Episodul 1. Printul
Dupa o asteptare de mai multi ani, in campusul studentesc se deschisese Casa Verde, un bar format vagon, cu foarte mult lemn peste tot si cu lampi in care un om de inaltime normala nu prea putea evita sa dea cu capul. In ziua cand am indraznit, dupa mai multe saptamani de curte platonica, s-o aduc pe Julia in spatiul acesta, am descoperit brusc ca nici la bautura (pe care o credeam una dintre aptitudinile mele de baza) nu sunt destul de bun. Dupa doua pahare de vin, secretara noastra a inceput sa-mi atraga atentia, cu un aer amuzat si cu un deget in dreptul buzelor, ca incepusem sa vorbesc prea tare. Pai, domnule - tuna printul, aparut nu se stie de unde -, eu am crezut ca dumneata ai mai multa minte decat sa umbli cu fete din astea! Eu pe dumneaei (impunge spre J. cu un deget gros) am cunoscut-o in Turcia! (Partenerea mea ridica din sprancene si incepe, cu un deget fin, sa intinda pe masa lemnoasa urma apoasa a fundului de pahar.) Prin nouazeci, dupa ce am iesit la pensie si mi-am permis o iesire afara in Turcia fara misie, fara catel si fara purcel, totu-a fost perfect. Prima seara, ma adun si eu in camera pe la unsprezece seara, imi mai torn un whiskey si incep, din balconul meu, sa admir Bosforul, luminile alea feerice aprinse pe podul spre Asia, ceva sublim. Cam pierdusem notiunea timpului, trebuie sa fi fost trecut de miezul noptii cand am venit si eu in camera sa ma culc, n-am mai aprins lumina ca era totul luminat agiorno, m-am varat in asternut - si odata incep sa simt pe sub paturi ceva tare si cald urcand pe picioarele mele... Sa nu credeti acuma ca am uitat de tot senzatia unui trup de femeie, dar in seara aia, fara sa astept pe nimeni, fata asta chiar era sa-mi crape inima operata de doua ori... Tu n-ai de un' sa stii, scorpie splendida, ca in noaptea aia era sa ma omori!
Printul isi tine de ani de zile inima in buna stare cu ajutorul dilatatorului. Chestia cu Turcia tinea si ea de timpuri imemoriale. De ani buni, Alteta Sa statea in Bucuresti asteptand un contract barosan, cum i s-a ivit imediat dupa '90 pe Valea Prahovei, cand le-a proiectat vile la toti baskanii. In vremea asta, oscila intre cele doua femei. Elena-doamna, neam de ghicitoare din mama-n fiica, se statornicise in Bucuresti ca sa-i mance Printului averea. Luci Salam, cealalta femeie a Printului, fata intelectuala, sa zic asa, il astepta acasa. Paul pleca de acasa, cu pasii neauziti in pantofii moi, dimineata devreme, cand in camera de alaturi doamna Luci (numai el ii zicea Lucille) isi mai dormea somnul de frumusete. Seara dupa unsprezece, se intorcea intr-o stare de te mirai cum mai nimerea strada, blocul, palierul, broasca de la usa... Din strada, noi care l-am petrecut pe Print cu alaiul cuvenit, vedem numai partea de sus a unui perete din camera ei si muchia cu tavanul, pe care lumina artificiala proiecteaza capul urias al doamnei, cu parul pus pe moate. Dupa vreo douazeci de minute de asteptare, Alteta Sa batea in usa camerei ei acordurile din Simfonia Destinului. Cam atat era timpul in care Paul se dezbraca de hainele de strada, trecea in niste haine batranesti moi, isi facea freza in oglinda, isi umezea perciunii si mandibulele, rase impecabil, cu apa de colonie, un peu, tragea si in gura tot un strop - dar pentru asta chiar nu merita sa-i deschida doamna Luci usa. Dupa ce bause ore in sir cu Elena tiganca si isi incheiase seara cu niste geamparale dracesti insotite de tavaleli prin iarba uda cu Diogene pictorul (dupa un anumit prag al betiei, baietii incepeau niste dansuri de perechi la limita promiscuitatii, unde Paul era totdeauna femeia si-i imbratisa partenerului picioarele cu gamba piciorului lui osos, pe care se ridica cracul pantalonului dand la iveala soseta fina de matase si o fasie de piele alba de aristocrat)... Dupa orgia asta, cum sa-l mai primeasca doamna Luci in budoarul dumneaei?Asorbindu-si dintr-un Schluck restul de vodca, Printul imi promite o excursie, seara dupa ora 22: In camera de chihlimbar ai fost vreodata, tinere? N-am fost, desi am ajuns si la Sankt-Petersburg, timpul a fost prea scurt... Nu, domne, in Rusia: Acolo unde noapte nu este... incepe sa declame intr-o topica arhaica, atragand atentia fetei de serviciu, care s-a si infiintat la masa noastra, cu pantecul rodnic impingandu-i inainte betelia salvarilor. Ce ai, bre, ti-e rau? Gata, nu mai bei! Vezi, tinere, tot o tiganca trebuie sa aiba grija de mine. Si daca mai zici ceva de tigani (se intoarce fata din usa), nu mai bei niciodata aici, auzi?
