Actualitatea lui Mihail Sebastian a fost redeschisa la modul festiv anul trecut, cand s-au implinit 90 de ani si s-au publicat doua monografii, doua antologii si multe eseuri si comentarii prin reviste.
Dar la modul concret actualitatea lui Sebastian a fost redeschisa anul acesta, printr-un studiu in doua parti publicat de Marta Petreu in Romania literara (Diavolul si ucenicul sau). Motivul? Dupa mult timp, Sebastian se transforma dintr-un pretext sau subiect intr-un autor complex si controversat.
Asta nu inseamna ca studiul Martei Petreu, care stie sa intrebe, dar nu stie sa raspunda, are multe alte merite peste cel de declansator.
Cercetarea sa este, nu ma feresc sa o spun, foarte aproape de o incercare de frauda istorico-literara. Exercitiul poate fi inteles doar ironic, ca probare a felului in care din cateva citate se poate construi orice demonstratie; sau dialectic, ca "reparatie" adusa lui Eliade si altor lezati prin antagonizarea/ compararea lor cu termenul "luminos" Sebastian: negativandu-se termenul pozitiv se denegativeaza termenul negativ.
Altfel, citit literal, e cu totul aiuritor felul in care Marta Petreu scenarizeaza intr-un plot predefinit ("Sebastian a fost un extremist de dreapta moderat") suprainterpretarea citatelor si a contextelor, confundarea tendentioasa a ironiei lui Sebastian cu o literalitate, generalizarea parohialului si ignorarea tonului general (metoda curenta in cercetare a pasajelor paralele pare cu totul straina Martei Petreu, care dintr-un singur citat rastoarna ce doreste), inventarea de alegorii si de intentii pe deasupra textelor...
Nimic mai departe de formula extremist de dreapta decat Sebastian.
Extremist de dreapta inseamna, ca si extremist de stanga, pion al unor naratiuni colective. Extremistul isi dizolva individualitatea in mirajul persoanei intai plural. Alte calificari (de pilda antiparlamentarism) sunt secundare. De altfel, Sebastian nu a fost impotriva parlamentului de pe pozitii metafizice, ca Nae Ionescu; a fost un critic al parlamentului de pe pozitii empirice, un critic (justificat) al parlamentului contingent, nu al conceptului de parlament.
Or, Sebastian este autorul si cultivatorul unor fictiuni private, un ironist. Asta spre deosebire de Eliade, care manifesta de la inceput temperamentul unui designer de naratiuni colective: noua generatie, noua spiritualitate - aceste constructii pe care Sebastian le trateaza de la inceput cu prudenta ironica au fost primul pas catre legionarizarea generatiei.
Referirile lui Sebastian din publicistica la fenomenul politic nu sunt angajate nici cum au vrut comunistii, nici cum vrea Marta Petreu. Sunt ironii ale unui spirit usuratic si relativist, fara simt politic, dar si fara mari erori, cu parti pris-uri. Acestea din urma sunt si motivul pentru care Sebastian rateaza sa fie un bun critic al literaturii romane, desi nu-l impiedica sa fie un eseist cu totul remarcabil in marginea atat a literaturii autohtoe, cat si, mai ales, a celei straine.
Sebastian este un burghez si, mai ales, un monden; isi neutralizeaza etnicitatea nu din ratiuni ideologice, ci mai curand mondene. (Recuperarea evreitatii e o actiune pasiva in cazul lui, un mat etoufee). Mai este un feminin fara istericale; un sensibil agatat de nuante; un interiorizat patetic; si un prozator pentru dame, nu atat mediocru cat minor: totusi, cartea lui cea mai buna, Femei, ramane valabila, ca si o parte din teatrul lui soap-intelectualizat.
Ce i se poate reprosa lui Sebastian e naivitatea, sau chiar prostia lui de la un moment incolo, de a nu fi vrut sa realizeze ca anumite contexte se dispenseaza de nuante si neutralitatea sau dezangajarea sunt condamnabile. Altfel, fusese destul de lucid sa prevada, in februarie 1932: "... vor fi triste aceste timpuri ce vin, daca ele vor fi, cum se spune si se pare, ale celor 'puri'. Vor fi triste, pentru ca viata, ea, nu este deloc 'pura', ci dimpotriva invalmasita, contradictorie, fantezista, variata. Ea e facuta din continue abateri, din nesfarsite disidente sufletesti, din dezordini, ce fac tragicul uman si comicul uman. In acest sens, si fara cinism, se poate spune ca un bun excroc este preferabil unui mare vizionar".
Putea probabil sa gaseasca alternativa la bunul escroc si la marele vizionar. Dar epoca nu l-a ajutat prea mult.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
