Razboiul Crimeii a adus pentru istoria presei trei momente de referinta: prima corespondenta de front pentru un ziar, primele fotografii de presa de pe un teatru de lupta (chiar daca printr-o nedreptate facuta de istorie unui roman) si folosirea telegrafului electric pentru transmiterea materialelor jurnalistice.
William Howard Russell, un tanar jurnalist de la London Times, este trimis in februarie 1854 pe campul de lupta al proaspat inceputului Razboi al Crimeii, unde Marea Britanie si aliatii sai infruntau Imperiul Rus. Misiunea lui era de a scrie si transmite la redactie reportaje de pe linia frontului. Editorul John Thadeus Delane credea ca, pana la Pasti, reporterul sau va fi inapoi, dar nu avea de unde sa stie ca evenimentele il vor forta pe Russell sa ramana in Crimeea inca 18 luni, sa creeze prin reportajele sale o imensa miscare de simpatie fata de soldatii britanici in randul opiniei publice, o alta de revolta a autoritatilor fata de ziarul pentru care lucra, cum nu avea de unde sa banuiasca faptul ca reporterul sau va intra in istorie.
Russell incepe sa scrie cu emotie, dar si cu realism despre razboi, descriind starea jalnica in care se aflau soldatii britanici: nepregatiti in fata frigului Crimeii, fara mancare suficienta, fara echipament corespunzator, cu personal sanitar prea putin. Materialele sale ajungeau cam in trei saptamani la Londra. In scurt timp, autorul a fost acuzat de catre guvernanti de senzationalism, de exagerare si gazeta pentru care lucra a fost denigrata pentru ca ii publica articolele, deci il credita. Opinia publica insa astepta cu sufletul la gura reportajele lui Russell, in perioada aceea tirajul cotidianului Times (considerat, ca si astazi, influent si de incredere) crescand de la 40.000 la 60.000 de exemplare. Emotionata de materialele lui Russel, populatia a creat chiar un fond pentru ajutorarea soldatilor britanici cu mancare si medicamente. Fara materialele lui Russell, probabil ca nici Florence Nightingale si Mary Seacole nu ar fi ajuns celebre prin ajutorul dat la ingrijirea bolnavilor din spitalele de campanie din Scutari (azi Uskudar). Cel putin in ce o priveste pe Florence, ea a revenit in Anglia ca o eroina, fiind prima infirmiera trimisa intr-un razboi, capabila, gratie cunostintelor ei inspirate de studiile lui Pasteur despre maladiile infectioase, sa scada rata mortalitatii de la 40% la 2%.
Scriitura reporterului era in mod sigur tulburatoare, emotionanta si s-a dovedit in timp ca unele lucruri erau exagerate sau de-a dreptul false, dar tabloul in ansamblu era adevarat. El vorbea despre incompetenta guvernantilor si a inaltilor demnitari militari in a gestiona acest razboi, care a culminat cu dezastrul militar de la Balaclava din octombrie 1854, ramas in istorie ca "Atacul Brigazii usoare".
Sub presiunea razboiului, in 1855 a fost montat un telegraf intre Balaclava si Varna, prin intermediul caruia Russell a putut transmite materialele sale "in direct" la Londra, insa din pricina monopolului razboiului, acest lucru nu s-a intamplat totusi decat foarte rar.
Ingrijorata de materialele din Times, care afectasera serios imaginea imperiului, Regina Victoria ia hotararea sa-l trimita pe fotograful Roger Fenton la fata locului (finantat si de editorul Thomas Agnew) pentru un documentar care sa "repare" imaginea sifonata a armatei britanice, asa cum fusese consacrata de articolele lui Russel. Fenton a ajuns la Sevastopol in martie 1855 si o nedreptate istorica de proportii, care ne afecteaza direct, face ca el sa fie cunoscut ca "primul fotograf de razboi" din lume. De fapt, primul a fost Carol Szathmari al nostru, care ii fotografiase cu aproape un an inaintea lui Fenton pe conducatorii superiori ai armatelor turcesti si austriece in trecere prin Bucuresti, pentru ca apoi sa se deplaseze in preajma Oltenitei si Silistei unde se dadeau lupte, ca sa fotografieze scene din teatrul de razboi de la Dunarea de Jos. Un album cu fotografiile lui este prezentat in 1855 la Expozitia Universala de la Paris, unde primeste si o medalie, iar alte cateva astfel de albume sunt daruite unor nobili europeni printre care Napoleon al III-lea si Regina Victoria, pentru care de asemenea primeste elogii.
Adevarul istoric ar fi simplu de restabilit chiar si astazi, iar importanti cercetatori romani si-au adus o contributie insemnata la acest lucru (Dr. Adrian Silvan Ionescu a demonstrat stiintific strainilor situatia, la diverse conferinte internationale), dar se pare ca mai ales englezii nu sunt pregatiti sa afle alta varianta decat cea acreditata de Regina Victoria: Fenton a fost primul. Trebuie spus ca, la vremea respectiva, tehnica fotografica nu permitea fotografierea obiectelor in miscare, asa ca, cel putin in ce-l priveste pe Fenton, majoritatea cadrelor sunt statice. Este adevarat ca nici fotograful, apropiat al familiei regale, nu ar fi avut vreun interes sa arate scene de violenta, victime si atacuri frontale, pentru ca intelegea foarte bine misiunea lui acolo! El a parasit Sevastopolul in iunie, acelasi an, cu putin inaintea declansarii epidemiei de holera care a facut ravagii in randul soldatilor aflati in Crimeea.
Tot acest razboi a fost cel care a prilejuit inceputul discutiilor etice si deontologice despre adevarul spus de catre jurnalist in stare de razboi. Este cu adevarat important ca adevarul sa primeze in fata sigurantei nationale? Daca cele dezvaluite de jurnalistul acreditat pe front sunt informatii care ar putea servi armatei adverse, mai poate spune el adevarul?
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