Printul avea oricum acces limitat in crasma din cauza Elenei lui. Intr-o zi, pe cand statea sa vina primavara dupa o iarna lunga, l-am mai intalnit pe Prince la masa cu tiganca, care-i turna dintr-o sticla de tuica, el nemaifiind in stare sa bea, tinandu-se in scaun printr-un adevarat miracol. Ea a inceput sa-i toarne continutul sticlei pe sub balonzaid si pe haine. Dupa ce l-a stropit bine, a scaparat bricheta si i-a apropiat-o de barba si de gulerul ud. Flacara alba a crescut imediat spre sursa de alcool - iar in clipa urmatoare barbatul ardea ca o torta, pe jumatate adormit cu barbia-n piept. Aaaau (a inceput tiganca sa se tanguie ascutit), bata-te Soarele sa te bata, ca m-ai omorat de vie, Pauleeee! Patroana, mai practica, a aruncat pe el o cana cu apa rece de l-a stins - dar cu ocazia asta l-a si trezit destul de brutal. Ce ai, doamna, ai innebunit? a sarit don Paul din scaun, scuturandu-si coama alb-galbuie, din care picurau stropi in toate partile. Da, am innebunit (femeia de colo), ca nu te-am lasat sa arzi ca sobolanu'! Elena disparuse. Ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, el s-a indreptat demn in scaun, cu spatele lipit reglementar de spatar, si a inceput s-o caute din ochi pe fata care servea. Cand aceea a aparut la vedere, i-a aratat de departe paharul gol. Ce vrei? a tipat fata destul de dezacordat. O suta de rachiu daca-mi mai dati, ati scapat de mine, a grait Printul cu vocea limpezita. Si-a primit numaidecat bautura - cand sa plateasca, bineinteles nu mai avea cu ce. M-as fi mirat sa-ti dea foc aia cat mai aveai bani pe tine, a inceput fata sa rada si l-a lasat in plata...
*
Seara la zece am fost punctual in fata carciumii de pe Sfanta Vineri, cu femeia din tura de dup-amiaza trantind furioasa scaunele pe mese. Printul venea incet pe strada, intr-o bluza alba lasandu-i la vedere pieptul cu un lant de argint cu cruce mare, un pantalon de culoare deschisa, pantofi albi...
Susoteste cu cineva nevazut in afara conului de lumina al felinarului - dupa care imi face un semn scurt sa-l urmez si porneste zorit inapoi pe strada de unde a aparut. Cat am mers pe Stelea Spatarul, Hristo Botev, bulevardul Carol, strada Arghezi, nu cred ca a rostit vreo vorba. Mergea inainte, luminand drumul cu hainele lui deschise la culoare. S-a insufletit cand am intrat pe strada Dionisie Lupu. Eu ti-am spus matale unde o sa mergem? Nu mi-ati spus, zic. Daca ai venit cu mine, inseamna ca ai trecut testul cre-din-tei (exact asa silabiseste Paul ultimul cuvant, emitand silaba cu silaba printre dintii cam descompletati). Trecem in diagonala strada spre Gradina Icoanei luminata a giorno. Stii ce-i aici? ma intreaba Paul. Dupa unii e punctul zero al Bucurestiului - eu de colo, rusinandu-ma pe loc de platitudinea raspunsului. Tinere, aici e cripta familiei noastre, Babeanu ot Brancoveni. Zece generatii de stramosi ai mei odihnesc aici, cu toate comorile pe care nu i le-au aflat turcii lui voda... Astea ar fi fost prea de-ajuns ca sa-i salveze viata, lui si familiei. Ne odihnim oleaca, sau poti sa cobori acum? N-am obosit. Bun atunci, treci sa m-ajuti! Printul scoate la vedere un fel de levier, cu care incepe sa pipaie piatra criptei. Tine! - gafaie dupa ce a gasit punctul slab. Pun amandoua mainile mele de intelectual si impreuna reusim sa dam peste cap piatra grea. Ha! chiuie Printul, lasand piatra sa cada intr-o parte. In groapa dreptunghiulara am putea, dupa o estimare ochiometrica, sa intram usor amandoi deodata. Din buzunarul pantalonului, Printul scoate o lanterna si ii proiecteaza lumina verzuie inauntru. O scara in spirala duce in groapa. Printul coboara primul, cu lanterna in gura, eu pun piciorul pe scara abia dupa ce calculez ca s-a indepartat binisor. Sub noi clipoceste un fel de izvor - inseamna ca o sa coboram in apa, cu tinuta aia in care il vazusem pe Paul, cu pantofii aceia albi fini? Apa e in perete, jos e numai piatra (il aud indata sub mine pe Print) si sobolani. Ti-e frica de sobolani?... Pleosc! De pe ultima treapta printul sarise pe pardoseala de piatra ca un june-prim, cu amandoua picioarele deodata. Aveti probleme cu respiratia? Nu, din cate stiu. Daca aveti sa-mi spuneti, si ne oprim sa bem apa. Printul imi intinde lanterna, se intoarce cu fata la zid (de acolo zgomotul apei continua sa se auda), isi umple causul palmelor si isi stropeste bine fata. Eu am ceva probleme, explica surazand. Coridoarele pe care am pornit nu mai sunt destul de largi ca sa incapem unul langa altul. Cand mi se pare ca un coridor s-a infundat, Printul (care deschide calea cu lanterna) da un cot scurt si un alt coridor se deschide imediat, ca in filmul acela frantuzesc din copilarie, Omul care trece prin zid. Am incercat sa numar coturile, in ideea absurda ca va trebui sa ma intorc singur: cred ca au fost trei, primul la dreapta, al doilea iarasi la dreapta, al treilea - la naiba, iarasi dreapta, inseamna ca la capatul coridorului pe care-l strabatem acum va trebui neaparat sa vina un cot la stanga, ca sa nu zicem ca ne-am invartit in cerc. Pasind mecanic absorbit de calculele astea, ma izbesc de un zid alb - de spatele Printului, care se oprise locului fara sa ma previna.
- Tinere, camera de chihlimbar, ma anunta solemn si coboara pragul de care eu, evident, ma impiedic orbit de lumina. Peste pragul prevazut cu zeci de celule albe, incepe camera colorata intr-un rosu-corai, destul de deprimant pentru o zugraveala... Ce zugraveala, tata? pufneste Printul. Cu un aer sfarsit, se sprijina de perete, cu buricele degetelor aprinse de cristalele rosu-englez. Cristalele dau iluzia persistenta de foiala a insectelor incastrate in rasina de pin si mai ales de descompunere a sferelor in planuri. Cand m-am trantit si eu jos, pe pardoseala calda, un fel de arc electric neagresiv mi-a strabatut tot trupul, din varful unghiilor pana in firele de par zbarlite din sprancene.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
