi apoi să mă combată. Deocamdată, eu am arătat că lucrez!
Daniel Vighi –- Istoria din cutia de pantofi
O fantasmă care se întrupează prin cămările ficţiunii bântuie prin fundaţia cărţii. Vă daţi seama ce mirare: peste un veac şi jumătate (din 1550 şi ceva până pe la 1700 şi un pic) Timişoara, dar şi Lipova natală, dar şi comunele din preajma lor au fost pământ otoman. Asta e tot ce poate fi mai exotic, e aşa ca atunci când, prin pruncie, ne uitam la televizorul sovietic Rubin cum păşeau americanii pe Lună şi se dădeau de-a dura stârnind praful şi noi ne spuneam, tot la Lipova, în fostul sangeac al vilayetului bănăţean: „mă, da’ nu credeam că pe Lună e prav aşa de mult adunat”. Aşa ne spuneam, pleoştiţi de întâmplare. Istoria de faţă, este o pleoşteală similară despre cum anume o fi fost odinioară cu turcii la guvernare. Despre toate chestiunile acestea ne spun câte ceva podurile caselor, prosoapele flauşate, pantofii moi de casă, din aceia cu pompon, baia populară, cilimurile înflorate din soba dinainte, lampa uriaşă de petrol cu pălărie din sticlă galle, halviţa de la Ada Kaleh pe când mai era insula, amintirea golanului Turi Mustafa, un turc maghiarizat din familia Benedek.
Gellu Dorian – Şaizeci de pahare la o masă
Titlul cărţii mele de poezie – Şaizeci de pahare la o masă –, în aparenţă, ar putea induce cititorul spre ideea unei existenţe bahice. Or acesta, în concepţia mea, sugerează cu totul altceva. Fiind cartea vîrstei mele de şaizeci de ani, fiecare pahar din cele şaizeci aduse, şi nu puse, la o masă reprezintă un an, căruia i se dedică un poem sub un titlu, nu neapărat de sugestie, în care nu spun neapărat ceva despre acel an. Expresia „la masă” sugerează că stau la masă cu aceste pahare, care devin întrucîtva fiinţe cu care pot convina, conversa. Legământul meu cu ele este unul pur poetic, existenţial. În prolog este aşezat, tot sugestiv, secţiunea Masa, care nu este altceva decât o metaforă a vieţii, cu titlul poemului 1953.Naşterea, tocmai pentru a încadra cei doisprezece lustri într-un cadru evident al existenţei mele trăite în contextul unei istorii nu tocmai favorabile. Ca în epilog, să fie o altă secţiune, tot Masa, cu titlul poemului Vizuina, prin care doresc să revin din periplul celor şaizeci de pahare care au umplut, cred eu, suficient de convingător masa la care am stat şi vorbit pe o atâta distanţă de viaţă.”
Gabriel H. Decuble – the înd
Volumul the înd este o revizitare neprogramată a limbii române – în care nu mai scrisesem în ultimii ani, preferându-i limba germană –, şi, implicit, verificarea tezei că poezia are atât iraţional în ea, încât nu i te poţi opune nici cu reprimări docte, nici cu strategii sociale. Ce poţi strânge între două coperte – când a scrie poezie este, azi, mai curând o autovulnerabilizare asumată? Trăirea frustă ar fi o insultă adusă cititorului – e ca şi cum i-ai spune că el nu o are. Pe când artisticitatea e singura raţiune validă a poeziei, iar ea rezidă în jocul ascunderii propriilor răni şi al scoaterii din ascundere a rănilor universale. Mizând pe tot ce poate fi generalizat deja lingvistic – continuitatea sugerată prin verbele în gerunziu din titlurile poemelor este una integratoare, peste hotarul dintre prezent şi trecut, dintre „eu” şi „lume” –, the înd este şi încercarea de a reda demnitatea stilistică unui mod verbal nepredicativ, damnat pe nedrept.
Stelian Ţurlea – Caz închis
Am convingerea că scrierea care se numeşte roman poliţist poate avea impactul cel mai devastator asupra cititorului, iar dacă personajele nu sunt imaginate, ci smulse din ce ne înconjoară şi fundalul e cel de toate zilele, cel care citeşte cartea chiar cade pe gânduri. Cam aşa aş vrea să se întâmple cu acest roman. Un scriitor celebru, premiat şi plin de onoruri, este găsit mort în vila în care trăia singur de două decenii. Asasinat? Sinucidere? Moarte naturală? Un poliţist hârşit şi trecut prin multe nu înţelege cum un om care avea tot ce-şi dorea îşi poate pune capăt vieţii, când anunţase că e nerăbdător să-şi încheie alte proiecte. Anchetează în mulţimea care îl cunoştea pe scriitor. Descoperă că foarte mulţi îi voiau răul, din diferite motive. Toţi sunt suspecţi. Niciunul vinovat. Cam ce observăm în jurul nostru. Dar scriitorul a fost totuşi asasinat, pentru că ştia prea multe şi voia să facă public ce ştia. Autorităţile vor să scape de povară şi să închidă repede cazul. Nu se întâmplă la tot pasul?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
