Ziarul de Duminică

Premiile USR pentru cărţi apărute în anul 2013/ de Ziarul de duminică. GALERIE FOTO

Galerie foto

Galerie foto

Autor: Ziarul de Duminica

13.06.2014, 00:14 87

Festivitatea de decernare a Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2013 a avut loc, luni seară, în sala Mircea Eliade a Bibliotecii Naţionale a României din Capitală.

Câştigătorii premiilor Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 2013 au fost stabiliţi de juriul alcătuit din Livius Ciocârlie, Gabriel Coşoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Mircea Mihăieş (preşedinte) şi Nicolae Oprea.

La categoria „cartea de poezie”, câştigător a fost Eugen Suciu, cu volumul „Ţeasta” (Tracus Arte, foto 1). 

La categoria „cartea de proză", câştigător a fost Gheorghe Schwartz, cu volumul „Cei O Sută. Agnus Dei" (Curtea Veche). 

„Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?”, de Daniel Bănulescu (Charmides), a câştigat premiul la categoria „cartea de teatru”. 

La secţiunea „cartea de eseu, critică şi istorie literară”, câştigător a fost ales volumul „Amazoanele”, de Adriana Babeţi (Polirom, foto 2).

La categoria „cartea de debut” au fost desemnate două volume câştigătoare: „Spre Sud, la Lăceni”, de Ştefan Baghiu (Cartea Românească, foto 3), şi „Asul de pică: Ştefan Aug. Doinaş”, de George Neagoe (Cartea Românească, foto 4).

La categoria „cartea pentru copii şi tineret”, volumul câştigător a fost „Povestioare cu ploaie şi soare", de Passionaria Stoicescu (Carminis).

La categoria „traduceri” au fost desemnate câştigătoare două volume: „Gânduri către sine
însuşi”, de Marcus Aurelius, traducere de Cristian Bejan (Humanitas), şi „Teatrul lui
Sabbath”, de Philip Roth, traducere de Iulia Gorzo (Polirom, foto 5). 
 

La gala premiilor USR au mai fost acordate şi două premii speciale, care le-au revenit lui Ştefan Agopian (foto 6) şi lui Simion Dănilă.

De asemenea, traducătoarea Antoaneta Ralian a primit Premiul Naţional pentru Literatură, la această ediţie a premiilor Uniunii Scriitorilor din România.
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO